Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - INFRASTRUCTURA - APA NOVA: Investitii de 370 milioane de euro in urmatorii 11 ani, in retelele de apa
APA NOVA: Investitii de 370 milioane de euro in urmatorii 11 ani, in retelele de apa
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 20 Iul 2020 05:19
Apa Nova, concesionarul serviciilor de alimentare cu apa si canalizare al Municipiului Bucuresti, va investi 367,9 milioane de euro in sistemul operat de catre companie pana in anul 2037, program multianual ce va garanta bucurestenilor un tarif constant la serviciile de apa si canalizare, pe toata durata acestor ani.
Planurile de investitii au fost anuntate ca urmare a aprobarii de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a prelungirii Contractului de Concesiune nr. 1239/29.03.2000 dintre municipalitate si operator, cu o durata de 12 ani, pana in noiembrie 2037.
Angajamentul financiar presupune implementarea unui program ambitios de lucrari strategice in valoare de 230,9 milioane de euro pe durata urmatorilor 11 ani si cheltuieli suplimentare estimate la 137 milioane de euro, directionate catre infrastructura de apa si canalizare. Investitiile vor fi realizate in conformitate cu prioritatile Master Planului aprobat anul trecut de CGMB, document strategic elaborat de experti romani si internationali, care stabileste prioritatile de dezvoltare a sistemului pentru urmatorii 30 de ani.
Potrivit datelor Apa Nova, prin implementarea noului program investitional se vor realiza o serie de lucrari strategice, avand ca scop:
reducerea riscului de inundatii in zonele centrale si depresionare prin extinderea retelei de canalizare pluviale si menajere cu peste 94 de km, dar si prin cresterea capacitatii de transport a retelei existente in caz de evenimente pluviometrice extreme, lucrari estimate la o valoare de 89,92 milioane de euro;
adaptarea infrastructurii de apa la nevoile actuale si la dezvoltarea urbana prin redimensionarea sistemului de distributie a apei in Bucuresti si in zonele limitrofe, proiect investitional de care vor beneficia peste 645.000 de locuitori ai Capitalei. Astfel, se vor aloca fonduri in valoare de 57,75 milioane de euro, lucrarile fiind estimate a se finaliza pana in 2031;
extinderea retelelor de apa (cu 132,8 km) si canalizare (cu 91,4 km), conform planului de dezvoltare urbana, in vederea crearii premisei de transformare sustenabila a zonei metropolitane si asigurarii accesului la servicii de utilitate publica pe strazile necadastrate si nesistematizate. Valoarea acestui program multianual se ridica la 81 milioane de euro, cu termen de finalizare in 2025;
cresterea sigurantei sistemului de alimentare cu apa in caz de situatii de urgenta (cutremure de mare intensitate, poluari) prin constructia unor surse independente strategice de apa (35 de puturi de mare adancime distribuite in toate sectoarele Capitalei) in valoare de 2,2 milioane de euro.
"Programul de investitii este unul ambitios, dar care va atrage beneficii directe asupra confortului si sigurantei locuitorilor din Bucuresti, prin reducerea semnificativa a fenomenelor de inundatie in zone depresionare, precum Tineretului, Theodor Pallady sau Colentina, prin reducerea numarului de interventii in carosabil si imbunatatirea conditiilor de trafic, prin asigurarea accesului la utilitati pe orice strada din Bucuresti, mentinand unul dintre cele mai mici tarife din Romania si Uniunea Europeana", a declarat Madalin Mihailovici, directorul general Apa Nova.
 
Lucrari de modernizare a retelelor pe 1.915 strazi
Conform ApaNova, lucrarile de extindere si modernizare vor acoperi 1.915 strazi pe intreg arealul Bucurestiului, desfasurand-se pe o durata de 11 ani, cu data de incepere imediata dupa semnarea noului act aditional.
"Este o decizie istorica pentru Bucuresti, avand in vedere amploarea si complexitatea lucrarilor prevazute de programul investitional. Acesta a fost dezvoltat avand la baza prioritatile Master Planului, care prevede masuri pe termen scurt, mediu si lung, el fiind o proiectie reala a dezvoltarii si adaptarii infrastructurii de apa si canalizare la nevoile zonei metropolitane. Master Planul a fost elaborat de experti romani si internationali, analizand tipologia sistemului de apa si canalizare existent, schimbarile climatice, evolutia cerintelor legislative, dinamica de dezvoltare a orasului si a zonei metropolitane, cerintele si nevoile actuale ale bucurestenilor. Prin prelungirea perioadei de operare, Apa Nova va avea obligatia de a gestiona si implementa cu rigurozitate si in termenul asumat lucrarile strategice proiectate, care sa sprijine dezvoltarea orasului, cu mentinerea tarifului actual in cadrul obligatiilor astfel asumate", a declarat Gabriela Firea, primarul Capitalei.
In cei aproape 20 de ani in care a gestionat sistemul de alimentare cu apa si canalizare din Bucuresti, Apa Nova a implementat investitii de 530 de milioane de euro.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTETotalEnergiesSISECAMRAWLPLUGhiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
ELECTROGRUP
VEGO
BogArt
DRS
AED
rigips
SIGM
noark
MAKITA
theda mar
konsent
CONCEPT STRUCTURE
concelex
quadratum
leviatan
SSAB
strabag nivel 1
Acvatot 2019
Ubitech
ERBASU CONSTRUCT
EURO BUILD
GEWISS
EDIT-Structural
CDS
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<