Toti analistii pietei de profil au cazut de acord asupra ideii conform careia momentul reluarii cresterii in domeniul constructiilor va fi in mod indisolubil legat de acela in care vor fi reluate investitiile, indiferent ca este vorba despre cele realizate cu sume imprumutate de la institutiile bancare active in Romania sau de proiecte sustinute prin intermediul unor actiuni speculative ale fondurilor inchise de investitii. O alta veste buna este ca sumele respective sunt deja pregatiti, cel putin in ceea ce priveste intentiile reprezentantilor "hedge funds", insa exista elemente de incertitudine care descurajeaza momentan deblocarea initiativei. Cum niciunul dintre indicatorii consacrati nu par a se constitui intr-o piedica evidenta, cauza trebuie cautata in alta parte. O explicatie plauzibila este furnizata chiar de programul de negocieri cu Fondul Monetar International, inscris in agenda actuala a Guvernului, care prevede evantuale reduceri ale fiscalitatii prin diminuarea cotei unice de la 16% la 12% si pe cea a impozitului pe forta de munca (presupunand contributii la fondurile de asigurari de sanatate si de pensii) de la 44% la 41%. Daca primul element, asa cum se sublinia anterior, nu afecteaza decat intr-o mica masura afacerile actuale si pe cele viitoare (intrucat este vorba despre mentinerea taxei la o valoare fixa, desi cuantumul acesteia se diminueaza), cel de-al doilea reprezinta elementul-cheie al intregii problematici. Asa cum recent subliniau inalti reprezentanti ai autoritatilor publice din Romania, problema suprataxarii fortei de munca reprezinta una dintre principalele piedici in calea dezvoltarii companiilor locale. Aceasta masura dauneaza functionarii in parametri optimi a economiei nationale, determinand, printre altele reducerea productivitatii si a PIB, asa cum arata si reprezentantii Bancii Mondiale.

Conform datelor incluse intr-un clasament realizat in functie de valorile contributiilor angajatilor si angajatorilor in Europa, tara noastra se plaseaza pe o pozitie fruntasa, cu o rata de 46,25%, fiind depasita doar de Olanda, Cehia, Franta, Albania si Polonia. La polul opus se afla Belgia, Marea Britanie si Irlanda, state in care taxele respective au o cota inferioara nivelului de 30%. Paradoxul este ca, in pofida faptului ca gradul de taxare din acest punct de vedere este unul dintre cele mai mari din Europa, veniturile pe care statul roman le colecteaza din aceste contributii sunt printre cele mai scazute, cumuland mai putin de 6% din PIB (spre deosebire de Polonia si Slovenia, care obtin din contributii sume de peste 12% din PIB). Explicatia este simpla si a fost punctata in mod public chiar de reprezentati ai statului: companiile prefera sa declare pentru angajati salariile minime pe economie si astfel sa eludeze plata impozitelor cuvenite. Intreprinzatorii autohtoni au identificat, de-a lungul timpului, si alte debuseuri menite a facilita eludarea legii respective, cum ar fi, de pilda, efectuarea de plati in sisteme auxiliare, pentru care nu era prevazuta o taxare corespunzatoare a muncii. Anormalitatea a ajuns la asemenea cote in Romania, incat metoda respectiva a fost aplicata pentru o perioada indelungata chiar si de autoritatea abilitata sa colecteze taxele si si efectueze controale economice - Ministerul Finatelor - unde parti importante ale remuneratiilor functionarilor publici erau formate din asa-numite stimulente netaxabile. Expertii internationali mai avertizeaza asupra faptului ca efectul combinat al taxelor mari aferente salariilor este acela de destabilizare a economiei nationale pe termen lung, cu atat mai mult cu cat se manifesta chiar si intr-o perioada de mari dezechilibre manifestate pe plan international.

Pentru a citi articolul complet, click aici