Agenda Constructiilor
Duminica, 23 Februarie 2025
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - Companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza cresteri de venituri in 2025
Companiile imobiliare din sectorul comercial estimeaza cresteri de venituri in 2025
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 07 Feb 2025 11:10
Aproape 90% din companiile imobiliare din sectorul comercial (spatii comerciale, centre de afaceri si birouri, spatii logistice) se asteapta ca veniturile lor sa se majoreze in 2025, dar raman prudente cu privire la evolutia conditiilor de piata, iar 60% anticipeaza o crestere anuala de peste 5%, dupa doi ani consecutivi in care majoritatea estimau scaderi de venituri de la an la an, conform studiului global Deloitte 2025 Commercial Real Estate Outlook. In acelasi timp, peste 68% dintre participanti (fata de 27% in urma cu un an) estimeaza o imbunatatire a elementelor fundamentale ale pietei, respectiv costul si disponibilitatea capitalului, pretul proprietatilor, activitatea de tranzactionare, nivelul chiriilor si volumul de spatii vacante.
In aceste conditii, se remarca si o reducere a presiunii pe bugete in acest an - doar 7% dintre participanti considera ca va fi in continuare nevoie de o scadere a cheltuielilor, comparativ cu aproape 40% in urma cu un an. Iar ca domeniu prioritar, 81% dintre participanti au identificat gestionarea datelor si tehnologia ca fiind zonele in care urmeaza sa se concentreze cheltuielile in 2025, probabil incurajati de dezvoltarile din zona inteligentei artificiale generative (Gen AI). 
Referitor la tendintele macroeconomice care ar putea afecta cel mai mult performanta financiara a companiilor imobiliare in acest an, participantii la studiu au plasat pe prima pozitie ratele ridicate ale dobanzilor (in urcare de pe locul trei anul trecut), urmate de riscul cibernetic (scadere de pe primul loc), de modificarile politicilor fiscale (in urcare de pe 14) si de costul finantarii (pe cinci anul trecut).
"Preocuparea companiilor imobiliare cu privire la evolutia dobanzilor nu este legata de o potentiala majorare a acestora comparativ cu anii anteriori, ci, mai degraba, de probabilitatea sa se confrunte cu un mediu cu dobanzi ridicate pentru o perioada mai lunga de timp, comparativ cu deceniul trecut, cand ratele s-au situat ani la rand la niveluri minime record. In consecinta, jucatorii din piata trebuie sa isi adapteze modelul de business la noua realitate din piata financiara si sa isi diversifice sursele de finantare. Investitiile in tehnologie, mentionate de majoritatea participantilor ca principala destinatie a cheltuielilor in 2025, ar putea fi directionate, printre altele, catre eficientizarea energetica a proprietatilor, facandu-le, astfel, eligibile pentru finantari «verzi», mai avantajoase in materie de costuri. Totodata, dotarea activelor cu astfel de tehnologii are potentialul de a creste randamentul investitiilor, concomitent cu alinierea la obiectivele climatice", a declarat Irina Dimitriu, Partener Reff & Asociatii | Deloitte Legal, Lider al Serviciilor de Consultanta pentru sectorul Imobiliar in cadrul Deloitte Romania.
Conform studiului, abordarea aspectelor legate de sustenabilitate nu mai urmareste doar conformarea la reglementarile in vigoare, ci si rentabilitatea financiara pe termen scurt si beneficiile pe termen lung. In acest context, companiile acorda o atentie sporita modernizarilor energetice profunde - 76% dintre participanti planifica astfel de operatiuni in anul care urmeaza.
In clasamentul activelor considerate cele mai atractive pentru investitori au intervenit, de asemenea, schimbari importante anul acesta. Pe primul loc a urcat sectorul industrial si de productie (de pe locul sase anul trecut), activele asociate economiei digitale (centre de date, turnuri de telefonie mobila etc.) au cazut pe locul doi, urmate de cladirile multifamiliale (in urcare de pe locul noua), spatiile cu functii logistice si de depozitare (in stagnare) si unitatile de cazare (in urcare de pe locul 12). 
Procesul de adoptare a inteligentei artificiale (AI) in domeniul imobiliar comercial este inca la inceput, 76% dintre participantii la studiu afirmand ca organizatiile lor sunt fie in faza de cercetare, fie in faza pilot, fie in faza incipienta de implementare a proceselor si solutiilor AI. Companiile care sunt in stadiul initial de adoptare se concentreaza in principal pe utilizarea solutiilor AI in contabilitate si raportare (37%), dar si in planificare si analiza financiara (36%) si in gestionarea riscurilor si auditul intern (34%). In schimb, cele mai avansate in acest proces acorda prioritate planificarii si analizei financiare (43%), gestionarii riscurilor si auditului intern (37%) si operatiunilor imobiliare (35%).
Studiul Deloitte 2025 Commercial Real Estate Outlook a fost efectuat in randul a aproximativ 900 de companii cu active de peste 75 de milioane de dolari fiecare, din Europa (Franta, Germania, Olanda, Marea Britanie si Spania), America de Nord si Asia-Pacific.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTESISECAMRAWLPLUGTotalEnergieshilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
quadratum
VEGO
ERBASU CONSTRUCT
EDIT-Structural
SSAB
konsent
ELECTROGRUP
theda mar
noark
MCA
AED
CONCEPT STRUCTURE
EURO BUILD
Ubitech
leviatan
DRS
SIGM
CDS
MAKITA
strabag nivel 1
concelex
GEWISS
BogArt
Acvatot 2019
Arduro
Eco Garden Construct
rigips

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<