TERAPLAST: "Suntem optimisti cu privire la evolutia pietei de tubulatura din plastic" |
Instalatii de apa & sisteme HVAC Publicat de Elena Icleanu 05 Mar 2015 15:19 |
Piata locala de tubulatura din material plastic (PVC, PE si PP), evaluata la circa 100 milioane de euro in 2014, se va inscrie pe un trend de crestere in actualul exercitiu financiar avand in vedere faptul ca 2015 este ultimul an in care mai pot fi accesate fonduri europene alocate pentru perioada de programare 2007-2013, potrivit datelor Teraplast Romania, lider al pietei locale de profil. "Anul 2014 a inceput bine, insa pe parcurs banii pentru investitiile in proiectele publice de infrastructura au fost directionati inspre alte segmente, astfel ca, la nivelul intregii perioade, nu anticipam cresteri cantitative importante pe piata de tubulatura. Suntem, insa, optimisti cu privire la evolutia pietei si, implicit, a business-ului Teraplast in 2015. Alocarile din buget arata ca exista premise pentru majorarea investitiilor realizate de stat, ceea ce va genera si o crestere a investitiilor private. In plus, 2015 este ultimul an in care mai putem accesa banii alocati Romaniei din bugetul precedent al UE, motiv pentru care trebuie sa ne mobilizam si sa iesim din zona de scadere de pe piata constructiilor", a declarat Alexandru Stanean, directorul general al grupului Teraplast.
Conform datelor producatorului, evolutia pietei de tubulatura este, in principal, influentata de alocarile destinate proiectelor publice de infrastructura de mediu (alimentare cu apa si canalizari), in conditiile in care peste 70% din vanzarile de conducte din PVC si PE se realizeaza pentru acest gen de proiecte. Romania are, in continuare, de recuperat decalaje importante in acest sens, pentru a se conforma obligatiilor asumate in tratatul de aderare, astfel incat exista potential de crestere in urmatorii ani, pe piata de tubulatura.
Estimari de majorare a cifrei de afaceri
Vanzarile realizate anul trecut de Teraplast au inregistrat o crestere de 3%, pana la 232 milioane de lei (circa 52 milioane de euro), pentru 2015 conducerea companiei estimand o majorare a afacerilor in masura dezvoltarii pietei de tubulatura din material plastic. "Evolutia cifrei de afaceri in 2014 a fost sustinuta de noile politici comerciale, in timp ce contextul pietei constructiilor a avut un impact negativ. Ca in fiecare an, in 2015 ne propunem sa crestem si sa ne dezvoltam. Vizam, in principal, extinderea prezentei noastre pe pietele externe, dar si majorarea cotelor pe care le avem pe plan intern, pentru toate cele patru linii de business", a mai spus Alexandru Stanean.
Teraplast livreaza conducte pentru piata de tubulatura pentru canalizari exterioare si interioare, pentru alimentare si distributie a apei si gazului, pentru protectia cablurilor electrice si, mai nou, tevi pentru foraje de puturi de apa. "Noul sistem de foraj a fost lansat pe piata anul trecut si este realizat din PVC-U, material folosit pe scara larga in Europa si in lume, datorita duratei extinse de exploatare (peste 50 de ani), avand ca avantaje etanseitatea ridicata, rezistenta la coroziune, precum si faptul ca este un material ecologic si reciclabil", a subliniat managerul Teraplast.
Potrivit datelor firmei, cele mai solicitate sisteme de tubulatura sunt, in continuare, cele din PVC. In ceea ce priveste sistemul complet, utilizat la retelele de canalizare, a fost constatata o tendinta de inlocuire a caminelor de vizitare sau de inspectie din beton cu sisteme din material plastic.
|