Agenda Constructiilor
Marti, 04 Martie 2025
BUCIN MOB
Home - Stiri - INFRASTRUCTURA - MTI: Alocari financiare de 17 miliarde euro pentru investitii, pana in 2030
MTI: Alocari financiare de 17 miliarde euro pentru investitii, pana in 2030
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 04 Mar 2025 06:25
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) beneficiaza de finantari cu o valoare cumulata de 17 miliarde euro disponibile prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), Programul Transport (PT) 2021-2027, de la bugetul de stat si alte fonduri europene. Astfel prin PNRR: COMPONENTA 4: Transport sustenabil, valoarea alocata a fondurilor alocate este de 7,38 miliarde euro, inclusiv cofinantarea de la bugetul de stat, din care s-au contractat 6,96 miliarde euro si mai sunt disponibile fonduri de aproape 418,4 milioane de euro. Prin PT 2021-2027, MTI beneficiaza de o alocare totala de 9,62 miliarde euro, inclusiv cofinantarea bugetara, din care valoarea alocata fondurilor cu finantare UE este de 4,65 miliarde euro, iar valoarea contractata este de 8,4 miliarde euro (4,58 miliarde euro, fonduri europene). Sumele disponibile (fonduri UE + buget stat) sunt in valoare de 1,22 miliarde euro, din care 69,65 milioane de euro sunt fonduri europene.
La momentul actual, se afla in constructie 588,7 km de autostrazi si 15,77 km de drumuri de mare viteza, urmand ca in perioada 2025-2026 sa fie dati in folosinta aproape 390 km de autostrada si 15,77 km de drumuri de mare viteza.
 
Marile proiecte coordonate de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI), care vor fi realizate in urmatorii ani, vor continua politica investitionala asumata de Guvernul Romaniei, avand ca scop finalizarea coridoarelor de mobilitate situate pe reteaua TEN-T, in vederea recuperarii decalajului inregistrat in acest sector fata de celelalte state membre si conectarea regiunilor istorice ale Romaniei. Investitiile sunt finantate din fonduri europene prin intermediul mai multor programe de finantare, respectiv Programul Transport 2021-2027, Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), Mecanismul pentru Interconectarea Europei si Fondul pentru Modernizare. 
Astfel, in perioada 2025-2030, in functie de gradul de maturitate a proiectelor, vor fi finalizate urmatoarele investitii:
 
 
In sectorul rutier
• A0 Sud, lot 3 (DN6 - A1);
• A0 Nord, lot 1 (DJ601 - DN1), lot 3 (Afumati - Cernica), lot 4 (DN3 Cernica - A2);
• A1, tronsonul Sibiu - Pitesti: lot 2 (Boita - Cornetu), lot 3 (Cornetu - Tigveni), lot 4 (Tigveni - Curtea de Arges), lot 5 (Curtea de Arges - Pitesti);
• A1 tronsonul Lugoj - Deva: lot 2 (Margina - Holdea);
• A3, tronsoanele Nadaselu - Zimbor - Poarta Salajului si Suplacu de Barcau - Chiribis - Biharia;
• A7 tronsoanele Ploiesti - Buzau (lot 2: Mizil - Pietroasele, lot 3: Pietroasele - Buzau), Buzau - Focsani (lot 1: integral Buzau - Vadu Pasii), Focsani - Bacau, Bacau - Pascani si Pascani - Suceava;
• A8 tronsoanele Targu Mures - Targu Neamt si Targu Neamt - Iasi - Ungheni (inclusiv Podul peste Prut de la Ungheni);
• A9 Timisoara - Moravita;
• A13 tronsonul Sibiu - Fagaras;
• A14 tronsonul Oar - Satu Mare;
• DEx12: lot 4 integral (Colonesti - Pitesti);
• DEx6: Focsani - Braila - Galati;
• DEx16: Arad - Oradea;
• DEx4: A3 - DN1 (Tureni);
• DEx5A: Bacau - Piatra Neamt.
 
