Agenda Constructiilor
Sambata, 28 Decembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - GUVERN: Restrictii la acordarea PUZ pentru persoane fizice
GUVERN: Restrictii la acordarea PUZ pentru persoane fizice
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 04 Apr 2011 14:07
Dupa intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta (OUG) nr. 7/2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 111 din 11 februarie 2011, modificarile Legii nr. 320/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul sunt criticate de o serie de arhitecti. Practic, specialistii considera ca, prin schimbarea prevederilor art. 32, precum si a altor reglementari din OUG, se creeaza diferente intre investitorii institutionali si persoanele fizice, iar dreptul acestora din urma de a-si exploata proprietatile asa cum doresc este ingradit sau chiar anulat. Potrivit textului OUG nr. 7/2011, noul art. 32, paragraful (1) al Legii nr. 320/2001 prevede ca, "in cazul in care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicita o modificare a prevederilor documentatiilor de urbanism aprobate pentru zona respectiva sau daca conditiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investitii o impun, autoritatea publica locala are dreptul ca, prin certificatul de urbanism:
a) sa respinga in mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentatiilor de urbanism aprobate;
b) sa conditioneze autorizarea investitiei de elaborarea si aprobarea de catre autoritatea publica locala competenta a unui plan urbanistic zonal;
c) sa conditioneze autorizarea investitiei de elaborarea unui plan urbanistic zonal, prin grija investitorului privat, in conditiile legii, si de aprobarea acestuia de catre autoritatea publica locala, numai in situatia solicitarii construirii de parcuri industriale, parcuri tehnologice, supermagazine, hipermagazine, parcuri comerciale, parcuri culturale, zone de productie, zone de dezvoltare a unor ansambluri rezidentiale noi, infrastructura de transport, in situatia extinderii intravilanului localitatii cu cel putin 10.000 mp pentru functiuni de locuire sau cu cel putin 5.000 mp pentru functiuni de servicii sau productie;
d) sa conditioneze autorizarea investitiei de elaborarea si aprobarea unui plan urbanistic de detaliu;
e) sa permita intocmirea documentatiei tehnice pentru autorizatia de construire, in situatia solicitarii construirii pe o parcela in cadrul unui front continuu construit preexistent in care cladirile de pe parcelele adiacente au acelasi regim de inaltime cu cel solicitat".
In opinia arhitectilor, aceste prevederi si altele asemenea inseamna, de fapt, ca investitorii persoane fizice nu mai pot solicita eliberarea de planuri urbanistice zonale (PUZ), acest lucru fiind posibil numai in cazul investitiilor imobiliare de mare anvergura, precum parcuri industriale, hipermarketuri etc. Sorin Gabrea, presedintele Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului (CTUAT), din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti, a declarat in cadrul unui seminar organizat pe aceasta tema de Asociatia Europeana a Proprietarilor de Cladiri (la data de 4 aprilie a.c.) ca "pornind de la textul ordonantei cu privire la PUZ, efectele negative se vor resimti si asupra planului urbanistic general (PUG), care, oricum, la nivelul Capitalei, nu este reglementat. In prezent, exista foarte multe probleme in ceea ce priveste PUG, una dintre acestea fiind constituita de nedelimitarea clara a sectoarelor Capitalei sau chiar la nivel stradal". La conferinta a fost contestata chiar si legalitatea ordonantei, care ar fi intrat in vigoare fara avizul Ministerului Justitiei, ceea ce incalca o hotarare de guvern ce reglementeaza modul de emitere a ordonantelor. Anterior, imediat dupa publicarea controversatului act normativ, mai multi experti imobiliari au reclamat faptul ca PUZ nu vor mai putea fi initiate de persoane fizice decat in cazuri de construire a unor obiective de interes major (cu cel putin 10.000 mp pentru functiuni de locuire sau de minimum 5.000 mp pentru functiuni de servicii). Altfel spus, proprietarii de terenuri, care doresc sa obtina parametri urbanistici mai mari decat prevad planurile de urbanism in vederea construirii unor cladiri, nu vor mai putea face acest lucru prin PUZ, decizia apartinand in exclusivitate autoritatilor locale (primariei). Noua ordonanta anuleaza si prevederea care permitea investitorilor sa modifice indicatorii urbanistici ai unui teren cu mai mult de 20% in urma obtinerii unui aviz de oportunitate pentru PUZ.
Executivul si-a propus eliminarea practicilor urbanismului derogatoriu
In cadrul unei conferinte derulate imediat dupa adoptarea OUG 7/2011, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a subliniat ca "noile reglementari restabilesc rolul autoritatii publice, fie ca este vorba despre cea centrala (cu competentele pe care le are prin lege), fie despre cea locala (in ceea ce priveste dezvoltarea durabila a oraselor). Planul de urbanism zonal, ce ajunsese in ultima vreme un instrument prin care orice persoana interesata putea sa modifice documentatiile de urbanism generale, in functie de interesul pe care il avea, isi recapata astfel rolul de instrument important in planificare urbana pe care ar fi trebuit sa il aiba permanent. Noua OUG elimina practicile urbanismului derogatoriu care s-au creat in ultimul timp si au generat dezvoltarea incoerenta si exagerata a patrimoniului construit intr-un mod care nu respecta, de cele mai multe ori, nicio regula". Oficialul guvernamental a explicat ca, in prezent, din cauza lipsei mijloacelor financiare ale autoritatilor publice locale, planurile urbanistice zonale au ajuns sa fie subventionate de catre investitori, "lucru care duce la ignorarea interesului public si la aprobarea planurilor de urbanism zonal asa cum sunt dorite de catre cei care le finanteaza". In consecinta, actul normativ limiteaza aceasta posibilitate doar la cazurile care reprezinta investitii importante ce duc la dezvoltarea sustenabila a localitatilor. "Se accepta ca PUZ sa fie finantate de catre investitori, de catre dezvoltatori, numai in conditiile in care se solicita planul de urbanism si autorizatie de construire pentru parcuri industriale, parcuri comerciale, noi cartiere rezidentiale, infrastructura de transport si doar pentru suprafete de teren foarte mari. Pana la data modificarii Legii urbanismului, oricine putea sa faca un PUZ derogator de la planul de urbanism general pentru o suprafata de 1.000 mp, insa acum aceasta actiune nu mai este posibila. Interventia statului in acest domeniu a fost necesara, deoarece, in general, pot fi observate cu usurinta blocuri de 10 etaje langa locuinte P+1E sau intreprinderi ori alte cladiri cu destinatie economica in zone rezidentiale, iar oprirea dezvoltarii haotice a impus implicarea factorilor guvernamentali", a concluzionat Elena Udrea. Pentru informatii suplimentare, www.guv.ro
 
RAWLPLUGALLBIMTotalEnergieshiltiABONARE REVISTESISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
konsent
BogArt
ELECTROGRUP
ERBASU CONSTRUCT
SIGM
MAKITA
Acvatot 2019
EURO BUILD
SSAB
AED
VEGO
noark
CDS
EDIT-Structural
strabag nivel 1
GEWISS
concelex
CONCEPT STRUCTURE
DRS
rigips
quadratum
theda mar
Arduro
leviatan
Ubitech

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<