Specialistii McKinsey considera ca drumul spre decarbonizarea completa a Europei este asumat in totalitate, desi multe dintre etapele sale nu sunt inca optimizate din punct de vedere al costurilor. De aceea, a fost conturata o metoda viabila pentru a facilita atingerea tintei de diminuare cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2030, in conditiile obtinerii unor beneficii economice majore. La momentul actual, au fost deja luate in calcul numeroase solutii pentru a ajunge la obiectivele ambitoase incluse in acordul de la Paris, fiecare avand costuri si impacturi economice mai mari sau mai mici. Propunerea McKinsey porneste de la optimizarea cheltuielilor si ilustreaza fezabilitatea tintei mentionate anterior, in paralel demonstrand modul in care procesele de diminuare a emisiilor de dioxid de carbon pot genera cresteri ale PIB, reduceri ale costurilor vietii si noi locuri de munca. Calea este insa lunga. In 2017, statele EU27 raportau emisii de 3,9 GT echivalent CO2, din care 0,3 GT echivalent CO2 reprezentau asa-numite emisii negative. Desi cuantumul respectiv reprezinta o pondere de numai 7% din totalul global, este clar faptul ca modelul UE ar putea folosi ca exemplu pentru alte zone de pe mapamond, pentru a determina autoritatile sa implementeze actiuni similare in viitor. Conform masuratorilor actuale, exista cinci sectoare responsabile in mod major de situatia actuala: transporturi – 28%, industrie – 26%, productie energetica – 23%, cladiri – 13% si agricultura – 13%. Cea mai mare sursa de dioxid de carbon ramane combustia hidrocarburilor (peste 80% din total). Pentru elimina complet aceste emisii, investitiile si economiile trebuie sa fie mai mari pe anumite segmente fata de altele. In cazul in care cheltuielile sunt transferate complet catre gospodarii, costul agregat al locuirii pentru o familie cu venituri medii care locuieste intr-un spatiu comunitar neutru din punct de vedere climatic ar fi similar celui actual, in vreme ce pentru persoanele cu venituri mai mici ar fi vizibile scaderi nete ale poverii financiare aferente traiului zilnic. Ceea ce este foarte clar este ca viteza de decarbonizare depinde in mod direct de disponibilitatea tehnologiilor „mature” si de capacitatea de gestionare a ofertei aferente acestora. Este de asteptat ca segmentul care se va alinia cel mai repede noilor exigente sa fie cel energetic (datorita resurselor regenerabile), urmand apoi transporturile (pentru care termenul-limita de anulare a emisiilor este 2045), constructiile (prin folosirea intensiva a mijloacelor regenerabile de producere a agentului termic), industria (sectorul cel mai dificil de gestionat) si agricultura (prin utilizarea unor practici mult mai eficiente). Pentru informatii suplimentare, click aici