 
In sectorul feroviar
• Modernizarea liniei CF Curtici - Simeria: tronsoanele km. 614 - Gurasada si Gurasada - Simeria;
• Modernizarea liniei CF Brasov - Sighisoara;
• Modernizarea Complexului feroviar din Portul Constanta;
• Modernizarea liniei CF Bucuresti - Giurgiu;
• Modernizarea liniei CF Caransebes - Timisoara - Arad;
• Modernizarea si electrificarea liniei CF Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor;
• Reinnoirea liniei CF Bucuresti - Pitesti;
• Reinnoirea liniei CF Resita - Voiteni;
• Achizitionarea a cel putin 66 de trenuri de tip rama electrica de lung parcurs;
• Achizitionarea a cel putin 120 de trenuri de tip rama electrica de scurt parcurs;
• Achizitionarea a cel putin 39 de locomotive electrice pentru tractarea trenurilor de lung parcurs;
• Modernizarea a cel putin 139 de vagoane de clasa I, clasa a II-a si vagoane speciale;
• Modernizarea a cel putin 55 de locomotive electrice;
• Conversia a cel putin 20 de locomotive de manevra in locomotive electrice cu acumulatori.
 
 
In sectorul naval
De asemenea, vor fi continuate proiectele de investitii in infrastructura de transport naval, avand ca scop dezvoltarea portului Constanta si a porturilor situate de-a lungul Dunarii si pe Canalul Dunare - Marea Neagra. 
Astfel, portul Constanta va beneficia, pe langa investitiile aferente complexului feroviar, de investitii in modernizarea infrastructurii de distributie a utilitatilor si a celei rutiere, precum si de imbunatatirea fluxurilor de trafic, prin proiecte de digitalizare. Totodata, va fi implementata investitia in dragaj a zonelor Constanta si Midia.
In total, in portul Constanta vor fi finalizate proiecte cu o valoare estimata de 750 de milioane de euro. In portul Galati va fi finalizat proiectul platformei multimodale, iar porturile Giurgiu, Turnu Magurele, Calafat, Corabia, Bechet, Zimnicea, Ovidiu si Luminita vor beneficia de lucrari de modernizare si de extindere a capacitatii de operare.
 
In sectorul aerian
In ceea ce priveste sectorul aerian, vor fi finalizate proiectele aflate in implementare pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, urmand ca, in linie cu politica Green Deal a Uniunii Europene, sa fie finantate proiecte care vizeaza achizitia de echipamente si utilaje cu scopul de a elimina emisiile de gaze cu efect de sera si de a creste eficienta energetica a operatiunilor aeroportuare.
Totodata, o atentie sporita va fi acordata infrastructurii de transport multimodal. In acest sens, MTI va finanta, prin intermediul schemelor de ajutor de stat, constructia de terminale intermodale, precum si achizitia de utilaje si echipamente care sa imbunatateasca fluxurile operationale.
 
Peste 600 km de autostrazi in constructie si 540 km de cai ferate in reabilitare
Potrivit datelor transmise de MTI, la momentul actual, in executie se afla 588,70 km de autostrazi si 15,77 km de drumuri de mare viteza, urmand ca in perioada 2025-2026 sa fie dati in folosinta aproape 390 km de autostrada si 15,77 km de drumuri de mare viteza, astfel:
• in 2025 este programata inaugurarea a 295,8 km de autostrazi si 15,77 km de drumuri de mare viteza; 
• in 2026 se vor da in circulatie 93,32 km de autostrazi.
In ceea ce priveste sectorul feroviar, in prezent Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA are in derulare lucrari de reabilitare/ modernizare a 540 km de cale ferata, cu finantare din fonduri europene nerambursabile, 
• Coridorul Rin-Dunare (ramura nordica), circa 212 km de cai ferate, pe tronsoanele Km 614 - Gurasada - Simeria si Brasov - Sighisoara.
• Coridorul Rin-Dunare (ramura sudica), circa 162 km, pe traseul Caransebes - Timisoara - Arad;
• Reteaua TEN-T Globala, circa 166 km pe tronsonul Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor.
 
