Grad de realizare 60% pentru linia Cernavoda-Stalpu, investitie de 75 milioane euro |
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 09 Apr 2021 09:29 |
Construirea noii Linii Electrice Aeriene 400 kV Cernavoda-Stalpu, un obiectiv de interes national de utilitate publica, cofinantat din fonduri europene, avanseaza intr-un ritm accelerat. In prezent, pe santierul liniei, intins intre localitatile Stalpu (Buzau) si Cernavoda (Constanta), se lucreaza simultan la construirea fundatiilor, asamblarea stalpilor si la montarea conductorului, in sapte puncte de lucru cu aproximativ 300 de muncitori zilnic, iar peste 90% din materialele folosite sunt de fabricatie romaneasca. Investitia este implementata de Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.
Secretarul General al Guvernului Tiberiu Horatiu Gorun si Secretarul General Adjunct Mircea Abrudean, alaturi de conducerea executiva a Companiei au vizitat astazi lucrarile desfasurate in apropierea localitatii Bordusani, judetul Ialomita, unde se executa etapa de montare a conductorului (panoul 89-100).
„Dezvoltarea infrastructurii energetice a tarii este una dintre prioritatile Guvernului, iar astfel de investitii contribuie fundamental la reintrarea in viteza a economiei romanesti, dupa impactul pandemiei. Ma bucur sa constat ca investitiile in dezvoltarea retelei electrice de transport angreneaza mecanisme economice si sociale, de la locurile de munca create, materialele de fabricatie romaneasca utilizate, pana la crearea conditiilor favorabile noilor investitori prin intarirea sistemului energetic si cresterea capacitatii de integrare a productiei de energie din surse regenerabile“, a declarat Tiberiu Horatiu Gorun, Secretarul General al Guvernului, cu prilejul vizitei pe santierul LEA 400 kV Cernavoda-Stalpu.
„Proiectul de construire a Liniei Electrice Aeriene 400 kV Cernavoda-Stalpu a avut de la inceput un ritm alert, chiar daca este pornit si derulat in perioada pandemiei, iar acest fapt se datoreaza in primul rand profesionalismului si implicarii dovedite de specialistii Transelectrica si de echipele antreprenorului care executa lucrarile. Cresterea capacitatii de integrare a energiei regenerabile in reteaua electrica de transport este una dintre axele principale ale planului nostru de dezvoltare, iar contributia liniei la atingerea acestui obiectiv este foarte importanta”, a declarat Catalin Nitu, Presedintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.
Obiectivul de infrastructura Linia Electrica Aeriana 400 kV Cernavoda-Stalpu, o investitie in valoare totala de circa 75 de milioane de euro, esentiala pentru consolidarea securitatii energetice a Romaniei, este un proiect de interes comun la nivel european, care beneficiaza de cofinantare nerambursabila de 27 de milioane de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei - Connecting Europe Facility (CEF). Proiectul face parte din Coridorul Nord-Sud de interconexiuni de energie electrica din Europa Centrala si din Europa de Sud-Est (North-South Interconnection East Electricity) si are rolul de a consolida sectiunea transversala intre coasta de vest a Marii Negre si restul sistemului european, contribuind totodata la intarirea retelei de transport al energiei electrice din Romania, la cresterea capacitatii de interconexiune dintre Romania si Bulgaria si la integrarea energiei eoliene produse in zona Dobrogea.
Investitia este una complexa si include 4 proiecte subsecvente:
- construirea noii linii electrice aeriene de 400 kV si racordul in Statia Gura Ialomitei;
- extinderea Statiei Electrice de Transformare Cernavoda si racordarea noii linii;
- construirea Statiei 400 kV Stalpu;
- extinderea Statiei Electrice Gura Ialomitei cu doua celule de 400 kV.
Proiectul complet, incluzand cele patru proiecte subsecvente mai susmentionate, are ca termen de implementare luna mai 2022.
Termenul de finalizare a noii linii electrice aeriene de 400 kV este luna decembrie a acestui an, iar la aceasta data gradul de realizare este de 60%. Din luna martie 2020, cand au fost demarate lucrarile, pana in prezent, au fost construite 476 de fundatii (din totalul de 509), au fost asamblati 363 de stalpi (din total 509) si s-au montat 58 de kilometri de conductor activ (din totalul de 160 de kilometri). Pentru realizarea celor 474 de fundatii au fost folosite 23.440 de tone de beton, 9.730 de tone de armatura, iar pentru asamblarea celor 363 de stalpi au fost folosite 6.921 de tone de otel. Lucrarile de constructie a liniei sunt executate de Asocierea Electromontaj SA – Electromontaj Cluj - Romelectro.
Traseul liniei proiectate are o lungime de 160 de kilometri si strabate teritoriul a trei judete: judetul Constanta (6 kilometri cu dublu circuit), judetul Ialomita (94 de kilometri cu dublu circuit si 5 kilometri cu simplu circuit) si judetul Buzau (54 kilometri cu dublu circuit), cu 22 de unitati administrativ teritoriale: Cernavoda, Seimeni, Stelnica, Bordusani, Facaeni, Vladeni, Mihail Kogalniceanu, Gura Ialomitei, Tandarei, Valea Ciorii, Scanteia, Grivita, Milosesti, Padina, Pogoanele, Smeeni, Gheraseni, Costesti, Stalpu, Saligny, Fetesti si Luciu.
|