Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - CITR asteapta claritate in mediul de business si in sfera legislativa, din anul 2021
CITR asteapta claritate in mediul de business si in sfera legislativa, din anul 2021
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 01 Dec 2020 06:30
Conform specialistilor CITR, liderul pietei de insolventa si restructurare din Romania si parte a Impetum Group, anul 2020 a adus odata cu pandemia si o serie de schimbari legislative cu impact pentru mediul de afaceri romanesc. Fie ca vorbim despre o noua amnistie fiscala, despre masuri pentru sustinerea economica a companiilor in perioada pandemiei, de schimbarea legislatiei insolventei sau despre simplificarea procedurii de infiintare a unei noi companii, cadrul legislativ a fost in prim-planul autoritatilor.
„Vorbeam inca de la inceputul crizei despre necesitatea unor masuri legislative-tampon, care sa pareze socul si sa faca treptat trecerea companiilor la situatia din piata. Ne aflam deja in aceasta perioada intermediara, de ajustare la noile realitati din mediul economic. Beneficiem de masuri fiscale si legislative care sa ne ajute in acest sens, si ne putem baza, incepand cu jumatatea anului urmator, si pe un cadrul legislativ simplificat, mai amplu si axat pe preventie in ceea ce priveste redresarea companiilor. In iulie 2021 vom fi adoptat o noua legislatie in domeniul restructurarii, ca urmare a transpunerii Directive Europene in domeniu, unde echipa CITR are un rol important in calitate de consultant in implementare la nivel national”, a declarat Andra Olar-Caragea, CEO CITR.
In 2020 au avut loc peste 60 de modificari ale Codului fiscal si ale Codului de procedura fiscala. Cele mai multe acte normative in domeniul fiscalitatii adoptate anul acesta vizeaza masuri de sustinere economica adresate companiilor in contextul crizei generate de pandemie. Printre acestea, cele mai importante sunt:
1. OUG 69/2020 - Mai putine dobanzi si penalitati datorate statului
Adoptata la finalul lunii mai, OUG 69/2020, numita noua amnistie fiscala, scuteste companiile si persoanele fizice de la plata dobanzilor si penalitatilor aferente datoriilor bugetare restante cumulate in ultimii cinci ani si pana la 31 martie 2020. Reglementarea se aplica celor care isi achita in prealabil datoriile bugetare principale restante, pentru neplata carora au fost calculate accesoriile. Companiile care doresc sa beneficieze de stergerea datoriilor accesorii catre stat pot accesa facilitatea pana pe 15 decembrie 2020.
Reglementarea, pe langa beneficiul pentru companii, incurajeaza contribuabilii sa fie la zi cu depunerea declaratiilor fiscale si cu plata debitelor principale.
2. OUG nr. 181/2020 - Companiile in dificultate si insolventa isi pot esalona datoriile catre stat
Companiile in dificultate, dar si cele aflate in insolventa (mai putin cele in faliment) pot beneficia, pentru creantele bugetare a caror scadenta s-a implinit dupa declararea starii de urgenta, de procedura simplificata de esalonare la plata a creantelor bugetare (principal si accesorii) instituita prin OUG nr. 181/2020. Principalele conditii pentru a beneficia de facilitate sunt ca societatea sa nu inregistreze obligatii fiscale restante la data declararii starii de urgenta - nestinse la data eliberarii certificatului fiscal necesar pentru esalonare - si sa aiba toate declaratiile fiscale depuse. Durata pentru care se poate acorda esalonarea este de 12 luni, iar accesarea masurii este disponibila pana la 15 decembrie 2020.
3. OUG 132/2020 - Sustinere pentru pastrarea locurilor de munca
Conform OUG 132/2020, companiile care si-au redus temporar activitatea ca urmare a starii de urgenta sau alerta (cifra de afaceri a scazut cu cel putin 10% comparativ cu luna similara a anului anterior), pot opta pentru reducerea pana la jumate a timpului de lucru al angajatilor, urmand ca acestia sa fie platiti din fonduri primite de la AJOFM. Companiile afectate pot beneficia de o indemnizatie de 75% din diferenta dintre salariul de baza brut si salariul de baza brut aferent timpului lucrat. Masura este menita sa contribuie la pastrarea locurilor de munca si circularea banilor in economie, diminuand riscul de concediere in masa si inchiderea companiilor.
