Agenda Constructiilor
Marti, 07 Mai 2024
STIHL
Home - Stiri - Info-Santiere - KMG a realizat peste 80% din lucrarile la centrala de cogenerare de la Petromidia
KMG a realizat peste 80% din lucrarile la centrala de cogenerare de la Petromidia
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 22 Mar 2023 13:59
Fondul de Investitii in Energie Kazah-Roman (FIEKR) a facut progrese considerabile in lucrarile de punere in functiune a centralei pe cogenerare de pe platforma Petromidia, ajungand la peste 80% din totalul operatiunilor, parte din proiectul inceput in luna mai 2021.
Prin Rompetrol Energy, companie membra a Grupului KMG International (Rompetrol) si entitate responsabila de gestionarea proiectelor energetice realizate prin mecanismele Fondului, FIEKR a reusit sa parcurga noi pasi in completarea unuia dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare.
In santierul aflat in proximitatea rafinariei din Navodari au fost livrate cele doua cazane recuperatoare (HRSG), fiecare avand o capacitate de productie a aburului tehnologic de 90 de tone/ora si cu capabilitate de ardere suplimentara.
Aditional, au fost livrate si instalate transformatoarele, pompele, degazorul cazanelor, aeratoarele, cablurile electrice, sistemele subterane de conducte. De asemenea, sunt in desfasurare lucrarile de modernizare a statiei electrice de 110 KV, instalarea conductei de alimentare cu gaz natural cu o lungime de 4 km si a conductelor tehnologice, cat si a sistemului DCS (Distributed Control System), care are rolul de a controla procesele, in cele mai bune conditii de siguranta si eficienta operationala.
„Proiectul continua cu o evolutie stabila, care ne permite sa ne indeplinim, rand pe rand, obiectivele propuse. Cele mai importante echipamente au sosit, sunt pe pozitie si putem spune ca noua capacitate de productie a energiei de pe platforma Petromidia va folosi ultimele tehnologii in materie de cogenerare. Ansamblul creat ne va permite sa functionam ca un element de eficientizare a utilitatilor folosite de rafinarie, care isi va asigura necesarul de energie exclusiv din centrala pe cogenerare”, a declarat Boris Bucur, Director General al Rompetrol Energy.
In acest moment, proiectul se afla in faza de executie cu un progres de aproximativ 95% in partea de inginerie, peste 96% in ceea ce priveste achizitiile, iar constructia propriu-zisa se apropie de 72%. Per total, progresul general al proiectului este la peste 82%.
Proiectul, in valoare de peste 164 de milioane de dolari, este finantat prin Fondul de Investitii in Energie Kazah-Roman (FIEKR) si va genera, anual, circa 11 milioane de dolari, prin impozite platite catre bugetul de stat. Investitia este una de tip brownfield si va integra activele transferate de la Midia Green Energy (fosta Uzina Termoelectrica Midia), dar si personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor noii centrale.
Reamintim ca, la finele anului trecut, au fost livrate si instalate doua turbine SGT-750, folosirea lor in Romania fiind o premiera. Aceste echipamente utilizeaza combustibil gazos (amestec de gaz natural si gaz de rafinarie) cu o rata de incalzire a materiei prime de 9.120 kJ/kWh si genereaza circa 39 MWh de energie electrica fiecare.
Per total, noua centrala va genera aproximativ 80 MW energie electrica – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrala a necesarului de energie electrica a platformei Petromidia si abur tehnologic de pana la 180 de tone/ora, corespunzator necesarului maxim de consum al platformei.
„Prin stabilitatea rafinariei Petromidia, contribuim la stabilitatea sectorului energetic din Romania. Am reusit, in ciuda dificultatilor din piata, sa facilitam un flux constant de materie prima pentru cea mai mare rafinarie din tara, cu sprijinul KazMunayGas, care a asigurat o predictibilitate in transporturile de titei kazah. Acum, facem urmatorul pas, in asigurarea necesarului de energie, cu ajutorul centralei moderne pe care o construim prin mecansimele Fondului de Investitii in Energie Kazah-Roman”, a completat Iskander Abdibaitov, Presedintele Comitetului Director al FIEKR.
In data de 19 august 2020, Fondul de Investitii in Energie Kazah-Roman a semnat cu firma Calik Enerji (Turcia) contractul EPC (Engineering, Procurement and Construction) pentru construirea la cheie a centralei pe cogenerare, cat si contractul LTSA (Long Term Service Agreement) cu Siemens Energy, pentru mentenanta turbinelor de gaz.
 
SISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGhiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 181 (Martie-Aprilie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
CDS
concelex
Ubitech
noark
CONCEPT STRUCTURE
theda mar
ERBASU CONSTRUCT
viarom
quadratum
Acvatot 2019
ness project
leviatan
strabag nivel 1
MAKITA
siniat
EDIT-Structural

Parteneri

AHK 2022
top 500
HABITAT
INNOCONSTRUCT2024
FPSC_2019
AICPS_30
top 500
econet
ROGBC 2016
ef-de-n
top 500

pereti cortina si tamplarie aluminiu exigeretamplarie aluminiu Termopan Salamander