Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Info-Santiere - IULIUS si Oil Terminal vor investi peste 800 milioane euro in proiectul din Constanta
IULIUS si Oil Terminal vor investi peste 800 milioane euro in proiectul din Constanta
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 14 Sep 2023 11:56
La sediul Ministerului Energiei, Oil Terminal S.A. si compania IULIUS au semnat un contract de parteneriat. Astfel, un teren de 38 de hectare detinut de Oil Terminal S.A., societate pe actiuni din care Ministerul Energiei detine 87,75%, inactiv de peste 10 ani si care a gazduit spatii de depozitare a produselor petroliere, este redat orasului ca o zona urbana sustenabila si accesibila pentru intreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economica, turistica, sociala si culturala a orasului Constanta. Pe langa investitia estimata la peste 800 milioane de euro in valorificarea terenului ca proiect ce integreaza gradini urbane, birouri, zona de shopping si divertisment, facilitati educationale si culturale, dar si o infrastructura integrata pentru sustinerea mobilitatii si conectivitatii, IULIUS va achita catre Oil Terminal S.A. o taxa anuala de superficie de 2 milioane de euro, indexabila.
„Acest parteneriat intre o companie cu capital majoritar de stat si un antreprenor roman serios, cu rezultate demonstrate, reprezinta cea mai mare sansa de dezvoltare pentru Constanta si Dobrogea. Obiectivul este transformarea comunitatii printr-un spatiu modern, atragator pentru oportunitati economice si turism, indiferent de sezon. Incurajam toate companiile din portofoliul Ministerului Economiei sa incheie astfel de parteneriate, intr-un mod competitiv si transparent si sa contribuie astfel la bunastarea romanilor prin crearea de locuri de munca si prin cresterea calitatii vietii", a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
„Acest parteneriat reprezinta materializarea unui obiectiv foarte important din strategia de dezvoltare pentru anii 2020 - 2025 a Oil Terminal S.A., privind valorificarea unui teren inactiv de peste 10 ani, intrucat activitatea anterioara a devenit incompatibila pentru a se desfasura in oras, aproape de zone locuibile. Astfel, ne sustinem implementarea proiectelor investitionale conexe activitatii principale. Aveam nevoie de un partener cu viziunea si capacitatea de a fructifica acest teren nu doar ca demers de business, ci ca unul cu impact pentru comunitate. Ne bucuram ca, la invitatia noastra lansata public, IULIUS a fost printre companiile care au depus oferte si singura care si-a asumat ecologizarea terenului, un criteriu principal in procesul de selectie. Cunoscand experienta IULIUS, avem convingerea ca orasul va castiga un proiect cu un rol definitoriu pentru dezvoltarea Constantei, ca urmare a unei investitii istorice pentru regiunea de sud-est a Romaniei si nu numai", a declarat Viorel - Sorin Ciutureanu, Directorul General Oil Terminal.
 
Prima etapa: ecologizarea terenului
Reintroducerea terenului in circuitul economic va fi realizata prin construirea unui proiect de regenerare si dezvoltare urbana de catre IULIUS, iar acest parteneriat va contribui la cresterea gradului de acoperire a nevoilor comunitatii locale si regionale si la imbunatatirea calitatii vietii, intr-un mod sustenabil si responsabil. Ca prima etapa a asocierii, IULIUS si-a asumat stingerea obligatiilor de mediu cu privire la teren si ecologizarea acestuia, un obiectiv prioritar al Oil Terminal S.A., care a fost si un criteriu definitoriu in demersul de selectie al partenerului pentru valorificarea acelui activ. Ecologizarea terenului a reprezentat o preocupare a companiei pentru un timp indelungat, insa Oil Terminal S.A. nu a dispus de fonduri proprii disponibile pentru realizarea lucrarilor necesare.
„Constanta este noua noastra destinatie, oras cu un potential major de crestere si capital uman valoros. Obiectivul nostru este unul ferm, acela de a oferi comunitatii locale un proiect deschis si util tuturor, cu gradini urbane si functiuni de relaxare, divertisment si culturale, dar si un hub de oportunitati de dezvoltare, prin care vor fi create numeroase locuri de munca. Credem cu tarie in potentialul Constantei si avem expertiza si resursele necesare pentru a realiza un proiect care sa sustina orasul portuar sa capitalizeze pe toate atuurile sale si sa devina unul dintre centrele regionale puternice economic. Vom face acest lucru alaturi de comunitatea locala, intelegand in profunzime nevoile si asteptarile locuitorilor, asa cum am facut si in cazul celorlalte proiecte de regenerare urbana de la Iasi, Timisoara si Cluj-Napoca", a declarat Iulian Dascalu, Presedintele companiei IULIUS.
 
Proiect mixed-use cu parc, gradina botanica, pol de business si concepte de divertisment
Proiectul va fi dezvoltat dupa conceptul de oras in oras, iar aici oamenii vor avea acces la toate facilitatile de care au nevoie pentru un stil de viata urban sustenabil. Demersul va integra o gradina botanica si parc cu functiuni de relaxare, sport si entertainment in aer liber, dar si o componenta de birouri, astfel incat sa se creeze oportunitati investitionale si sa sustina retentia tinerelor talente locale si dezvoltarea centrului universitar. Va fi si o destinatie pentru shopping si recreere, cu noi concepte de retail si entertainment, fresh market cu producatori si antreprenori locali, restaurante, bistrouri si cafenele tematice, dar si functiuni culturale si de divertisment, care sa asigure posibilitati de petrecere a timpului liber intr-o maniera calitativa tot timpul anului.
Oil Terminal S.A. este o companie petroliera cu o traditie de peste 125 de ani, cu o pozitie strategica in zona Marii Negre, fiind cel mai mare operator de produse pe mare, cu rezultate ce reflecta performanta. Asocierea cu IULIUS se incadreaza in strategia de dezvoltare durabila a companiei, prin valorificarea activelor neutilizate, in degradare si consumatoare de resurse, in vederea modernizarii activelor existente si dezvoltarii de noi capacitati de depozitare. Totodata, prin diversificarea activitatii, Oil Terminal S.A. doreste sa contribuie si la realizarea unei investitii majore in Constanta, care sa conduca la crearea de noi locuri de munca, la activitati de sustinere economica, o imbunatatire a calitatii vietii si nivelului de trai, atractivitatea turistica a orasului si dezvoltarea de functiuni sociale.
IULIUS are 25 de ani de experienta in real estate si expertiza in dezvoltarea unor proiecte de regenerare urbana de anvergura in Iasi, Timisoara, Cluj-Napoca si Suceava, care includ retail, office, entertainment si parcuri ample. Investitiile IULIUS au condus la dezvoltarea oraselor ca destinatii de business pentru companii internationale si atractii turistice, crearea a 35.000 de locuri de munca, realizarea unor gradini de mari dimensiuni cu facilitati pentru petrecerea timpului liber, implementarea unor strategii de sustenabilitate integrate, prin constructii verzi si operare responsabila, dar si asigurarea de infrastructura pentru conectivitate si mobilitate.
 
 
hiltiRAWLPLUGALLBIMTotalEnergiesSISECAMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
ERBASU CONSTRUCT
EURO BUILD
EDIT-Structural
strabag nivel 1
Acvatot 2019
CONCEPT STRUCTURE
DRS
GEWISS
Arduro
leviatan
Ubitech
SIGM
quadratum
AED
rigips
BogArt
VEGO
konsent
ELECTROGRUP
concelex
MAKITA
noark
theda mar
SSAB

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<