Colliers: Investitii private semnificative incep sa transforme cladiri si zone din Capitala |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 24 Sep 2024 11:35 |
Regiunea Europei Centrale si de Est (ECE), incluzand cele sase economii in continua crestere ale Romaniei, Bulgariei, Cehiei, Ungariei, Poloniei si Slovaciei, ofera un mediu tot mai promitator pentru marile branduri internationale, inclusiv cele de lux, cu un mare potential pentru expansiune si marje semnificative de profit, arata raportul „Luxury Retail Brands in CEE”, publicat recent de Colliers. Cresterea veniturilor si aspiratiile romanilor pentru un stil de viata occidental au alimentat apetitul pentru moda de inalta calitate si bunuri de lux, cele mai multe dintre marcile exclusiviste fiind prezente pe piata locala in magazine multi-brand sau in magazine monobrand operate in sistem de franciza.
Bucurestiul, supranumit „micul Paris”, este unul dintre orasele cu cea mai rapida crestere din Uniunea Europeana in ultimele doua decenii. In 2021, PIB-ul pe cap de locuitor ajustat la puterea de cumparare a depasit 170% din media UE, fiind al zecelea cel mai ridicat din regiunile metropolitane europene si cel mai inalt din regiunea ECE. Acest nivel depaseste majoritatea capitalelor occidentale, iar faptul ca Romania este una dintre cele mai dinamice economii din lume, conform datelor FMI, evidentiaza si mai puternic performanta Bucurestiului.
Investitii semnificative, in mare parte private, incep sa transforme cladiri si zone din capitala, puncteaza consultantii Colliers, explicand ca profilul economic puternic al orasului a generat o clasa de mijloc importanta. De asemenea, Bucurestiul are una dintre cele mai mari densitati de angajati cu venituri ridicate din UE, similar cu Helsinki si Londra, contribuind la dezvoltarea unei retele dinamice de restaurante si baruri cu servicii premium.
"Unul dintre motoarele performantei economice a Bucurestiului este faptul ca gazduieste peste 100.000 de profesionisti IT, numar in crestere, si o comunitate start-up efervescenta, ceea ce a condus la crearea unei clase tot mai numeroase de persoane cu venituri ridicate si la aparitia unor companii de succes la nivel global. Ne asteptam ca acesti factori de crestere sa continue si sa impulsioneze si mai mult dezvoltarea economiei locale. Pe termen mediu, o imbunatatire a capacitatii administrative ar putea atrage si mai multi rezidenti in zona metropolitana”, explica Liana Dumitru, Director Retail la Colliers.
Retailul modern din Bucuresti este dominat de cateva centre comerciale mari, situate in diverse zone ale orasului. Acestea atrag atentia prin dimensiunile lor impresionante si prin diversitatea larga de branduri, devenind, in functie de mixul de chiriasi, conceptul si pozitionarea lor, destinatii preferate nu doar pentru bucuresteni, ci si pentru locuitorii din zonele limitrofe si orasele invecinate. Un exemplu notabil este Baneasa Shopping City, situat in nordul Bucurestiului, care s-a pozitionat de-a lungul anilor ca o destinatie pentru consumatorii cu venituri medii si mari, atragand numeroase branduri premium si de lux. Multe dintre aceste branduri au ales sa intre pe piata romaneasca exclusiv prin deschiderea unui magazin in acest centru comercial. In prezent, Baneasa Shopping City are cea mai mare densitate de branduri premium si de lux din capitala.
Calea Victoriei si, intr-o masura mai mica, Calea Dorobantilor sunt principalele zone din Bucuresti unde brandurile de lux au ales sa se pozitioneze, in special cele care doresc sa isi pastreze individualitatea si sa nu intre intr-un centru comercial. De-a lungul timpului, aceste zone au devenit destinatii pentru segmentul lor specific de consumatori. Totusi, fluctuatiile mari ale companiilor din aceste locatii sugereaza ca piata nu este inca matura, iar numarul de branduri prezente este insuficient pentru a crea o sinergie puternica, asa cum s-a format in zonele centrale pietonale din marile capitale europene.
