IASI: Investitii de 250 milioane de lei beneficiaza de finantare nerambursabila |
Info-Santiere Publicat de Elena Icleanu 28 Dec 2018 12:31 |
Patru proiecte de investitii depuse de municipalitatea din Iasi, cu o valoare totala de circa 250 de milioane de lei, vor beneficia de finantare nerambursabila, fiind deja aprobate de Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Est. Potrivit autoritatilor, in perioada imediat urmatoare vor fi semnate contractele de finantare si se vor organiza procedurile de achizitii publice. Cele patru proiecte vizeaza reabilitarea infrastructurii de tramvai din Iasi (114,28 milioane de lei), reorganizarea circulatiei pe Bd. Tudor Vladimirescu (113,74 milioane de lei), crearea sistemului Iasi Velo City ca alternativa de mobilitate urbana utilizand statii automate de inchiriere a bicicletelor (22,19 milioane de lei) si modernizarea retelei de iluminat public (21,86 milioane de lei).
Primele trei proiecte vor dispune de finantare prin Programul Operational Regional 2014-2020 - Axa prioritara 4 - "Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile". Proiectul ce prevede reabilitarea infrastructurii de tramvai din Iasi presupune reabilitarea infrastructurii si suprastructurii caii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Cinci Drumuri - strada Padurii - strada Nicorita, Piata Podu Ros - intersectia cu bulevardul Primaverii si Bulevardul Virgil Sahleanu - intersectia cu bulevardul Metalurgiei - rond Tutora. Valoarea totala a proiectului, care implica si achizitioa a cinci tramvaie, este de 114,28 milioane de lei (inclusiv TVA).
Reorganizarea circulatiei pe bulevardul Tudor Vladimirescu presupune executia lucrarilor de constructii si instalatii aferente liniei de tramvai pe traseul dintre intersectia Bucsinescu - Bd. Tudor Vladimirescu - intersectia Calea Chisinaului, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu si achizitia a sapte tramvaie. Valoarea totala a proiectului este de 113,74 milioane de lei (inclusiv TVA).
Proiectul ce prevede crearea sistemului alternativ de mobilitate urbana utilizand statii automate de inchiriere a bicicletelor - Iasi VeloCity are un buget estimat la 22,19 milioane de lei (inclusiv TVA) si vizeaza amenajarea a 50 de amplasamente cu 62 de statii de imbarcare si inchiriere a bicicletelor, precum si achizitia a peste 900 de biciclete.
Cel de-al patrulea proiect, ce vizeaza reabilitarea, modernizarea, extinderea si eficientizarea retelei de iluminat public din Iasi, va primi finantare prin POR 2014-2020 - Axa Prioritara 3 "Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon". Valoarea totala a proiectului este de 21,86 milioane de lei (inclusiv TVA), investitia incluzand achizitia si montarea a 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, a 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, a 41 de stalpi echipati cu panouri fotovoltaice si a 287 de puncte de aprindere, precum si achizitia unui sistem de telegestiune.
|