Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a lansat în consultare publică un proiect de ordin care include dezvoltarea viitorului Tren Metropolitan Constanța. Noua rețea ar urma să valorifice în principal infrastructura feroviară existentă și să asigure conexiuni între municipiul Constanța și Cernavodă, Năvodari, Mangalia, Medgidia, Portul Constanța și, în perspectivă, Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu". Liniile principale existente pot deservi direct peste 500.000 de locuitori, reprezentând mai mult de 75% din populația județului, conform estimărilor MTI.
Planurile prevăd dezvoltarea etapizată a serviciului feroviar metropolitan, primele relații avute în vedere fiind Constanța - Cernavodă, Constanța - Năvodari - Petromidia - Corbu și Constanța - Mangalia - 2 Mai. Ulterior, rețeaua ar putea fi extinsă prin valorificarea altor infrastructuri feroviare existente și dezvoltarea unor noi conexiuni.
Proiectul de ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii se află în procedura de transparență decizională, astfel că dezvoltarea efectivă a rețelei va depinde de parcurgerea etapelor administrative, tehnice și investiționale ulterioare. Constanța se înscrie astfel între orașele pentru care sunt promovate proiecte de servicii feroviare metropolitane, alături de Brașov, Târgu Mureș, București și Iași.
Primele etape vizează trei coridoare feroviare principale
Unul dintre principalele trasee analizate este Cernavodă - Medgidia - Constanța - tunelul Palas - Poarta 1 Port Constanța, considerat un coridor strategic est-vest, care poate asigura legătura directă cu centrul municipiului și zona istorică a Portului Constanța prin tunelul urban Palas/ Anghel Saligny.
Pe axa sudică este analizată relația Constanța - Mangalia - 2 Mai, destinată atât navetei locale, cât și fluxurilor turistice de pe litoral. Spre nord, traseul Constanța - Ovidiu - Năvodari - Petromidia - Corbu ar putea conecta zone rezidențiale, industriale și turistice importante.
"Vorbim despre valorificarea unei infrastructuri feroviare deja existente și transformarea acesteia într-o alternativă reală pentru deplasările de zi cu zi: între localitățile județului, către municipiul Constanța, către litoral, zonele industriale, aeroport și obiective strategice importante", a declarat Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul MTI.
Planurile includ și îmbunătățirea conectivității feroviare cu Aeroportul Internațional "Mihail Kogălniceanu", inclusiv o nouă legătură feroviară între Constanța și aeroport. Aceasta din urmă ar avea rol dual, civil și militar, urmând să deservească atât terminalul aeroportuar, cât și noua infrastructură din zonă, inclusiv baza militară.
Alte trasee analizate sunt Medgidia - Valea Dacilor - Cobadin - Negru Vodă, pentru îmbunătățirea conectivității localităților din sud-vestul județului și valorificarea legăturii feroviare transfrontaliere, precum și Medgidia - Dorobanțu - Lumina - Năvodari, prin integrarea și reabilitarea unor infrastructuri feroviare existente.
În planurile prezentate este inclusă și conexiunea Eforie Nord - Techirghiol, concepută ca o legătură rapidă între două dintre principalele stațiuni balneoclimaterice ale litoralului.
Proiectul presupune modernizarea infrastructurii feroviare
Dezvoltarea Trenului Metropolitan Constanța presupune și investiții în infrastructura feroviară. Conform planurilor prezentate, CFR ar urma să intervină pentru eliminarea restricțiilor de viteză, efectuarea reparațiilor și modernizarea infrastructurii necesare operării serviciilor. În paralel, autoritățile locale ar putea realiza investiții pentru transformarea zonelor din jurul gărilor și punctelor de oprire în noduri de mobilitate integrate în spațiul urban.
Printre intervențiile avute în vedere se numără facilități park & ride și bike & ride, conexiuni cu transportul public local, trasee pietonale și pentru biciclete, precum și pasaje pietonale și rutiere pentru traversarea căii ferate. Sunt prevăzute, de asemenea, modernizarea trecerilor la nivel și amenajarea unor peroane accesibile și adaptate standardelor europene.
Zonele gărilor și punctelor de oprire ar putea beneficia de stații pentru transportul public, spații publice și zone verzi, soluții de umbrire și drenaj urban, precum și de măsuri pentru creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile.
"Trenul metropolitan trebuie să devină o alternativă reală la mașina personală pentru deplasările de zi cu zi. Mai puțin timp pierdut în trafic. Mai puțină poluare. Conexiuni mai rapide între orașe și localități. Un transport public modern, integrat și adaptat nevoilor oamenilor", a precizat Horațiu Cosma.




