SECTORUL constructiilor este cel mai vulnerabil la o noua criza economica |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Ovidiu Stefanescu 28 Ian 2019 06:14 |
![]() Tendinte ale principalelor economii de pe mapamond
Un prim semnal ingrijorator este acela ca in intervalul ianuarie - septembrie 2018 au fost inregistrate falimente rasunatoare a 41 de companii de constructii avand rulaje mai mari de 50 milioane de euro, mai multe fata de sectorul comertului cu amanuntul. Pentru anul 2019, specialistii Euler Hermes estimeaza tendintele majore din cinci state importante. Astfel, in SUA cresterea din domeniu va fi de 2,1% (fata de 3% in 2018), cel mai afectat fiind sectorul rezidential. In ceea ce priveste China, avansul din anul urmator se va situa la 4%, de asemenea sub cel din 2018 (4%), iar riscurile in ceea ce priveste lichiditatea se vor majora semnificativ. In Franta, domeniul analizat va creste cu 1,5% (1,6% in anul 2018), cererea avand de suferit, iar marjele operationale urmand sa sufere anumite contractii. Situatia va fi net diferita in Marea Britanie, unde dupa un avans de numai 0,5% in acest an va urma o revigorare caracterizata printr-un spor de 1,5%. Cu toate acestea, profitabilitatea se va situa in continuare la cote foarte mici, iar incertitudinile legate de Brexit vor afecta atat afacerile, cat si increderea consumatorilor. In fine, la nivelul Germaniei anul urmator cresterea va fi de 2,8%, piata caracterizandu-se printr-o cerere solida, dublata de o profitabilitate pe masura. Din pacate, inclusiv la nivelul celei mai dezvoltate economii europene expertii Euler Hermes identifica o stagnare a procesului de imbunatatire a lichiditatii, care constituie deja primul semn de deteriorare a starii generale a industriei analizate.
|