Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - MECMA:O noua linie de finantare europeana pentru intreprinderile mari
MECMA:O noua linie de finantare europeana pentru intreprinderile mari
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 11 Mar 2010 14:32
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), prin intermediul Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice" (AMPOSCCE), a lansat in cursul zilei de 9 martie 2010 cea de-a doua cerere de propuneri de proiecte pentru sprijin financiar nerambursabil cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR). Masura de cofinantare face parte din cadrul Programului Operational Sectorial - Cresterea Competitivitatii Economice" 2007-2013, Axa Prioritara 1 - "Un sistem de productie inovativ si eco-eficient", Domeniul Major de Interventie 1.1. - "Investitii productive si pregatirea pentru competitia pe piata a intreprinderilor", Operatiunea a) - "Sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii tangibile si intangibile". Autoritatile guvernamentale sustin ca procedura cererii de propuneri este adresata marilor companii ce doresc sa implementeze proiecte in vederea dezvoltarii si vizeaza, in principal, investitiile productive si pregatirea pentru concurenta pe piata, constructia/modernizarea spatiilor de productie, achizitia de noi echipamente, tehnologii si know-how, imbunatatirea calitatii produselor si a serviciilor oferite. "Valoarea finantarii nerambursabile pentru un proiect este de maximum 20 milioane de lei (dar nu mai mult de 5 milioane euro, la cursul Inforeuro din data depunerii cererii de finantare), bugetul alocat acestei cereri de propuneri de proiecte fiind de 450 milioane de lei. Perioada maxima de implementare a unui proiect este de 3 ani. Reprezentantii marilor intreprinderi pot depune cereri de finantare pentru urmatoarele activitati eligibile: crearea unei noi unitati de productie (fabrica/sectie/instalatie), exceptie facand proiectele care deriva sau ce implica delocalizarea unor activitati similare sau transferul unei capacitati de productie dintr-un stat membru UE; extinderea unei unitati existente pentru cresterea capacitatii de productie; diversificarea productiei unei unitati existente prin lansarea de noi produse; modernizarea companiei (inclusiv modificari fundamentale in procesul de productie a unei unitati existente). Termenul-limita de depunere a proiectelor a fost stabilit pentru data de 31 mai 2010", se precizeaza intr-un comunicat al AMPOSCCE.
Implementarea de noi produse/servicii - masura acceptata de reprezentantii UE

Conform oficialilor AMPOSCCE, in vederea acordarii de fonduri nerambursabile prin acest program, expertii Comisiei Europene au acceptat urmatoarele tipuri de proiecte eligibile:
* proiecte cu un grad adecvat de inovare, care sa duca la crearea de noi capacitati de productie sau extinderea celor existente;
* proiecte pentru companiile ce vor sa lanseze pe piata si sa implementeze in procesul de fabricatie noi produse sau servicii (investitii in utilaje si tehnologii care sa duca la diversificarea productiei prin realizarea de produse noi, superioare calitativ si eficiente din punct de vedere al consumului energetic);
* proiecte ce implica modernizarea si dezvoltarea intreprinderilor, prin investitii in echipamente si utilaje de productie.
De asemenea, exista si o serie de cheltuieli eligibile, care pot fi cofinantate intr-o anumita masura, astfel:
* cele pentru achizitia de terenuri eligibile (destinate implementarii unor proiecte de genul celor mentionate anterior) - cofinantarea fiind acordata in limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile;
* costurile cu procurarea de bunuri din categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar;
* cheltuielile pentru achizitia de imobilizari necorporale (de exemplu, aplicatii informatice strict legate de proiect, brevete, licente si know-how, solutii tehnice nebrevetate). "Nivelurile maxime ale sprijinului financiar nerambursabil acordat sunt de 40% din totalul cheltuielilor eligibile pentru regiunea de dezvoltare Bucuresti-Ilfov si de 50% pentru restul regiunilor, insa valoarea totala a sprijinului acordat nu poate depasi 5 milioane euro (aproximativ 20 de milioane de lei)", se mai arata in comunicat.
***
Cererea de propuneri pentru proiecte, valabila pana la finele lunii mai a.c., poate reprezenta un prim pas in vederea dinamizarii activitatii firmelor importante specializate in domeniul constructiilor (si, implicit, in cel al tamplariei termoizolante). Practic, managerii acestora au posibilitatea de a deveni fie beneficiari directi ai programului POSCCE, fie sa ia parte la realizarea lucrarilor de constructie ce vor fi initiate de alte categorii de firme, ale caror proiecte vor fi aprobate in a doua parte a anului in curs. In acest ultim caz, principalul avantaj este dat de solvabilitatea entitatilor economice care vor derula proiecte specifice, cu finantare asigurata. Pentru detalii suplimentare, click aici!
Prezentand noile initiative de dezvoltare din domenii-cheie agreate de Comisia Europeana, Serviciul de Monitorizare Agenda Constructiilor - Fonduri Structurale (programe operationale, axe prioritare si domenii de interventie 2007-2013) furnizeaza lunar, prin e-mail, toate informatiile referitoare la cele mai recente proiecte selectate pentru finantare din fonduri UE (inclusiv cele reportate sau nefinantate). Prin folosirea acestui instrument de lucru, conducerea firmelor din domeniul constructiilor si din sectorul de tamplarie termoizolanta realizeaza economii importante de resurse, ca urmare a reducerii costurilor si a timpului necesar elaborarii cercetarilor de piata. Primirea serviciului se poate face acum in conditii avantajoase, in varianta accesibila numai abonatilor. Pentru informatii cu privire la conditiile de receptionare in format complet, click aici!

 

 
hiltiRAWLPLUGTotalEnergiesABONARE REVISTESISECAMALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
konsent
Ubitech
ness project
ERBASU CONSTRUCT
MAKITA
concelex
quadratum
viarom
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
AED
CDS
EDIT-Structural
Arduro
VEGO
BogArt
DRS
noark
strabag nivel 1
ELECTROGRUP
SIGM
leviatan
theda mar
SSAB

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<