Cele mai recente tendinte in materie de preturi de transfer atat la nivel local, cat si international, au adus in prim plan tranzactiile financiare care au devenit, astfel, tinta unor abordari ale autoritatilor fiscale mult mai sofisticate si axate pe o analiza calitativa.

Urmarind evolutia si modul in care autoritatile fiscale din Romania abordeaza tranzactiile financiare ale companiilor din sectoarele non-bancare, in ultima perioada, dupa ce au fost introduse noi indrumari in legislatia europeana, observam o dinamica concentrata indeosebi pe aspectele care tin de substanta, natura economica a acestor tranzactii, beneficiarul efectiv.

 

Astfel, substanta tranzactiilor si incadrarea lor corecta este adesea abordata de catre autoritatile fiscale in cadrul inspectiilor fiscale, dar si de catre autoritatile altor state in contextul Planului de Actiune BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) si al initiativelor ulterioare acestui plan.

Spre exemplu, tot mai multe inspectii in care imprumuturile acordate de catre societati pe perioade scurte de timp (de exemplu 6 luni) si prelungite ulterior in mod repetat, au fost contestate de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si reclasificate in imprumuturi pe termen lung. Autoritatile fiscale analizeaza natura tranzactiei si scopul ei efectiv. Or daca aceste imprumuturi au fost din start concepute pe termen lung de catre creditor si oferite in transe doar pentru a reduce rata de dobanda in beneficiul entitatii afiliate, rezulta ca tipul lor este altul in substanta decat cel prezentat in contract sau in analiza de preturi de transfer.

Un alt exemplu este cel al tranzactiilor de tip cash pooling. Societatile locale cu exces de lichiditate adera la aceste structuri de finantare intragrup si, din perspectiva ANAF, rateaza niste venituri pe care le-ar fi putut realiza dintr-un depozit pe termen lung cu rate de dobanda mult mai avantajoase. Totusi fiecare caz trebuie analizat in parte, avand in vedere ca scopul unei structuri de tip cash pooling este de a oferi avantaje pentru toate partile implicate, mai ales acolo unde fluxul de lichiditati este unul variabil.

In plus, in practica, intalnim cazuri in care ANAF respinge tratamentul favorabil potrivit Tratatelor de evitare a dublei impuneri sau potrivit Directivei UE 2003/49/CE, atunci cand beneficiarul efectiv este diferit de cel pentru care s-a prezentat certificatul de rezidenta fiscala. Spre exemplu, in cazul finantarilor de tip back-to-back sau finantarilor de tip cash pooling, poate aparea intrebarea privind rezidenta beneficiarului efectiv, acesta fiind perceput ca beneficiarul final efectiv si nu intermediarul / liderul de cash pool. Este important ca liderul de cash pooling sa aiba functii si riscuri care sa demonstreze ca in fapt este beneficiarul efectiv al dobanzilor incasate/platite. Acelasi lucru se intampla pentru finantarile back-to-back- functii si riscuri

Aceste abordari practice vin si pe fondul schimbarilor legislative ce au avut loc in ultimii ani. Reamintim ca pe 20 iunie 2016, Comisia Europeana a adoptat directiva impotriva evaziunii fiscale, The Anti Tax Avoidance Directive (ATAD), ca parte a pachetului de combatere a evaziunii fiscale.

Totodata, tot mai multe discutii sunt in jurul propunerii de Directiva ATAD 3, care urmareste companiile fara substanta economica (shell companies). Propunerea de Directiva introduce noi obligatii de raportare care pot rezulta in respingerea avantajelor fiscale pentru entitatile din cadrul UE fara substanta economica. Astfel, companiile ar trebui sa urmareasca anumiti indicatorii minimi de substanta (de exemplu mai mult de 65% din venitul companiei sa nu fie venit pasiv, majoritatea activitatilor operationale / administrative sa nu fie externalizate catre un tert, mai mult de 55% din venituri sa nu provina din tranzactii transfrontaliere). In cazul in care acestia nu sunt indepliniti, companiile vor avea noi obligatii de raportare si nu vor mai beneficia de tratamentul favorabil prevazut de tratatele de evitare a dublei impuneri si de Directivele UE.

