Agenda Constructiilor
Marti, 05 August 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Info-Santiere - FINANTARE de 25 milioane euro pentru realizare Gradina Urbana Nufarul din Oradea
FINANTARE de 25 milioane euro pentru realizare Gradina Urbana Nufarul din Oradea
Info-Santiere Publicat de AG&F 05 Aug 2025 10:06
A fost semnat contractul de finantare pentru Gradina Urbana Nufarul. Proiectul „Lucrari de interes public local pentru amenajare de noi spatii verzi si pentru constructii cu caracter educativ si sportiv: Amenajare Gradina Urbana Nufarul in zona cuprinsa intre strada Meiului, strada Lotus, complexul Lotus si strada Vavilov”, cod SMIS 324897, a fost depus spre finantare din fonduri europene de catre Primaria Oradea, prin Directia Management Proiecte cu Finantare Internationala.
Amenajarea Gradinii Urbane Nufarul are la baza dorinta de a crea, pentru locuitorii si vizitatorii municipiului Oradea, un spatiu unde sa se poata recrea, atat in aer liber, cat si in zone acoperite. Investitia presupune constructia unei sere, a unui turn si a unei pasarele pietonale, amplasate intr-un spatiu verde dinamic, unde elementele minerale, alaturi de conceptul de vegetatie, creeaza un cadru propice pentru promenada, joc si interactiune intre membrii comunitatii.
De asemenea, proiectul urmareste amenajarea si punerea in valoare a amplasamentului cuprins intre strada Meiului, strada Lotus, Complexul Lotus si strada Vavilov, prin imbogatirea functionala si transformarea acestuia intr-o zona atractiva pentru toti locuitorii orasului.
Constructiile propuse (sera, turn si pasarela) se incadreaza armonios in peisajul de tip gradina urbana si ofera un cadru adecvat pentru petrecerea timpului liber, atat pentru localnici, cat si pentru turisti.
Proiectul Gradinii Urbane Nufarul a fost depus spre finantare la Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, apelul de proiecte 713 – Imbunatatirea infrastructurii de turism, in special in zone cu potential turistic valoros, inclusiv imbunatatirea accesului catre resursele si obiectivele turistice.
Valoarea totala a proiectului este de 123,5 milioane lei (TVA inclus), din care finantarea nerambursabila este de 41,1 milioane lei (TVA inclus). Durata de executie este de 2 ani de la semnarea contractului de lucrari. In acest moment, achizitia pentru executia lucrarilor este in curs de desfasurare, ofertele depuse in cadrul procedurii fiind in evaluare.

 
Sera, turn si pasarela
Conform proiectelor municipalitatii, sera va fi o constructie cu structura metalica, cu doua niveluri (P+1), care va include, pe langa spatiul principal al serei, zone cu diverse functiuni – spatiu dedicat personalului universitatii, bistro, grupuri sanitare si spatii tehnice.
Constructia va avea trei accesuri, realizate la nivelul parterului, din circulatiile gradinii urbane. Parterul va fi impartit in trei zone principale: sera; sala multifunctionala; zona pentru personal (vestiar, grup sanitar), grupurile sanitare si spatiul tehnic. Sera va fi un spatiu inalt, cu doua niveluri.
Etajul va fi impartit in trei zone principale: sera; spatii administrative, bistro si grupuri sanitare. Pentru a asigura accesibilitatea persoanelor cu dizabilitati, proiectul prevede o serie de solutii care sa faciliteze accesul si deplasarea in cladire si in gradina urbana adiacenta.
Ansamblul format din turn si pasarela are scopul de a oferi utilizatorilor o noua perspectiva asupra gradinii, precum si un nou mod de a o traversa. Pasarela pietonala suspendata va traversa gradina urbana, asigurand circulatia pietonala suspendata, accesibila prin trei scari. De asemenea, se poate ajunge pe pasarela si prin intermediul turnului. Pasarela va fi realizata din structura metalica si va fi formata din trei segmente.
Turnul va putea fi accesat din gradina urbana si de pe pasarela suspendata, in zona unde cele doua constructii se intalnesc. Turnul va avea o scara centrala si va putea fi accesat fie pe aceasta scara, fie de pe pasarela, la primul nivel. Turnul va fi o constructie deschisa, cu structura metalica, avand trei niveluri (P+2), si va fi acoperit.
 
 
Gradina urbana
Pentru realizarea gradinii propriu-zise, amenajarile exterioare vor consta in zonificarea amplasamentului si propuneri de plantari pentru fiecare zona. Amenajarea peisagistica si constructiile propuse vor oferi diverse functiuni si activitati pentru Gradina Urbana Nufarul. Aceasta asociere va crea un spatiu public dinamic si complex, capabil sa raspunda cerintelor unui numar mare de vizitatori.
Gradina urbana va fi dotata cu alei, zone verzi si diverse elemente de peisagistica, precum mobilier urban (banci, mese, rasteluri pentru biciclete, hamace, gratare decorative pentru arbori, cosuri de gunoi, cismele, panouri informative si sistem de orientare).
Investitia include si lucrari de infrastructura, precum drumuri si cai de acces pentru pietoni si vehicule, dar si crearea a 30 de locuri de parcare.
In ceea ce priveste vegetatia, vor fi plantati un numar mare de arbori, toate speciile fiind autohtone, pentru a asigura adaptarea la microclimatul local si o stare fitosanitara buna.
Un element de noutate este utilizarea apei geotermale pentru incalzirea serei. De asemenea, o parte a acoperisului serei va fi de tip verde intensiv, capabil sa absoarba o parte din apele pluviale, contribuind la purificarea aerului si la reducerea temperaturii ambiante, ceea ce va scadea consumul de energie al constructiei.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
BIMTotalEnergiesALLBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
IUNIE-IULIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 191 (Iunie-Iulie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
BogArt
EDIT-Structural
CDS
Daikin
Acvatot 2019
MAKITA
strabag nivel 1
quadratum
theda mar
AED
ERBASU CONSTRUCT
SIGM
CONCEPT STRUCTURE
MCA
concelex
EURO BUILD
noark
Ubitech
GEWISS
Eco Garden Construct
Arduro
leviatan
KADRA
TECNIC
ELECTROGRUP

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor