Romania ultimului deceniu a dobandit o obsesie: raportarea cheltuielilor bugetare la PIB (Produsul Intern Brut arata valoarea adaugata produsa in economia unei tari). Chipurile, aceasta abordare ne permite sa ne comparam cu alte tari din Europa in ce priveste modul de utilizare a banilor publici.

Teoretic, este o abordare rezonabila deoarece tarile mari au cheltuieli mari, iar tarile mici au cheltuieli mici. Asa ca o comparare a sumelor in termeni absoluti nu ar avea niciun sens. Motiv pentru care ajustarea cu marimea PIB-ului pare sa aiba sens. Si are sens cu conditia sa te afli in rand cu lumea “normala” in ce priveste marimea bugetului raportat la PIB, adica la 40-45%. Daca insa esti o exceptie, rezultatele raportarii la marea majoritate a tarilor europene te face sa tragi concluzii gresite si, ulterior, decizii pe masura.

Acesta este cazul Romaniei ale carei venituri bugetare se gasesc in jurul valorii de 30%. Aceste este motivul pentru care “Alocam cat Finlanda pentru invatamant si cat Germania pentru sanatate”.

Dar nu raportat la PIB, ci raportat la veniturile bugetare pe care Romania le are. Si asta este pana la urma cel mai relevant. Pentru ca cheltuielile bugetare nu se platesc din PIB-ul la care ne raportam obsesiv, ci din veniturile bugetare despre a caror micime nu prea vorbim.

Cheltuielile bugetare raportate la venituri (nu la PIB!) ne dau adevarata masura a suportabilitatii si realismului acelor cheltuieli. Cheltuielile bugetare raportate la PIB nu spun nimic despre sustenabilitate. Ele cel mult pot sa ne spuna cat de importante sunt capitole precum educatia sau sanatatea in raport cu evaziunea fiscala. Caci aceasta este unul dintre principalele motive pentru care, raportat la venituri, suntem in linie cu tarile dezvoltate, dar raportat la marimea economiei suntem la coada.

O preocupare reala pentru educatie, sanatate sau asigurari sociale ar presupune o prioritizare a luptei impotriva evaziunii fiscale pentru a asigura surse de finantare mai solide. Ideea este sa alocam bani pe care ii incasam la budget, nu bani pe care ii imprumutam, impovarand astfel generatiile viitoare.

In acest context, se poate lamuri relativ simplu si nesfarsita discutie legata de plafonarea cheltuielilor cu pensiile la 9,4% din PIB agreata prin PNRR. De ce este Romania pedepsita daca media bugetelor de pensii in UE este de 11% din PIB, iar in Germania de 13% din PIB este intrebarea pusa in mod repetat in spatiul public. Motivul este simplu si este legat de incapacitatea Romaniei de a avea venituri bugetare la nivelul mediei UE sau Germaniei. Caci, asa cum spuneam, pensiile se platesc din venituri bugetare nu din PIB.

O regula de trei simpla, care nu ar trebui sa dea prea multe batai de cap nimanui, ar spune asa:

Daca la 47% venituri din PIB Germania aloca 13% pentru pensii, cat ar putea sa aloce Romania la 30% venituri din PIB? Raspunsul este 8,3%. Cu alte cuvinte, la 9,4%, limita din PNRR, vom aloca pentru pensii mai mult decat Germania raportat la veniturile pe care le-avem.

Asa ca incetati sa va mai raportati la PIB. Raportati-va la veniturile bugetare daca chiar doriti sa aflati ce este sustenabil si ce nu pe termen lung.