 

Revenind la normele initiale ATAD introduse prin Directiva (UE) 2016/1164, observam ca ofera claritate si un ghidaj clar atat autoritatilor fiscale, cat si companiilor multinationale, cu privire la importanta analizarii costurile excedentare ale indatorarii si al pragului de deductibilitate ale acestora (ce nu trebuie sa depaseasca 30% din castigurile contribuabilului), care sunt pragurile pana la care aceste costuri se pot deduce si ce implicatii pot atrage nerespectarea acestor conditii.

In consecinta, un subiect des intalnit in cadrul inspectiilor fiscale si tot mai frecvent contestat este gradul de indatorare al companiilor. Banca Nationala a Romaniei analizeaza cu atentie evolutia riscului de credit, iar in prezent cand situatia economica este din ce in ce mai volatila sunt scoase in evidenta vulnerabilitatile structurale acumulate la nivelul companiilor.

Societatile multinationale sunt vizate in special de ANAF atunci cand vine vorba de tranzactiile financiare intragrup, autoritatile dorind sa tina sub o monitorizare atenta performantele asimetrice survenite la nivelul unor astfel de structuri, in special in contextul economic tot mai imprevizibil, dupa cum arata si o statistica recenta a BNR.

In sondajul trimestrial privind riscurile sistemice, publicat in septembrie 2022 de catre BNR, riscul de nerambursare a creditelor contractate de catre sectorul neguvernamental este identificat de BNR ca un risc sistemic la adresa sectorului financiar, fiind clasificat ca risc sistemic ridicat/dificil de gestionat.

Ca atare, atentia autoritatilor fata de rambursarea creditelor si gradul de indatorare al societatilor este sporita, fiind sustinuta si de ultimele modificari legislative la nivelul Uniunii Europene (UE).

Totodata, gradul de indatorare este tot mai des analizat din punct de vedere al substantei tranzactiilor.

Spre exemplu, la nivel international, autoritatile fiscale analizeaza din ce in ce mai mult gradul de indatorare ca parte a analizei de preturi de transfer a tranzactiilor financiare. Din punct de vedere al substantei, analiza isi propune sa determine daca compania ar obtine un nivel de finantare comparabil in conditii similare pe piata. Astfel, autoritatile mai multor state UE solicita analize mai elaborate si aliniate cu noile indrumari in baza Capitolului X din Liniile Directoare privind preturile de transfer emise de OCDE.

De asemenea, am observat in Romania mai multe cazuri in care autoritatile de control au reclasificat imprumuturile in capital in cadrul inspectiilor fiscale. Astfel, acest aspect nu trebuie ignorat si trebuie luat in calcul la momentul deciziei de a initia o tranzactie de finantare intragrup.

 

Pe baza argumentelor prezentate anterior, in practica, in cadrul controalelor desfasurate de catre ANAF, inspectorii atrag tot mai mult atentia asupra substantei economice a tranzactiilor. Companiile ar trebui sa monitorizeze atent politicile interne de preturi de transfer, atunci cand efectueaza tranzactii financiare intragrup, dar mai ales sa aiba in vedere alinierea profilului functional al companiei cu natura tranzactiilor financiare si extinderea analizei economice de la simpla testare a ratelor de dobanda, la sustinerea economica a tranzactiei prin elemente precum natura, substanta, beneficiar sau gradul de indatorare.

ANAF nu mai accepta analize simpliste bazate pe statistici, asa cum majoritatea contribuabililor erau obisnuiti, ci prefera in schimb analize mai elaborate, ce au ca sursa baze de date specializate (e.g. Bloomberg, LoanConnector, etc). Acest exercitiu are ca scop principal surprinderea aspectelor ce tin de particularitatea tranzactiilor financiare intragrup, si nu doar urmarirea statisticilor locale. Totodata, ar trebui urmarita si analiza din perspectiva deductibilitatii si a gradului de indatorare preliminar efectuarii unei analize a ratelor de dobanda.