 
De asemenea, vor continua si alte lucrari pe aproximativ 678 km, incluzand lucrari tip Quick Wins la nivelul intregii retele feroviare, reinnoiri pe traseul Bucuresti - Pitesti, lucrari la liniile din Statia CF Fetesti, Statia CF Ciulnita si Port Constanta - etapa I, Valu lui Traian, modernizarea statiilor de cale ferata Gara de Nord, Beclean pe Somes, Dej Calatori, Pascani, Ploiesti Triaj, Sinaia, Busteni, Videle, Costinesti Tabara, Neptun hc, Ciulnita, Orsova, Baile Herculane, Aiud, Teius si Razboieni.
In plus, sunt in diferite etape de achizitie proiecte pentru alti circa 320 km:
• reabilitarea liniei de cale ferata Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebes (234 km);
• modernizarea liniei de cale ferata din portul Constanta, etapa a II-a; 
• modernizarea liniei de cale ferata Bucuresti Progresu - Giurgiu Nord - Giurgiu Nord Frontiera, Lot 2 (55,5 km);
• implementarea sistemului de management a traficului (ERTMS) pe traseul Predeal - Bucuresti - Constanta;
• modernizarea linie de cale ferata Port Constanta etapa a III-a; 
• electrificarea liniei de cale ferata Darmanesti - Vicsani - Frontiera (30 km);
• modernizarea garilor de pe raza SRCF Galati si Craiova, inclusiv modernizarea podurilor, podetelor si tunelurilor, dar si a trecerilor la nivel cu calea ferata. 
Potrivit MTI, in prezent sunt in pregatire, in diferite etape de derulare contracte de elaborare a Studiilor de Fezabilitate si Proiectare aferente unor proiecte de reabilitare/ modernizare a circa 1.900 km de cale ferata, pe distantele:
• Predeal - Brasov (26,9 km);
• Bucuresti - Craiova (206 km);
• Coslariu - Campia Turzii - Cluj-Napoca (99 km);
• Suceava - Ilva Mica (191 km);
• Ilva Mica - Apahida (119 km);
• Complex Feroviar Bucuresti (606 km);
• Radulesti - Giurgiu (57 km);
• Craiova - Calafat (106 km);
• Pascani - Suceava - Darmanesti (71 km);
• Zona Moldova (430 km), respectiv CF Ploiesti Triaj - Focsani (143 km), Focsani - Roman (147 km) si Roman - Iasi - Frontiera (140 km).
 
 
Procedurile lente de achizitie publica, cauza principala a intarzierii proiectelor
Potrivit MTI, intarzierile foarte mari in implementarea proiectelor de infrastructura sunt cauzate, de regula, de modificarile aparute pe parcursul proiectului si care nu pot fi prevazute in cadrul contractelor initiale.
"Principalele cauze ale intarzierilor din implementarea proiectelor sunt generate de perioada lunga a procedurilor de achizitii care includ si perioada de finalizare/ solutionare a contestatiilor depuse, necesitatea exproprierilor suplimentare, durata mare a obtinerii acordului de mediu, cresterile preturilor materialelor, lipsa fortei de munca specializata, noile reglementari legislative privind politica de salarizare in constructii etc. 
Ca urmare adaptarii proiectelor tehnice la situatia din teren, duratele de executie sunt influentate de mobilizarea redusa a unor antreprenori raportat la volumul de lucrari. De asemenea, aparitia unor situri arheologice, scoaterea din circuit a fondului forestier sau necesitatea relocarii unor utilitati neidentificate genereaza intarzieri in implementarea proiectelor de lucrari.
In acest sens, la nivelul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii se fac toate demersurile necesare in vederea accelerarii implementarii proiectelor cu scopul incadrarii in termenele asumate prin programele de finantare", au explicat reprezentantii Directiei Generale Programe Europene Transport, din cadrul MTI.
 
 
Obiective pentru 2025
Din punct de vedere al finantarii prin fonduri europene, obiectivele stabilite la nivelul MTI pentru anul 2025 prevad implementarea proiectelor de investitii care au ca termen de finalizare anul in curs, accesarea tuturor finantarilor disponibile in fondurile gestionate de Comisia Europeana, precum si identificarea unor noi surse de finantare cu scopul de a dezvolta sectorul transporturilor astfel incat sa fie asigurata recuperarea decalajului fata de celelalte state membre, conectivitatea regiunilor de dezvoltare ale Romaniei, cresterea mobilitatii populatiei si asigurarea shift-ului modal catre transportul sustenabil si prietenos cu mediul.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesSISECAMALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
IANUARIE-FEBRUARIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 188 (Ianuarie-Februarie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
DRS
MCA
concelex
CONCEPT STRUCTURE
rigips
SSAB
quadratum
theda mar
Eco Garden Construct
ERBASU CONSTRUCT
VEGO
MAKITA
noark
ELECTROGRUP
SIGM
Acvatot 2019
leviatan
BogArt
Arduro
EURO BUILD
EDIT-Structural
Ubitech
konsent
GEWISS
AED
strabag nivel 1

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<