Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - CE: Investitii in modernizarea industriei pentru tranzitia la economia circulara
CE: Investitii in modernizarea industriei pentru tranzitia la economia circulara
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Stelian DINCA 04 Iun 2018 06:02
Economia UE este in curs de redresare, dar pentru a elimina decalajele care persista intre statele membre si intre regiunile din interiorul acestora, sunt necesare investitii suplimentare. Bazandu-se pe un buget de 373 de miliarde euro (preturi curente - luand in considerare inflatia) in angajamente pentru perioada 2021-2027, viitoarea politica de coeziune are, din perspectiva investitiilor, capacitatea de a contribui la eliminarea acestor decalaje. Resursele vor fi directionate in continuare catre regiunile care au cea mai mare nevoie de investitii pentru a recupera decalajul in raport cu restul UE. In acelasi timp, aceasta va continua sa fie o legatura puternica, directa intre UE si regiunile si orasele sale.
Vicepresedintele Comisiei responsabil pentru locuri de munca, crestere, investitii si competitivitate, Jyrki Katainen, a declarat: „In urmatorii zece ani, politica de coeziune va ajuta ansamblul regiunilor sa-si modernizeze industria, sa investeasca in inovare si va facilita tranzitia catre o economie circulara, cu emisii scazute de dioxid de carbon. In plus, propunerea noastra va contribui, de asemenea, la consolidarea unui mediu favorabil intreprinderilor in Europa, creand conditii adecvate pentru cresterea economica, crearea de locuri de munca si investitii.”
Comisarul pentru politica regionala, Corina Cretu, a declarat: „Astazi propunem o politica de coeziune pentru toate regiunile, care sa nu lase pe nimeni in urma. Am imbunatatit flexibilitatea acestei politici pentru a o adapta la noile prioritati si pentru a spori protectia cetatenilor UE. Am simplificat, de asemenea, normele, iar acest lucru va fi in beneficiul tuturor, de la intreprinderile mici la antreprenori si la scoli si spitale, care vor putea obtine fonduri mai usor.”
Principalele elemente ale propunerii Comisiei pentru modernizarea politicii de coeziune sunt:
1. Axarea pe prioritati strategice de investitii, in cazul carora UE este cea mai in masura sa obtina rezultate bune: Majoritatea investitiilor din Fondul european de dezvoltare regionala si din Fondul de coeziune vor fi directionate catre inovare, sprijinirea micilor intreprinderi, tehnologiile digitale si modernizarea industriala. De asemenea, acestea vor fi folosite in scopul de a facilita tranzitia spre o economie cu emisii scazute de carbon si lupta impotriva schimbarilor climatice, pentru punerea in aplicare a Acordului de la Paris.
2. O politica de coeziune pentru toate regiunile si o abordare mai adaptata a dezvoltarii regionale:
- Investitii in toate regiunile: Regiunile care inregistreaza inca decalaje in ceea ce priveste cresterea sau veniturile, situate in principal in sudul si estul Europei, vor beneficia in continuare de un sprijin substantial din partea UE. Politica de coeziune va continua sa investeasca in toate regiunile, deoarece multe dintre acestea, situate in intreaga Europa (inclusiv in statele membre mai bogate), intampina dificultati in realizarea tranzitiei industriale, in combaterea somajului si in a se afirma intr-o economie globalizata.
- O abordare adaptata: Politica de coeziune clasifica regiunile in trei categorii: regiuni mai putin dezvoltate, regiuni de tranzitie si regiuni dezvoltate. PIB-ul pe cap de locuitor ramane in continuare principalul criteriu de alocare a fondurilor necesare pentru a reduce discrepantele si a ajuta regiunile cu venituri si crestere economica scazute sa recupereze decalajele. De asemenea, au fost introduse noi criterii pentru a reflecta mai bine realitatea de pe teren, si anume somajul in randul tinerilor, nivelul scazut de educatie, schimbarile climatice si primirea si integrarea migrantilor.
- Initiative la nivel local: Politica de coeziune pentru perioada 2021-2027 reprezinta o Europa care imputerniceste, prin sprijinul acordat strategiilor de dezvoltare initiate la nivel local. Autoritatile locale, urbane si teritoriale vor fi mai implicate in gestionarea fondurilor UE, in timp ce ratele de cofinantare majorate vor imbunatati asumarea raspunderii pentru proiectele finantate de UE in regiuni si orase.
