Agenda Constructiilor
Miercuri, 08 Ianuarie 2025
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - BUILDECON: Previziunile privind constructiile din Europa de Est indica crestere de 3%
BUILDECON: Previziunile privind constructiile din Europa de Est indica crestere de 3%
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Ovidiu Stefanescu 08 Ian 2025 06:00
Cel mai recent raport al EECFA (Asociatia de prognoza pentru pietele constructiilor din Europa de Est) preconizeaza ca productia totala in domeniul constructiilor din Bulgaria va creste cu o medie de 3,3% in perioada 2024-2026, ceea ce este usor peste proiectiile legate de dinamica PIB-ului real pentru aceeasi perioada. Defalcarea pe sub-sectoare indica faptul ca segmentul constructiilor rezidentiale va pierde din avant, dar acest lucru va fi probabil compensat de o performanta mai dinamica a constructiilor nerezidentiale si a ingineriei civile. In paralel, activitatea economica generala din Bulgaria in perioada de prognoza va fi influentata de efectele apartenentei depline la spatiul Schengen incepand din 2025 si de perspectivele de introducere a monedei euro la 1 ianuarie 2026.
Sectorul constructiilor de cladiri din Croatia prezinta o imagine eterogena, cresterea anticipata a productiei variind de la una semnificativ pozitiva la alta oarecum negativa. Rezultatele pe segmentul ingineriei civile sunt uniform pozitive, dar anumite sectoare arata efectele finalizarii si inceperii proiectelor mari. Atat cresterea productiei in sectorul constructiilor, cat si in cel al ingineriei civile vor fi puternic influentate de noile legi si reglementari guvernamentale, ale caror consecinte, desi probabil importante, sunt dificil de prevazut atat pe termen scurt, cat si pe termen mediu. Printre acestea se numara noul plan national de politica in domeniul locuintelor pana in 2030, impozitul pe bunurile imobiliare si masurile de echilibrare a conditiilor de concurenta intre diferitele tipuri de cazare turistica.
In pofida cresterii investitiilor, Romania va continua probabil sa inregistreze o crestere minima a constructiilor in termeni reali, din cauza costurilor care raman ridicate. Inflatia persistenta si performanta macroeconomica usor dezamagitoare, combinate cu majorarea salariilor si ratele dobanzilor inca ridicate, creeaza un mediu mai putin atractiv pentru investitorii in constructiile de cladiri. Partea buna este ca veniturile mai mari si importurile fac posibila o majorare a consumului si s-ar putea traduce in cerere pentru constructii. Desi infrastructura a consemnat rezultate bune, turbulentele si incertitudinile politice actuale ar putea frana performanta in viitor. Chiar si presupunand ca deficitul ramane ridicat, dar stabil, asa cum se asteapta CE, acesta ar continua sa creasca datoria publica si ar face finantarea proiectelor viitoare mai dificila din punct de vedere politic. Avand in vedere ca unii factori negativi s-ar putea imbunatati pana atunci, se preconizeaza ca dinamica in sectorul constructiilor va redeveni pozitiva in 2026.
Este probabil ca sectorul constructiilor din Serbia sa fi incheiat un alt an puternic, sustinut de ingineria civila, dar si de sectorul nerezidential care a intrat intr-un nou ciclu de crestere cu perspective pozitive, stimulat de investitiile publice si de gazduirea EXPO 2027 la Belgrad. Constructia de cladiri comerciale, de birouri si hoteliere va inregistra progrese majore in perioada urmatoare, urmata de domeniile educatiei si sanatatii. Constructiile rezidentiale se afla deja la niveluri istorice ridicate, cu o performanta relativ stabila. In sectorul ingineriei civile, executia de drumuri si cai ferate continua sa evolueze optim, depasind noi volume record, dar si alte segmente au o rezerva impresionanta de proiecte. Se preconizeaza ca economia va creste cu 4% in 2024 si 2025, datorita consumului puternic si investitiilor ridicate, astfel incat productia se poate mentine la niveluri exceptionale pana in 2026.
Raportul mai indica faptul ca sectorul constructiilor din Slovenia isi va mentine nivelurile post-pandemice, productia anuala depasind in mod constant 5 miliarde euro pana in 2026, fata de 3 miliarde euro in perioada care a precedat criza sanitara. Finantarea publica a fost un factor-cheie, cheltuielile bugetului national crescand de la 10 miliarde euro in 2019 la peste 15 miliarde euro in 2024, desi vor exista limite de cheltuieli in 2025-2026. Ingineria civila in perioada de prognoza va fi sustinuta de proiecte majore de infrastructura. Constructiile rezidentiale vor scadea usor mai intai in 2024, inainte de a-si reveni in 2026, ca urmare a scaderii ratelor dobanzilor la creditele ipotecare. Se prevede, de asemenea, o majorare constanta a constructiilor nerezidentiale, dar acestea raman dependente de disponibilitatea finantarii publice. Exista in continuare alte provocari, cum ar fi lipsa fortei de munca, intarzierile in obtinerea autorizatiilor si costurile ridicate, insa sporul costurilor de constructie se va stabiliza sub 3% pe an. Pentru informatii suplimentare, click aici
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMABONARE REVISTEALLBIMhiltiTotalEnergiesRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ERBASU CONSTRUCT
GEWISS
CDS
rigips
BogArt
konsent
Arduro
AED
ELECTROGRUP
VEGO
leviatan
Acvatot 2019
noark
EDIT-Structural
quadratum
concelex
theda mar
SIGM
DRS
strabag nivel 1
CONCEPT STRUCTURE
EURO BUILD
SSAB
Ubitech
MAKITA

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<