4. Eliminarea split TVA - mai mult cash de rulat pentru companii
Una dintre masurile cele mai asteptate anul acesta a fost eliminarea SPLIT TVA de la 1 februarie 2020, prin abrogarea OG23/2017. Actul normativ introdus in 2017 reducea sansele de redresare ale societatilor aflate in insolventa, contrazicea programul de plati si nedreptatea societatile in observatie sau reorganizare. Prin colectarea sumelor aferente TVA intr-un cont separat, companiile erau lipsite de o parte importanta din lichiditati necesara pentru derularea activitatii curente, ceea ce astazi nu se mai intampla.
5. Simplificarea infiintarii societatilor comerciale
Legea 31/1990 privind societatile comerciale a fost modificata prin Legea 102/2020, iar infiintarea societatilor comerciale a fost accelerata si incurajata. Modificarile permit astfel ca o persoana sa fie asociat unic in mai multe societati. In varianta initiala a legii, o persoana era limitata la infiintarea unei singure companii pe care s-o detina integral, iar pentru extinderea afacerii si crearea altei societati era necesara cooptarea unui asociat. In plus, din 5 iulie 2020, intr-o locuinta pot avea sediul social mai multe companii, iar antreprenorii nu vor mai fi nevoiti sa obtina acordul vecinilor pentru modificarea destinatiei imobilului, in ipoteza in care nu vor derula activitate in locatia respectiva.
6. Adaptarea procedurilor de pre-insolventa si insolventa la criza
Legea 55/2020 si Legea 113/2020 sunt cele doua acte normative care au modificat anul acesta Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa. Pentru a raspunde provocarilor economice generate de pandemie, a fost marita durata negocierii si executiei planurilor de concordat preventiv, a fost marita durata perioadei de observatie si reorganizare, iar valoarea prag pentru deschiderea procedurii de insolventa a fost majorata de la 40.000 lei la 50.000 lei. In plus, legiuitorii au decis suspendarea executarilor silite pentru creantele curente si a fost majorat termenul de analiza pentru creantele curente. Astfel de masuri legislative au adoptate si celelalte state europene afectate de pandemie.
7. Digitalizarea Adunarii Generale a Actionarilor
Incepand cu anul acesta Adunarile Generale ale Actionarilor pot fi organizate si online, in mediul digital, devenind deja o practica obisnuita in randul companiilor. OUG 62/2020 a reglementat conditiile tehnice pentru ca o sedinta a asociatilor sa se poata derula prin mijloace electronice de comunicare la distanta, iar deciziile capitale in activitatea companiilor pot fi luate astazi mai rapid, in acord cu circumstantele speciale pe care le traim.
„2020 este un an tumultos nu numai pentru economie, dar si din punct de vedere al schimbarilor legislative cu care trebuie sa tinem pasul. Ne asteptam la o mai mare claritate atat in mediul de business, cat si in sfera legislativa incepand cu anul urmator, cand vom avea deja experienta ultimelor luni de criza in spate, dar si o noua legislatie in domeniul preventiei in business si al restructurarii si insolventei prin transpunerea Directivei Europene in domeniu. Suntem increzatori ca masurile de sustinere a companiilor vor fi continuate, iar sustinerea autoritatilor va fi retrasa treptat, in conditii de siguranta pentru companii si pentru locurile de munca pe care acestea se lupta sa le pastreze”, a incheiat Cristina Ienciu-Dragos, Head of Legal CITR.
Anul acesta, echipa CITR a fost desemnata de catre Comisia Europeana in calitate de consultant in transpunerea Directivei Europene privind mecanismele de restructurare in legislatia nationala.
 
ABONARE REVISTETotalEnergieshiltiALLBIMRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
AED
SSAB
CDS
rigips
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
DRS
VEGO
noark
theda mar
SIGM
ELECTROGRUP
konsent
quadratum
BogArt
MAKITA
ness project
viarom
concelex
Ubitech
strabag nivel 1
EDIT-Structural
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<