NEPI Rockcastle estimeaza o crestere a venitului cu 5,5%, in 2024 |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 21 Aug 2024 13:06 |
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator si administrator de centre comerciale din Europa Centrala si de Est a inregistrat o crestere de 13,5% a venitului operational net, in prima jumatate (S1) din 2024 fata de aceeasi a perioada a anului 2023. Astfel, in primele sase luni din 2024, valoarea veniturilor operationale nete a atins 274 de milioane de euro. Cresterea veniturilor operationale nete a fost de 10% in baza indicelui LFL (like-for-like), eliminand impactul dezvoltarilor finalizate dupa 30 iunie 2023 si al proprietatii logistice vandute in ianuarie 2024.
Ca urmare a rezultatelor atinse in prima jumatate a anului, grupul estimeaza o majorare a distributiei per actiune (indicele DEPS) cu 5,5%, la finalul lui 2024. Astfel, valoarea distributiei per actiune s-a ridicat la 30,12 eurocenti in primele 6 luni ale anului curent, cu 5,6% mai mare decat in S1 2023. Compania a declarat valoarea dividendelor la 27,11 eurocenti pe actiune pentru S1 2024, corespunzand unei rate de distribuire a dividendelor de 90%.
Vanzarile chiriasilor, excluzand hypermaketurile, au fost cu 8,7% mai mari in S1 2024 fata de aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, valoarea medie a cosului de cumparaturi a crescut cu 8,2%, raportat la acelasi interval din 2023. Cererea de spatii comerciale detinute de companie a continuat sa fie ridicata, iar 73% din noile contracte de inchiriere au fost semnate cu retaileri internationali, atrasi de potentialul oferit de pietele din Europa Centrala si de Est. Veniturile obtinute din chirii au crescut peste rata inflatiei, ceea ce a contribuit la majorarea valorii portofoliului de proprietati al companiei cu 134 milioane de euro, cu 2% mai mult fata de 31 decembrie 2023.
“Am continuat sa inregistram performante solide pe fondul semnelor clare ca perspectivele economice pentru principalele noastre piete din Europa Centrala si de Est se stabilizeaza, iar increderea consumatorilor are un nivel crescut. Vanzarile chiriasilor au crescut pe toate categoriile, iar cheltuielile operationale si rata costurilor de ocupare s-au mentinut la niveluri stabile. Portofoliul NEPI Rockcastle a fost evaluat la 7 miliarde de euro, ceea ce a contribuit la un raport imprumut-valoare cu mult sub pragul nostru strategic de 35%, grupul avand astfel o lichiditate ridicata”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.
Pe de alta parte, prima transa, in valoare de 387 de milioane de euro, din facilitatea de imprumut verde negarantata obtinuta de la Corporatia Financiara Internationala (IFC), alaturi de fondurile in numerar ale companiei vor asigura rambursarea unei emisiuni de obligatiuni de 500 de milioane de euro, scadenta in noiembrie 2024. In afara de aceasta obligatie, NEPI Rockcastle nu are alte datorii semnificative scadente in 2024 si 2025.
Proiecatele in dezvoltare
Lucrarile la proiectele de dezvoltare se desfasoara conform graficului si in limitele bugetare stabilite. In Romania, extinderea Promenada Bucuresti este planificata pentru inaugurare in al patrulea trimestru (T4) din 2026, iar pentru 66% din suprafata au fost agreati deja termenii de inchiriere.
Extinderea de 7.400 mp a Ploiesti Shopping City urmeaza sa fie terminata in T4 2024, iar conditiile de inchiriere au fost agreate pentru 96% din suprafata suplimentara.
Ca urmare a succesului inregistrat de Vulcan Residence, din Bucuresti, primul proiect rezidential al grupului, compania a decis extinderea activitatilor pe acest segment. Astfel, este programata dezvoltarea a doua noi proiecte rezidentiale, in Brasov si Craiova. In prezent, acestea sunt in proces de autorizare, finalizarea lor fiind planificata pentru T4 2026. Terenurile pe care vor fi construite sunt adiacente proprietatilor de retail detinute de NEPI Rockcastle in cele doua orase.
De asemenea, prima faza a proiectului de energie verde a companiei, care a presupus instalarea de panouri fotovoltaice pe 27 de centre comerciale din Romania, a fost finalizata. Pana in prezent, investitia in acest proiect a totalizat 34 de milioane de euro, iar in S1 2024, acesta a adus venituri de 4 milioane de euro. Cea de-a doua etapa se afla in stadiu de autorizare si implica implementarea aceluiasi concept in 24 de proprietati detinute de companie in afara Romaniei, cu o investitie totala estimata la 15 milioane de euro. In plus, NEPI Rockcastle intentioneaza sa investeasca aproximativ 100 de milioane de euro in proiecte fotovoltaice greenfield, gata de constructie, in mai multe zone din Romania, pentru a-si extinde capacitatea de generare a energiei verzi si pentru a putea acoperi mai bine nevoile de consum de energie electrica ale chiriasilor sai.
Se preconizeaza ca primele instalatii vor deveni operationale pana la sfarsitul anului 2026 si vor contribui cu o putere suplimentara de 159 MW la capacitatea de productie proprie a grupului. Prin acest proiect se va asigura 80% din consumul de energie al portofoliului din Romania, reducand in acelasi timp amprenta de carbon cu 36%.
Alte proiecte aflate in curs de dezvoltare includ Promenada Mall Plovdiv din Bulgaria, un proiect greenfield cu o suprafata inchiriabila totala de 60.500 mp, aflat in faza de autorizare. Constructia centrului comercial va incepe la finalul lui 2024, finalizarea fiind estimata in T4 2026.
Valoarea proiectelor de dezvoltare ale NEPI Rockcastle aflate in constructie sau in curs de autorizare este de 817 milioane de euro, din care un total de 230 milioane de euro au fost deja investiti.
In iulie 2024, grupul a incheiat un acord de vanzare a singurei proprietati detinute in Serbia, Promenada Novi Sad, pentru 177 de milioane de euro, care va fi platita la data finalizarii tranzactiei.
***
NEPI Rockcastle (NRP.AS) (JSE.NRP) este a treia cea mai mare companie de real-estate listata, din Europa, raportat la valoarea portofoliului de investitii si cel mai mare proprietar, dezvoltator si administrator de centre comerciale din Europa Centrala si de Est (ECE). Portofoliul companiei, in valoare de 7 miliarde de euro, cuprinde 2,2 milioane de metri patrati in noua tari din Europa Centrala si de Est. Este lider de piata in Romania si Polonia (cele mai mari doua piete ale NEPI Rockcastle), si detine centre comerciale si in Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croatia, Republica Ceha, Lituania, Serbia. Cresterea NEPI Rockcastle este impulsionata printr-un program de dezvoltare in valoare de circa 817 milioane de euro, insotit de achizitii cu obiectiv de crestere, compania finalizand preluarea a doua active importante - Forum Gdansk Shopping Centre (Gdansk) si Copernicus Shopping Centre (Torun), ambele in Polonia - in 2022. NEPI Rockcastle beneficiaza de doua avantaje strategice cheie - portofoliul sau unic de spatii de retail din Europa Centrala si de Est, creat in ultimii 15 ani, si echipa de peste 600 de specialisti cu un know-how unic in domeniul proprietatilor de retail.
De asemenea, compania a devenit membra a European Council of Shopping Places (ECSP) si a U.S. Green Building Council (USGBC), precum si a Asociatiei Europene a Imobiliarelor Publice (EPRA), pentru a-si consolida pozitia de lider de piata in industria de retail comercial.
|