Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - OCTAGON: Antreprenorul ar putea intra, la cerere, in insolventa
OCTAGON: Antreprenorul ar putea intra, la cerere, in insolventa
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 26 Mar 2019 17:11
Managementul companiei de constructii Octagon Contracting & Engineering SA – societate cu 14 ani de experienta, ce se afla printre principalii competitori din domeniul constructiilor civile si geotehnice din Romania – a depus la data de 22 martie 2019, la Tribunalul Bucuresti, dosarul cu numar unic 8262/3/2019, prin intermediul caruia solicita, potrivit Legii nr. 85/2014, la cererea debitorului, intrarea in insolventa.
Dosarul a fost repartizat completului C18, din cadrul sectiei a VII-a Civile a Tribunalului Bucuresti, care a stabilit cu celeritate (la 25 mai a.c.) primul termen pentru judecarea pe fond a cauzei. Astfel, instanta va accepta (sau respinge) solicitarea Octagon Contracting & Engineering SA in momentul in care se va intruni in Camera de Consiliu C18, la data de 5 aprilie 2019, ora 9.00.
Controlata de oamenii de afaceri Alexandros Ignatiadis si Paschalis Paganias (fondatori ai Octagon Contracting & Engineering SA), societatea aflata in dificultate de plata este cunoscuta pe piata pentru proiectele de referinta la executia carora a participat, dintre care se disting cladirile de birouri Hermes Business Campus, Timpuri Noi Office Building, Orhideea Towers, Business Garden Bucharest, Green Court Bucharest, Sky Tower, Olympia Tower etc. De asemenea, pe fondul implementarii unei strategii de extindere pe plan international, in 2017, compania si-a deschis o subsidiara in Ghana, contractand un proiect de 10 milioane USD si reinnoind astfel colaborarea cu consortiul Metka - General Electric (GE) pentru executia lucrarilor geotehnice la o centrala cu ciclu combinat, cu o putere de 192 MW, edificata in Takoradi. Pe plan local, tot in 2017, personalul companiei a inceput lucrarile de excavatii speciale la Ana Tower, un imobil amplasat in Piata Presei din Capitala, care va avea 24 de etaje, o parcare cu 450 de locuri, peste 100 de metri inaltime si o suprafata de 50.000 mp. De asemenea, firma s-a implicat, ca antreprenor, in transformarea centrului comercial Auchan Drumul Taberei, proiect dezvoltat de Immochan. Anul trecut, Octagon Contracting & Engineering SA a colaborat la diverse proiecte, cum ar fi executia fundatiilor pentru: un ansamblu cu trei imobile de locuinte (P+6E), dezvoltat in sectorul 4 din Bucuresti de View From Above, prima cladire rezidentiala (P+5E) a complexului Lake One Mamaia – Constanta (realizat de Euro Vial Residence), iar ca antreprenor s-a implicat intr-un proiect al unui imobil de birouri (5S+P+12E), cu trei corpuri de cladire si o suprafata totala construita de 30.969 mp, dezvoltat de Global East European Investment (parte a grupului Tiriac Imobiliare) pe strada Buzesti din Capitala, in proximitatea Pietei Victoriei si denumit Tiriac Tower.
In ceea ce priveste motivele pentru care Octagon Contracting & Engineering SA si-a solicitat intrarea in insolventa, unul din fondatorii companiei, omul de afaceri elen Alexandros Ignatiadis, a precizat: „Am cerut insolventa din cauza exploziei preturilor materialelor de constructii si ca urmare a cresterii preturilor manoperei, in timp ce contractele semnate cu clientii, ce au clauze ferme, care nu se pot negocia, sunt la preturile din 2017”.
De asemenea, daca se iau in considerare procesele aflate pe rol, evidentiate pe portalul instantelor de judecata, cererea de intrare in insolventa a fost depusa de conducerea Octagon in contextul in care, anterior, o serie de firme, avand calitatea de creditori, au depus la randul lor cereri in instanta pentru incuviintarea executarii silite a societatii aflate in dificultate de plata, cateva dintre aceste cereri fiind admise recent. Un exemplu in acest sens este reprezentat de dosarul nr. 6704/299/2019, de la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in care presedintele completului C7 S1 Incuviintari a admis la 15 martie 2019 solicitarea creditorului IAMSAT Muntenia SA, in contradictoriu cu debitorii Octagon Contracting & Engineering SA si Paschalis Paganias, de executare silita a unei creante in cuantum de 123.000 de lei. Astfel, prin incheierea finala (fara cale de atac), biletul la ordin PIRB3AF 0146419, emis de debitor, a devenit titlu executoriu.
Cel mai recent bilant depus de Octagon Contracting & Engineering SA la Ministerul Finantelor Publice atesta ca, in 2017, antreprenorul de constructii a lucrat cu 124 de salariati si a inregistrat o cifra neta de afaceri de 65.454.288 de lei, in conditiile unui profit de 1.181.689 lei. La 31 decembrie 2017, informatiile privind indicatorii din bilant mai aratau ca datoriile firmei se cifrau la 60.171.103 lei (fara a exista debite catre institutiile statului), in timp ce totalul activelor imobilizate s-a plasat la 25.567.633 lei, iar creantele au avut o valoare de 26.794.256 lei. Pentru informatii suplimentare, www.just.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEhiltiTotalEnergiesALLBIMSISECAMRAWLPLUG
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
DRS
CDS
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
VEGO
BogArt
Ubitech
noark
GEWISS
ELECTROGRUP
EURO BUILD
Arduro
concelex
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
AED
SSAB
EDIT-Structural
theda mar
rigips
MAKITA
konsent
Acvatot 2019
leviatan
SIGM

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<