ESSA estimeaza crestere de 10% in 2020, respectiv afaceri de peste 15 milioane euro |
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Stelian DINCA 10 Dec 2020 15:06 |
Anul 2020 a fost unul plin de provocari care au fortat antreprenorii, pe plan personal si profesional, sa se adapteze unor situatii atipice, ca urmare a raspandirii coronavirusului la nivel mondial. Cum a fost si cazul lui Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group, un business cu afaceri de 14,3 milioane de euro in 2019, al carui principal obiectiv, inca de la inceput, a fost asigurarea sigurantei angajatilor delegati in implementarea programelor din retelele de retail partenere. Cum doar alocarea echipamentelor specifice protectiei si preventiei nu era o masura suficienta pentru a garanta sanatatea angajatilor, echipa de mangamenet ESSA a cautat cele mai bune optiuni de informare si constientizare a personalului propriu. Structurile de field control si management au urmat in mod periodic, sesiuni de formare de tip „bune practici de igiena”, iar ultimul de acest tip a fost initiat si sustinut de catre un etalon in ceea ce priveste acest domeniu al securitatii si igienei, respectiv de catre DEKRA. Aici, ESSA a asigurat cadrul optim de transmitere in structura ierarhica a standardelor DEKRA, organizand si implementand sesiuni locale de formare si evaluare a propriului personal din structura de executie. „Un demers important si necesar in conditiile pandemice actuale, intrucat siguranta si educatia tuturor angajatilor nostri, mai ales a celora pe care ii inchiriem ulterior marilor jucatori din retail sunt esentiale pentru o societate sanatoasa”, explica antreprenorul care in plina pandemie, atunci cand tot mai multe companii isi disponibilizau personalul, el recruta aproape 700 de persoane pentru activitatea de leasing de personal.
DEKRA este un standard international de siguranta pentru masuri de prevenire a raspandii Covid-19 si se acorda in urma unui proces de audit si control, la nivel national, de un organism de certificare independent. O certificare obtinuta pana acum, pe plan local, de catre principalele retele de retail, compania germana de auditare DEKRA fiind una dintre cele mai importante din lume si activand in domeniul sigurantei de peste 90 de ani, in mai bine de 60 de tari. „Astfel, angajatii nostri au beneficiat de o instruire completa privind regulile impuse pentru asigurarea sigurantei alimentelor. Informarea si formarea lor privind igiena alimentelor s-a realizat prin instruiri la intervale regulate de timp, conform unui program stabilit in cadrul societatii”, explica, la randul sau, Lucian Pavelescu, director de dezvoltare al companiei ESSA Group. Drept urmare, coordonatorii echipelor cat si supraveghetorii personalului implicat in activitatea de retail detin astazi cunostiinte teoretice si practice cu privire la igiena pentru a putea aprecia corect potentialele pericolele pentru a lua, astfel, masurile necesare de remediere a deficientelor.
Cunoscuta in special pentru serviciile de merchandising in retelele de tip hypermarket, supermarket si TT de peste 16 ani, in primul trimestru al anului compania ESSA raporta o scadere de peste 25% a intregului business, in contextul in care programele de BTL si evenimente au fost suspendate. Cu toate acestea, in al doilea trimestru, companiile beneficiare de servicii ESSA si-au recalibrat obiectivele de marketing si vanzari si au mutat bugetele din zona BTL in servicii cu impact imediat in vizibilitate la punctul de vanzare. „Prin programe personalizate de implementare si mentenanta materiale comunicare (POSM-uri), programe de infolieri si impachetari (GOP), am reusit o recuperare in forta a celor peste 25% procente pierdute din business la inceput de an”, releva Eugen Saulea.
Pentru a tine pasul cu evolutia consumului si cererilor din piata de recrutare, pe parcursul lui 2020, ESSA Group a investit in divizii de call-center, de livrare si in domeniile conexe, astfel incat sa poata oferi clientilor un lant integrat. Primul mare proiect pentru serviciile de call center a fost castigat in urma unei licitatii, in luna august, iar rezultatele au fost remarcabile. „Doar in prima saptamana de la activarea programului ESSA onora cu 54% mai multe comenzi decat in saptamana anterioara, pentru ca in a doua saptamana sa onoreze cu 86% mai multe comenzi decat in saptamana de referinta”, isi aminteste antreprenorul.
De asemenea, in luna octombrie, managementul calitatii companiei Essa Group a fost certificat de cunoscuta firma TÜV Austria. Ceea ce inseamna ca, pe baza auditului TÜV, atat serviciile oferite de ESSA, cat si managementul institutiei sunt de o calitate inalta, conforme standardelor internationale. „Tot in acest an, ESSA a primit certificarile: ISO 45001:2018, ISO 9000:2015 si ISO 14001:2015. Aceste certificari ne arata ca sistemul nostru de managament se aliniaza standardelor internationale din domeniul in care ne activam”, marturisea la acea vreme Eugen Saulea, CEO-ul companiei ESSA.
Compania ESSA, fondata in 2010, este astazi unul dintre cei mai mari jucatori din piata serviciilor de trade marketing si vanzari din tara. Anul trecut, ESSA a raportat afaceri de 14,3 milioane de euro, iar pana la finele anului Eugen Saulea - fondatorul companiei estimeaza sa atinga 15 milioane de euro. Printre serviciile din portofoliul companiei se numara recrutare si plasare forta de munca, BTL si evenimente, servicii management POSM (materiale comunicare), call center si merchandising . In prezent, ESSA ofera servicii in sistem leasing si outsource pentru peste 30 de clienti, furnizori si producatori ce sunt leaderi in categoriile in care ativeaza, dar si pentru marile lanturi de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry sau Mega Image.
|