Bank of England a facut un anunt care ii evidentiaza prioritatile mai presus de orice indoiala. Un exemplu poate de urmat. Astfel, odata cu decizia de crestere a dobanzii de referinta cu un sfert de punct procentual, la cel mai inalt nivel din februarie 2009, a avertizat ca economia va intra in recesiune in cursul anului acesta. O declaratie mai clara, care sa statueze ca prioritatea sa zero este lupta impotriva inflatiei si nu salvarea cresterii economice, nici ca se putea. (De remarcat ca o astfel de declaratie, lipsita de orice ambiguitati, vine dintr-o tara in care altminteri ceaiul este foarte popular.)

Cred ca desemnarea inflatiei ca fiind prioritatea zero este un demers logic in conditiile in care, plecand de la preturile de intrare - energie, gaze, marfuri - vedem cum cresterea preturilor se propaga acum in economie, asa cum o arata si inflatia de baza (din care sunt scoase toate componentele volatile). Din acest motiv, se impun masuri pentru a diminua asa numitul “efect de runda a doua”, adica al doilea val al inflatiei.

Pana la urma, preturile sunt o expresie a diferentei dintre cerere si oferta, iar cresterea lor necontenita sugereaza ca exista o cerere solvabila chiar si la preturi mai mari. In acest context, singura modalitate de limitare a cresterii in continuare a preturilor tine fie de cresterea ofertei, fie de scadere cererii. Nu exista alta. Plafonarea administrativa a preturilor nu rezolva dezechilibrul dintre cerere si oferta si va sfarsi prin a crea probleme financiare companiilor vizate si, dupa caz, aparitia unei piete negre care va da pretul corect.

Despre cresterea ofertei, nu poate fi vorba. Asta ar fi presupus o strategie de dezvoltare de care Romania nu a avut parte niciodata. Resursele bugetare au fost de decenii orientate spre stimularea consumului si nu spre stimularea ofertei prin investitii. De aici, deficitele gemene (bugetare si de cont current) pe care le-a avut in mod constant Romania.

In aceste conditii, ajustarea consumului ar trebui sa fie facuta de Banca Centrala, chiar si cu asumarea afectarii cresterii economice. Practic, activitatea economica trebuie sa se ajusteze la resursele disponibile, fie prin incetinire, fie prin recesiune. Este directia catre care SUA si Marea Britanie se indreapta ferm, in timp ce Banca Central Europeana si BNR par inca sa ezite.

Ceea ce se ignora din pacate de catre decidentii politici este ca subventiile si deficitul bugetar asociat nu fac decat sa perpetueze inflatia, fiind de fapt un cadou otravit pentru cei cu venituri mici. Calea cea mai eficienta de a-i proteja pe acestia este tocmai curmarea inflatiei. Pentru ca inflatia omoara in primul rand consumul celor cu venituri mici si care, de cele mai multe ori, au si putine oportunitati de a le creste. In acest timp, cei cu venit disponibil isi vor grabi achizitiile in anticiparea unei cresteri si mai mari a preturilor, crescand astfel presiunile inflationiste.

Cresterea dobanzilor menita sa curme inflatia modifica mai degraba comportamentul de consum al celor cu venituri medii, care fie au optiunea de a nu mai cheltui si a economisi (la dobanzi mai mari) sau fiind eligibili pentru a lua credite, vor plati acum rate mai mari.

Ascultam recent la radio cum un reporter incerca cu disperare sa il faca pe un economist sa dea o raza de speranta, anuntand cand vor scadea din nou dobanzile sau macar cand se vor opri din crestere . Vestea proasta, care nu s-a spus la radio a fost ca, din pacate, cel putin un an de acum in colo dobanzile vor continua sa creasca. Sau ar trebui sa creasca pentru ca romanii cu venituri medii si mari sa consume mai putin (economisind sau platind rate mai mari), iar cei cu venituri mici sa nu-si mai vada puterea de cumparare erodata de inflatie.

Cea mai buna protectie sociala este dezinflatia.