RoGBC: Rol esential in promovarea conceptului de cladire verde pentru arhitecti |
Arhitectura & Proiectare Publicat de Cornel Dinu 29 Nov 2012 17:08 |
Presedintele Consiliului Român pentru Cladiri Verzi (RoGBC), Steven Borncamp, considera ca breasla arhitectilor are un rol extrem de important in procesul de afirmare a conceptului de “cladire verde” in tara noastra. Tot mai multe companii din domeniul constructiilor au inceput sa se adapteze cerintelor privind sustenabilitatea si sa se acomodeze cu principiile de eficientizare energetica, in conditiile in care cererea investitorilor pentru cladiri verzi certificate a crescut simtitor in ultimul timp. Potrivit oficialului RoGBC, daca in 2009 au existat numai doua proiecte, in prezent numarul acestora a depasit o suta de unitati.
- Definiti conceptul de "cladire verde" si prezentati avantajele de care se bucura beneficiarii unor asemenea constructii.
- Cladirile verzi sunt acele imobile care integreaza principii de realizare sustenabile, care minimizeaza impactul asupra mediului, cel social etc. Astfel, se asigura selectarea unui amplasament care nu va distruge un teren cu valoare ecologica, se urmareste accesul facil la mijloacele de transport public pentru a reduce traficul si folosirea de combustibili fosili si se incearca reabilitarea terenurilor industriale din orase. De asemenea, sunt supravegheate consumul de energie utilizata in producerea materialelor de constructii si felul in care acestea contribuie la folosirea cât mai eficienta a cladirii. Prin realizarea de imobile verzi se incurajeaza productia locala si achizitia de materiale, pentru a reduce consumul de energie in transportarea acestora. Produsele trebuie sa provina din folosirea de metode care sa nu dauneze mediului, acest lucru insemnând adesea identificarea unor modalitati creative de reciclare si refolosire a deseurilor rezultate din activitatea de constructii. Aceste deseuri capata o noua valoare, intrucât resursele se imputineaza.
- Cum sunt percepute cladirile verzi de catre autoritatile publice, companiile de constructii si beneficiarii din România?
- Autoritatile nationale si locale au raspuns prin implementarea Directivei de Performanta Energetica a Cladirilor, ceea ce include obligativitatea realizarii unor audite energetice. Acestea sunt foarte folositoare in a ajuta proprietarii si locatarii sa inteleaga la ce costuri sa se astepte, precum si in obtinerea unui criteriu mai bun de comparatie pentru cladiri. Municipalitatea din Cluj-Napoca, de pilda, a mers mai departe, prin implementarea unei legislatii care ofera o reducere substantiala a impozitului pe proprietate pentru beneficiarii care primesc calificativ "A" in urma auditarii energetice si care obtin o certificare de cladire verde. Un numar tot mai mare de companii din domeniul constructiilor au raspuns la cererea in crestere a investitorilor pentru cladiri verzi certificate. Aceste firme gasesc adesea dificila acomodarea cu noile principii de cladiri verzi, dar transforma cu repeziciune acest exercitiu intr-un avantaj competitiv pentru urmatoarele lor proiecte. Cererea investitorilor si a beneficiarilor pentru cladiri verzi certificate a crescut in mod simtitor. In 2009 am avut doar doua proiecte mari care au solicitat certificare, insa acum peste 100 de proiecte pentru care am primit cereri de certificare, care reprezinta aproximativ 60% din suprafata in mp proiectata in Bucuresti. Practic, a fost inteles uriasul beneficiu financiar de care se poate bucura un proprietar de cladire verde prin reducerea costurilor pentru energie si servicii. Legatura dintre succesul unui proiect si aderarea acestuia la principiile verzi de constructie este foarte puternica.
- Ce perspective considerati ca are aceasta activitate pe termen mediu si lung in tara noastra?
- Cum pe termen scurt vom iesi din perioada de recesiune economica, toate proiectele vor incerca sa adere la principii verzi de proiectare. Ca in multe alte sectoare de activitate, intrebarea care se va pune nu va fi daca se va certifica o cladire, ci nivelul de certificare al acesteia. Observ o puternica preferinta a beneficiarilor pentru imobile eficiente energetic, cu amplasament bun, care sa cuprinda avantajele de sanatate, confort si functionalitate ce definesc o cladire verde. Pe termen lung, liderii de piata vor reactiona la noua tendinta de "aproape zero-energie" pentru cladiri (nZEB), care va fi impusa prin noua Directiva Europeana ce va fi aplicata din 2020 pentru imobilele private si din 2018 pentru cladirile publice. Antreprenorii care se vor specializa pe sintagma "a face mai mult având mai putin la dispozitie" vor avea parte de mari reusite in viitorul apropiat.
|