3. Un numar limitat de norme, mai clare, mai scurte si un cadru mai flexibil:
- Simplificarea accesului la fonduri: Comisia propune atenuarea complexitatii normelor in urmatorul buget pe termen lung al UE, reducand birocratia si simplificand procedurile de control pentru intreprinderile si antreprenorii care beneficiaza de sprijinul UE.
- Un cadru unic de reglementare: Exista deja un cadru de reglementare unic care cuprinde sapte fonduri UE implementate in parteneriat cu statele membre („gestiune partajata”), ceea ce va facilita activitatea managerilor de programe finantate prin fonduri UE. Acest cadru va facilita, de asemenea, sinergiile, de exemplu intre fondurile politicii de coeziune si Fondul pentru azil si migratie, pentru a elabora astfel strategii de integrare locala a migrantilor. Cadrul permite, de asemenea, stabilirea unor legaturi mai eficiente cu alte fonduri din setul UE de instrumente bugetare; De exemplu, statele membre pot alege sa transfere o parte din resursele politicii de coeziune catre programul InvestEU.
- Adaptarea la necesitati: De asemenea, noul cadru combina stabilitatea necesara pentru planificarea pe termen lung a investitiilor cu nivelul adecvat de flexibilitate necesar pentru a face fata evenimentelor neprevazute. O evaluare la jumatatea perioadei va determina daca sunt necesare modificari ale programelor pentru ultimii doi ani din perioada de finantare si daca va fi posibil transferul limitat de resurse in cadrul programelor finantate din fondurile UE.
4. O mai stransa legatura cu semestrul european, pentru a imbunatati mediul de investitii in Europa: Comisia propune consolidarea legaturii dintre politica de coeziune si semestrul european, pentru a crea un mediu favorabil intreprinderilor si cresterii in Europa, astfel incat investitiile UE si cele nationale sa poata fi valorificate la intregul lor potential. Aceasta consolidare a sprijinului politicii de coeziune pentru reformele structurale va asigura deplina complementaritate si coordonare cu noul Program imbunatatit de sprijin pentru reforme.
Etape urmatoare
Intr-un spirit de transparenta fara precedent, la 2 mai, Comisia Europeana a prezentat, pentru prima data in istorie, propunerea sa pentru noul buget pe termen lung al UE, atat in preturile curente, cat si in preturile constante din 2018. In acelasi spirit, Comisia publica astazi, de asemenea, alocarile nationale pentru politica de coeziune pentru statele membre, atat in preturile curente, cat si in preturile constante din 2018 (a se vedea anexa). Un acord rapid asupra intregului buget pe termen lung al UE si asupra propunerilor sale sectoriale este esential pentru a asigura faptul ca fondurile UE vor da rezultate pe teren cat mai curand posibil.
Daca s-ar inregistra intarzieri similare celor constatate la inceputul actualei perioade bugetare 2014-2020, 100 000 de proiecte finantate de UE nu ar fi lansate la timp; aceasta ar insemna ca multe scoli care trebuie renovate ar urma sa intre in renovare mai tarziu si ar presupune, de asemenea, ca unele echipamente medicale ar fi livrate cu intarziere in spitale sau ca micile intreprinderi ar fi fortate sa isi planifice investitiile fara garantiile necesare.
Ajungerea in 2019 la un acord privind urmatorul buget pe termen lung ar asigura o tranzitie fara probleme intre actualul buget pe termen lung (2014-2020) si noul buget, precum si previzibilitatea si continuitatea finantarii, in beneficiul tuturor.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergieshiltiABONARE REVISTERAWLPLUGALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
BogArt
Acvatot 2019
SIGM
VEGO
MAKITA
konsent
GEWISS
SSAB
CDS
ERBASU CONSTRUCT
noark
quadratum
concelex
Arduro
theda mar
Ubitech
ELECTROGRUP
CONCEPT STRUCTURE
strabag nivel 1
EDIT-Structural
EURO BUILD
rigips
AED
DRS
leviatan

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<