Un alt punct de atractie pentru brandurile de lux a fost, inca de la deschidere, galeria comerciala Grand Avenue, situata la parterul hotelului de 5 stele JW Marriott Bucharest Grand Hotel. De-a lungul timpului, mari case de moda, accesorii si bijuterii au inaugurat aici primele lor magazine. Comparativ cu tarile vecine si cele occidentale, multe branduri lipsesc inca din Romania, ceea ce face ca piata sa fie considerata emergenta. Majoritatea brandurilor, precum Dior, Armani, Dolce & Gabbana si Burberry, sunt prezente prin francize sau in magazine multi-brand, Louis Vuitton fiind unul dintre putinele nume mari prezente direct, printr-un magazin monobrand.
In Europa Centrala si de Est, Praga este prima alegere pentru brandurile de lux si premium, conform raportului „Luxury Retail Brands in CEE”. Unul dintre factorii cheie care atrag aceste branduri intr-o anumita piata sau regiune este nivelul ridicat al veniturilor si dorinta tot mai mare a clientilor de a adopta un standard de viata occidental. In egala masura, potentialul oraselor de a atrage turisti si vizitatori joaca un rol important. Turistii reprezinta un generator major de vanzari pentru aceste branduri, iar apetitul pentru cumparaturi si cadouri scumpe devine un trend evident, mai ales in timpul calatoriilor de afaceri si de agrement.
"Ultimii 10-15 ani au fost favorabili pentru retailul de lux in Europa Centrala si de Est, iar urmatorul deceniu ar putea fi si mai promitator daca tendintele actuale se mentin. Cresterea veniturilor, costurile relativ mai mici ale produselor si serviciilor de baza in raport cu venitul total al unei gospodarii, precum si expansiunea economica rapida in CEE-6, combinate cu dorinta puternica pentru un stil de viata occidental, sugereaza un viitor pozitiv pentru aceasta piata”, precizeaza Liana Dumitru, Director Retail la Colliers.
Silviu Pop, Director CEE & Romania Research la Colliers aduce in discutie insa si contextul istoric: Europa de Vest a avut cateva decenii in plus pentru acumularea de capital, comparativ cu tarile din Europa Centrala si de Est (ECE), a caror dezvoltare a fost impiedicata de comunism pana in 1989. Cu toate acestea, ECE-6 recupereaza rapid. Intre 2005 si 2022, veniturile celor aflati in top 1% din fiecare tara ECE s-au dublat, iar in Bulgaria au crescut de aproape sase ori. In contrast, in tari precum Spania, Franta, Germania si Olanda, cresterile au fost de doar 55% pana la 67%, mai putin de jumatate din rata de crestere inregistrata in majoritatea tarilor ECE-6.
Raportul Colliers analizeaza 179 de branduri prezente in regiunea noastra, impartite in categoriile de lux suprem si aspirational, lux accesibil si branduri premium. Cea mai mare pondere a acestor branduri se regaseste pe piata ceha, unde sunt prezente fie direct prin magazine proprii, fie prin parteneriate de franciza, urmata de piata poloneza. In Romania, marcile exclusiviste intra pe piata predominant prin magazine multi-brand, in timp ce in Cehia, majoritatea sunt prezente printr-un magazin propriu.
Conform acelorasi date, Cehia se remarca drept cea mai matura piata pentru brandurile de lux din regiunea CEE, avand o infrastructura de retail bine dezvoltata, iar Praga a devenit un adevarat hub pentru moda de inalta calitate si bunuri de lux. Polonia si Ungaria sunt considerate piete in dezvoltare, cu perspective de crestere pentru brandurile de lux. Initial, aceste branduri au intrat pe piata prin magazine multi-brand si parteneriate, dar dupa succesul obtinut in aceste formate, multe marci exclusiviste cauta acum sa deschida propriile magazine pentru a valorifica cererea in crestere.
|