In ultimii 5 ani si, mai cu seama in ultimii doi ani, numarul inspectiilor fiscale a inregistrat treptat o scadere destul de importanta. Daca in 2016 aveau loc in jur de 46.000 de actiuni de inspectie fiscala, anul trecut numarul acestora s-a redus aproape la jumatate, fiind circa 24.000. Cand vedem aceasta statistica, prima concluzie este ca pandemia si restrictiile impuse de aceasta au dus la o diminuare a actiunilor de control. Insa aceasta concluzie trebuie circumstantiata. Evolutia descendenta nu este specifica ultimului an si jumatate, ci este una sistematica, scaderea din 2020 fata de 2019 fiind de numai 10%. Astfel, sunt, de fapt, doua concluzii la care putem ajunge: pe de-o parte exista un impact al pandemiei asupra activitatii de control, dar pe de alta parte aceasta tendinta este o consecinta a faptului ca ANAF s-a aflat intr-o perioada de redefinire a strategiei de control pentru a-si canaliza resursele in procesul de digitalizare a activitatii.

 

Din toate documentele si declaratiile publice, este evident ca ANAF isi propune sa intensifice activitatea de control si vedem cateva repere importante. In primul rand, se doreste intarirea activitatii de verificare documentara pana la 60%, pana in anul 2025, ca parte din procesul de digitalizare a ANAF. Asadar, 60% din inspectii ar urma sa fie realizate prin procedura de verificare documentara care presupune ca inspectorii nu vor mai fi prezenti la sediul companiilor, ci vor solicita informatii, le vor verifica in birou si vor emite actele de control la distanta. Din perspectiva contribuabililor, verificarea documentara ar ingreuna mult mai putin activitatea lor curenta. De exemplu, 70% dintre respondentii unui sondaj pe care D&B David si Baias si PwC l-au realizat la inceputul acestui an si-au aratat ingrijorarea fata de interactiunea cu inspectorii fiscali. Desi Codul de procedura fiscala precizeaza ca actiunea de control nu ar trebui sa ingreuneze derularea activitatii curente a contribuabililor, acest lucru se intampla din pacate in practica intrucat reprezentantii companiilor trebuie sa aloce resurse umane atunci cand inspectorii se afla fizic la sediul lor si solicita un volum semnificativ de informatii.

In ceea ce priveste tematicile preferate in actiunile de control, ne asteptam ca, in continuare, pe agenda inspectiilor fiscale sa se afle subiectele pe care le-am vazut si in anii precedenti insa cu mult mai rafinate.

Un astfel de exemplu il constituie deductibilitatea TVA si a cheltuielilor pentru serviciile pe care companiile le achizitioneaza de la entitatile afiliate din grup. De aproape zece ani, inspectiile fiscale vizeaza acest subiect al serviciilor intragrup si, din pacate, sunt in continuare sume importante stabilite suplimentar. Trebuie insa subliniat ca aceasta speta a evoluat de-a lungul timpului, contribuabilii incercand sa amendeze contractele si sa traga invataminte din concluziile organelor de control, in special in ceea ce priveste documentatia justificativa aferenta acestor servicii, iar organele fiscale circumstantiindu-si pozitia in consecinta.

De asemenea, preturile de transfer vor ramane o lunga perioada in atentia echipelor de inspectie fiscala pentru ca suscita destul de multe intrebari intrucat analiza preturilor de transfer nu este o stiinta exacta, putand avea mai multe tipuri de abordari, ceea ce creste gradul de subiectivism si conduce la dispute cu autoritatile fiscale. Mult timp, inspectiile in zona preturilor de transfer au generat sume importante colectate la bugetul de stat. Totodata, fiind un domeniu inca de noutate in Romania, acesta este in proces de definire si stabilizare iar practica instantelor de judecata contribuie si ea la rafinarea acestuia si la conturarea unei abordari unitare din partea fiscului si a contribuabililor. Un exemplu in acest sens il constituie posibilitatea de a se efectua ajustari ale preturilor de transfer nu doar in favoarea statului, ci si a contribuabililor, actiune pe care organele fiscale nu o implementau in practica insa, urmare a numarului din ce in ce mai mare de hotarari ale instantelor de judecata care sanctioneaza o asemenea abordare, aceasta incepe sa prinda contur in actiunile de control din prezent.

O alta tema este cea a tichetelor cadou. Pe acest subiect sunt in derulare foarte multe inspectii fiscale la majoritatea companiilor care au avut anterior un control de la Directia Generala Antifrauda pe aceasta tema, fiind vizate atat impozitul pe veniturile salariale si contributiile aferente, ci si, prin extensie, TVA si impozitul pe profit.

Mai exista o tema extrem de sensibila, care nu este generalizata prin prisma complexitatii ei, dar care cu siguranta este de mare interes din cauza sumelor implicate, respectiv sediul fix si/sau sediul permanent. Este un subiect de control cu un inalt grad de tehnicitate, care aduce bani extrem de multi la bugetul de stat, fiind stabilite sume care depasesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil. Practic in cadrul inspectiilor care analizeaza aceasta problematica, desi verificarea se realizeaza la nivelul contribuabilului rezident, impactul se rasfrange nu numai asupra acestuia, ci si asupra entitatii nerezidente cu care acesta deruleaza activitati economice. De exemplu, in materia TVA, un nerezident este considerat ca avand un sediu fix in Romania daca dispune de suficiente resurse umane si tehnice pentru a desfasura in mod regulat livrari de bunuri si/sau prestari de servicii pe teritoriul Romaniei. Astfel, autoritatile fiscale initiaza o actiune de control la nivelul contribuabilului roman, care are incheiat cu entitatea nerezidenta un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. In urma acestei analize fiscul considera ca entitatea nerezidenta dispune de un sediu fix in Romania intrucat utilizeaza resursele tehnice si umane ale contribuabilului roman, resurse care actioneaza sub controlul acesteia, pentru a derula ea insasi, in mod direct, activitati economice in Romania. O astfel de concluzie schimba cu totul tratamentul fiscal al tranzactiei din perspectiva TVA intrucat modifica doua elemente esentiale, respectiv locul prestarii serviciilor si persoana obligata la plata taxei. Astfel, daca in varianta initiala (i.e fara sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate in beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestarii in tara unde acesta este situat), persoana obligata la plata taxei fiind asadar nerezidentul, in scenariul existentei sediului fix, serviciile sunt considerate a fi prestate in beneficiul sediului fix (din Romania), persoana obligata la plata taxei fiind asadar contribuabilul roman. Impactul este unul imediat fiind atat de natura financiara (TVA suplimentara de plata stabilita in sarcina rezidentului) cat si de natura operationala (inregistrarea nerezidentului ca sediu fix si regandirea modelului de business).

In concluzie, ne asteptam ca activitatea de inspectie sa se intensifice, pe masura ce o parte insemnata a acesteia se muta online si se realizeaza la distanta. Pentru contribuabili, impactul va fi mai mic din perspectiva resurselor alocate in timpul inspectiei, insa consecintele din perspectiva temelor verificate si a sumelor stabilite suplimentar ar putea fi mai mare decat in ultimii ani.