Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - Stiri - Produse & Tehnologii - SCHINDLER 7000: Solutie sustenabila de transport pe verticala
SCHINDLER 7000: Solutie sustenabila de transport pe verticala
Produse & Tehnologii Publicat de Ovidiu Stefanescu 30 Sep 2015 11:57
Schindler 7000 este proiectat pentru a deservi cladiri foarte inalte (de pana la 500 m), cu trafic intens, viteza maxima de deplasare a echipamentului situandu-se la 10 m/s. Ascensoarele pot fi echipate cu cabine simple sau cabine suprapuse, acestea din urma contribuind la eficientizarea transportului pe verticala in cladiri cu valori mari si foarte mari ale traficului, deoarece pot deservi doua statii simultan. Ambele versiuni dispun de sistemul inteligent de management al tranzitului, numarul maxim de statii ridicandu-se la 128. Masuratorile de referinta realizate de experti plaseaza ascensorul Schindler 7000 in clasa A de eficienta energetica, evaluare ce ia in considerare atat energia consumata in timpul utilizarii, cat si in stand-by, inaltimea cursei, viteza si frecventa utilizarii. Ascensorul dispune de motoare sincrone si asincrone fara angrenaj utilizand tehnologia ACVF (cu frecventa variabila a tensiunii), cu regenerare de energie avand un coeficient de putere 1. Toate acestea duc la o reducere semnificativa a consumului, contribuind, totodata, la returnarea in retea a unei parti din energia utilizata. Cabina dispune de un sistem de oprire automata a luminii daca ascensorul nu este in utilizare, iar sursele de iluminat sunt din categoria LED. Usa este, la randul sau, actionata prin motoare sincrone si asincrone de inalta eficienta, fiind dotata cu sisteme mecanice de frictiune scazuta.
 
Tehnologia PORT pentru managementul inteligent al traficului
Ascensoarele din seria Schindler 7000 au capacitatea de a transporta zilnic milioane de persoane intr-o maniera rapida, sigura si confortabila. Beneficiind de experienta instalarii unui sistem inteligent de control al destinatiei la mai mult de 6.200 de echipamente montate pe tot globul, expertii au dezvoltat tehnologia PORT, care are capacitatea suplimentara de a integra si dimensiunea orizontala a cladirilor. Prin planificarea rutelor fiecarui ocupant si furnizarea pentru fiecare utilizator a mijloacelor de a ajunge la destinatie rapid si usor, se optimizeaza functionarea intregii cladiri, cu functii integrate de acces, ghidare, transport si securitate. Schindler 7000 este special proiectat pentru a indeplini in totalitate, din punct de vedere al performantei, cerintele standardului ISO 18738:2003 (masuratori ce tin de proiectare acustica, vibratie mecanica si soc, spatiozitate, lumina, culori, calitatea deplasarii cu ascensorul). Parametrii de performanta stipulati in norma VDI 2566 Partea 1 (Proiectarea acustica a ascensoarelor) - si anume zgomotul din camera masinii, cel din fata usilor din statia de destinatie (ambele transmise pe calea aerului), respectiv cel specific zidurilor din structura putului - se situeaza la cele mai scazute niveluri cu putinta. Astfel, la viteze de 2,5 m/s si 4 m/s zgomotul din cabina ascensorului este mai mic de 48 dB, la 6 m/s mai mic de 53 dB, iar la 10 m/s acesta se situeaza sub 55 dB. Pentru informatii suplimentare, www.schindler.ro
 
Solicita informatii suplimentare
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ABONARE REVISTEhiltiSISECAMTotalEnergiesRAWLPLUGALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
Ubitech
EDIT-Structural
konsent
CDS
theda mar
SSAB
ELECTROGRUP
DRS
noark
VEGO
Acvatot 2019
GEWISS
Arduro
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
ERBASU CONSTRUCT
EURO BUILD
AED
BogArt
strabag nivel 1
leviatan
SIGM
MAKITA
rigips
concelex

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<