Inel rutier metropolitan de 40 milioane euro, in partea de sud a municipiului Oradea |
Infrastructura Publicat de AG&F 30 Sep 2021 09:32 |
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a anuntat, recent, intr-o declaratie de presa, realizarea unui inel rutier metropolitan cu o lungime de 20 de kilometri, in partea de sud a municipiului Oradea. Inelul rutier va avea doua benzi, cate una pe sens, va fi clasificat ca drum judetean si va asigura o mai buna mobilitate a persoanelor si a marfurilor in Zona Metropolitana a Municipiului Oradea (ZMO). Acesta este un proiect convenit cu Primaria Municipiului Oradea si primariile comunelor din ZMO, respectiv Osorhei, Sanmartin si Nojorid.
Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor, a explicat traseul noului drum: „Inelul metropolitan va pleca de la o distanta de aproximativ 10 kilometri de Oradea, de la intrarea in Osorhei dinspre Cluj-Napoca, va ajunge, ocolind Alparea, in zona statiunii Baile Felix, la intrarea dinspre Beius. Drumul National 76 va fi traversat in acea zona cu un viaduct inspre localitatea Cordau. In continuare, acest inel metropolitan va merge inspre comuna Nojorid, ocolind satul Apateu, si va face jonctiunea cu drumul national inspre Arad si cu viitorul drum expres Oradea - Arad, pe teritoriul comunei Nojorid”.
Inelul rutier metropolitan ar urma sa fie finantat prin Programul National de Investitii (PNI) Anghel Saligny, in care fiecare unitate administrativ-teritoriala are alocata o suma minima recomandata.
„In baza acestei sume, am luat decizia sa ne asociem, in asa fel incat sa putem realiza acest proiect important. Finantarea acestui drum va fi asigurata din cotele care sunt dedicate Consiliului Judetean Bihor, o suma de 140 de milioane de lei, cu TVA, si suma alocata Municipiului Oradea, adica 43 de milioane de lei, cu TVA. La aceasta valoare se va adauga o confinantare pe care o va asigura CJ Bihor. In total, estimam ca acest proiect va costa aproximativ 200 de milioane de lei, adica in jur de 40 de milioane de euro. Multumesc domnului primar Birta pentru ca a fost de acord ca suma dedicata Municipiului Oradea sa fie alocata acestui proiect si primarilor din Osorhei, Sanmartin si Nojorid, pentru faptul ca sustin aceasta investitie, inclusiv prin suportarea unor cheltuieli pentru anumite documentatii”, a precizat Ilie Bolojan.
In sedinta extraordinara din 29 septembrie, Consiliul Judetean Bihor a aprobat incheierea unui protocol de colaborare intre CJ Bihor, Primaria Municipiului Oradea si primariile comunelor Osorhei, Sanmartin si Nojorid.
Dupa aprobarea in consiliile locale a acestui protocol de colaborare si semnarea lui de toate partile implicate, va fi realizat studiul de prefezabilitate, astfel incat indicatorii sa fie aprobati intr-un termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a Ordonantei de Urgenta 95/2021.
Studiul de Fezabilitate va fi efectuat in lunile urmatoare, ca in primavara anului viitor sa fie aprobati indicatorii tehnico-economici si sa fie demarata procedura de licitatie pentru proiectare si executie.
|