CRAIOVA: Semnare contract de finantare de 97 milioane euro pentru aeroport |
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 17 Dec 2021 12:56 |
Contractul de finantare din fonduri europene pentru proiectul in valoare totala de aproximativ 97 de milioane de euro privind extinderea si modernizarea Aeroportului International Craiova (AIC), demers care include construirea unui nou terminal pentru pasageri, a fost semnat joi, la sediul Consiliului Judetean (CJ) Dolj.
Evenimentul s-a desfasurat in prezenta prim-ministrului Nicolae Ionel Ciuca, a viceprim-ministrului Sorin Grindeanu, totodata ministru al Transporturilor si Infrastructurii, a presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Cosmin Vasile, a primarului municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu, precum si a directorului general al AIC, Sorin Manda.
„Marcam un moment esential pentru dezvoltarea comunitatii noastre, pentru dezvoltarea intregii regiuni. Putem afirma, fara a exagera, ca semnarea contractului de finantare pentru extinderea si modernizarea Aeroportului International Craiova reprezinta cel mai important eveniment pentru administratia publica si pentru intreg judetul, in anul 2021.
Prin aceasta investitie, Doljul si Oltenia sunt asezate cu adevarat pe harta Europei. In urma cu cativa ani, am pornit la drum cu o viziune, cu un proiect de 97 de milioane de euro, iar azi primim si finantare de la Uniunea Europeana. Extinderea si modernizarea aeroportului constituie cel mai indraznet demers pe care Consiliul Judetean si AIC il vor implementa.
In ultimii ani, am abordat o altfel de strategie si, la Consiliul Judetean, am inceput sa ne canalizam eforturile catre proiecte majore, care genereaza valoare adaugata din punct de vedere economic si care produc efecte pozitive pe termen mediu si lung, iar aeroportul se inscrie intre acestea.
Doljul este unul dintre judetele cu un potential imens de dezvoltare. Ne-am propus sa nu ratam nicio sansa, nicio linie de finantare de la Uniunea Europeana si avem de partea noastra resursa umana si experienta. In acest moment, Consiliul Judetean implementeaza 23 de proiecte cu fonduri europene, in valoare totala de peste 300 de milioane de euro, si avem in pregatire alte 35, care vor fi depuse in urmatorul exercitiu financiar.
Aeroportul este principala poarta de intrare in regiune si nu ma refer doar la cele 5 judete din Oltenia, pentru ca districtele din nordul Bulgariei si zona din nord-estul Serbiei se afla in aria de captare a AIC. Am lucrat si eu la aeroport, astfel ca stiu de unde s-a inceput cu aceasta dezvoltare. S-a pornit de la 300 de pasageri care zburau pe parcursul unui an de la Craiova, ajungandu-se la aproape 520.000 de calatori in anul 2019.
Impreuna cu specialistii, am reusit astazi sa aducem finantare europeana pentru aeroport si sa-l pregatim pentru provocarile din anii urmatori. Prin investitiile pe care le vom demara, vom ajunge la aproximativ 2 milioane de pasageri, la 18.000 de decolari si aterizari pe an si, bineinteles, la ceea ce ne-am propus sa fim: un pol pentru dezvoltarea acestei zone a Romaniei.
Trebuie subliniat faptul ca, in aceasta perioada, se lucreaza si la alte proiecte majore, cum ar fi realizarea unui terminal intermodal, cel mai mare din sudul Romaniei, pe care vrem sa-l construim la aeroport si care este prins in programul de guvernare. Ne dorim sa conexam in acea zona transportul aerian de marfuri cu cel rutier si cel feroviar, iar, mai departe, cu posibilitatea legarii de porturile dunarene de la Calafat si Bechet.
Am demarat procedurile pentru infiintarea celui de-al treilea parc industrial din judetul Dolj, pentru ca sunt investitori care vin spre noi, in special din zona industriei auto, si care ne solicita terenuri. Impreuna cu Universitatea din Craiova, dorim sa implementam un proiect pentru crearea celui mai mare parc tehnologic IT din aceasta parte a Romaniei, care se va intinde pe o suprafata de 24.000 de metri patrati, aflata in centrul Craiovei. Am evidentiat toate aceste demersuri ale CJ Dolj pentru a sublinia inca o data importanta Aeroportului International Craiova si a acestui eveniment de semnare a contractului pentru finantarea extinderii si modernizarii AIC“, a declarat presedintele Consiliului Judetean Dolj, Cosmin Vasile.
Proiectul „Extinderea si modernizarea Aeroportului International Craiova“, cu o valoare totala de 479.273.902,305 lei (aproximativ 97 de milioane de euro), inclusiv TVA, a fost aprobat pentru finantare din fonduri europene, in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020.
Demersul, cu un grad ridicat de complexitate, include 21 de obiective de investitii, cel mai important fiind reprezentat de construirea unui nou terminal de pasageri, o cladire cu subsol, parter si etaj, cumuland o suprafata desfasurata de 27.547 de metri patrati si asigurand o capacitate de procesare de 1.933.186 de calatori pe an.
Proiectul mai urmareste realizarea unei noi platforme de imbarcare-debarcare, a uneia pentru degivrarea aeronavelor, precum si a 2 cai suplimentare de rulare. De asemenea, va fi amenajata o parcare auto cu o capacitate de peste 270 de locuri si va fi asigurata dotarea cu utilaje aeroportuare, echipamente si sisteme de control.
|