Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home - Stiri - Punct de vedere - Cristian Popa: PNRR, "o binevenita gura de aer de care economia are nevoie"
Cristian Popa: PNRR, "o binevenita gura de aer de care economia are nevoie" Imprimare Email
Punct de vedere Publicat de Stelian DINCA 16 Feb 2022 09:09
Deficitele gemene reprezinta o vulnerabilitate macroeconomica importanta la acest moment. Explic mai jos de ce. In primul rand, se numesc gemene pentru ca ele cresc impreuna, precum copiii gemeni, deficitul bugetar creeaza deficit de cont curent al balantei de plati. Insa copiii ne plac, deficitele nu. Contul curent arata, simplificand mult lucrurile, cata valuta intra sau iese din tara, intr-un an, din comert cu bunuri, servicii si din venituri. Romania are cel mai mare deficit de cont din Europa in timp ce zona euro are surplus semnificativ. Anul trecut deficitul extern a crescut cu 55%, la 16,9 miliarde euro.
Deficitul fiscal (diferenta intre veniturile si cheltuielile publice, sau cheltuielile suplimentare veniturilor) nu este nici el mic, insa este inscris pe o anumita tendinta de ameliorare. De consolidare fiscala este nevoie ca de aer, un model economic bazat pe consum guvernamental, finantat in proportie mare prin indatorare, nu poate fi sanatos. Dar nici un model bazat pe taxe mari si foarte mari nu poate fi sanatos. Cresterea taxarii ar afecta economia. Cresterea eficientei cheltuirii resurselor curente trebuie sa fie primul primul pas; reducerea cheltuielilor statului ar reduce deficitul fiscal fara a impune taxe noi asupra sectorului privat sau populatiei.
La nivelul bugetat pentru acest an, deficitul fiscal de 5,8% din PIB, statul roman cheltuie aproximativ 1 leu din datorii noi pentru fiecare 5 lei de venituri. Trebuie sa imprumute aproape dublu, 2 lei la fiecare 5 lei venituri pentru a refinanta si datoriile din trecut, ce ajung la maturitate. Iar bugetarea este mai usoara decat executia efectiva, mai ales atunci cand dinamica veniturilor trebuie sa o depaseasca pe cea a cheltuielilor. Consiliul Fiscal a exprimat rezerve in a considera in calculele sale veniturile suplimentare din cresterea eficientei colectarii de exemplu si apreciaza constructia bugetara pentru anul 2022 compatibila mai degraba cu un deficit cash in jurul valorii de 7%.
Cele doua deficite, luate impreuna, reprezinta o vulnerabilitate la adresa economiei romanesti, pentru ca o buna parte din ele este finantata de catre pietele internationale. Iar pietele internationale pot fi “sentimentale”, cu momente in care sunt foarte ingaduitoare, dar si momente de “risk-off”, in care prefera sa finanteze doar acele tari ce prezinta riscuri reduse. Ce ar putea insemna pentru piete si pentru finantarea deficitelor un conflict geostrategic in Estul Europei? Va las pe dumneavoastra sa raspundeti, eu cred ca nimic bun.
In plus, demararea de catre marile banci centrale din lume a procesului de intarire a politicii monetare in acest an creste riscul exodului de capital, riscul unui exod al capitalului (capital flight), riscul ca pietele sa priveasca cu ochi buni tarile dezvoltate si cu ochi sceptici tarile emergente, mai ales pe cele cu dezechilibre pregnante.
In anul 2020 deficitul bugetar a fost de aproape 9%, iar deficitul de cont curent a fost de aproape 5%. Intr-o privire simplista si foarte grosiera, in care impartim Romania in doua mari sectoare, public si privat, se poate observa ca sectorul public a cheltuit cu 9% din PIB mai mult decat veniturile sale, iar sectorul privat a economisit 4% din PIB. Diferenta de 5% este deficitul extern, care a fost in totalitate generat de catre sectorul public/deficitul bugetar. Iar faptul ca le spunem deficite gemene nu inseamna ca sunt identice, termenul arata relatia cauzala, de sens, intre cele doua.
 
Oportunitatea
Oportunitatea este Planul National de Redresare si Rezilienta: 29.2 miliarde euro de granturi si imprumuturi la dobanzi preferentiale pentru a ne consolida economia, pentru a deveni rezilienti. Eu cred ca se intampla foarte rar ca cineva sa iti ofere bani, multi, pentru a iti dezvolta afacerea sau a iti extinde casa, fara sa ceara jumatate din ei inapoi. Banii vin insa cu anumite conditii: sa faci ce trebuia oricum sa faci, sa te reformezi si disciplinezi, sa iti faci curatenie in casa. Romania poate castiga pe ambele planuri, prin investitiile si capitalul din PNRR, acestea crescand stocul de capital si astfel PIB-ul potential, dar si prin realizarea reformelor structurale, care cresc productivitatea si, din nou, PIB-ul potential.
In contextul unor politici monetare si fiscale mai restrictive, PNRR ar putea reprezenta acea binevenita gura de aer de care economia romaneasca are nevoie.
 
Un material de Cristian Popa, Membru al Consiliului de administratie BNR
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMTotalEnergieshiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
EURO BUILD
Arduro
ELECTROGRUP
concelex
VEGO
konsent
Acvatot 2019
leviatan
EDIT-Structural
GEWISS
DRS
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
Ubitech
AED
SIGM
ERBASU CONSTRUCT
strabag nivel 1
SSAB
noark
theda mar
CDS
BogArt

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<