BT/FMI: Economia globala va continua sa evolueze cu un ritm inferior celui potential |
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 27 Iul 2023 10:51 |
Fondul Monetar International (FMI) a publicat actualizarea de vara la raportul macroeconomic mondial, intitulata „Near-Term Resilience, Persistent Challenges”. Analiza include prognozele macroeconomice revizuite prin incorporarea celor mai recente evolutii ale indicatorilor din economia reala si din economia financiara.
In cadrul raportului expertii institutiei financiare internationale atrag atentia cu privire la decelerarea recenta a activitatii economice, pe fondul intensificarii divergentelor sectoriale/regionale, intr-un context caracterizat prin normalizarea lanturilor de productie – aprovizionare, persistenta presiunilor inflationiste (cu impact pentru puterea de cumparare a populatiei) si cresterea costurilor nominale de finantare (dat fiind ciclul de majorare a ratelor de dobanda de referinta, implementat de bancile centrale, cu implicatii pentru climatul din sfera creditarii).
Majorarea costurilor de finantare are impact nefavorabil pentru climatul investitional, mai ales in tarile sarace cu grad inalt de indatorare. Analiza FMI subliniaza faptul ca economia mondiala a continuat sa prezinte rezistenta la consecintele socurilor suprapuse din 2022 in primul trimestru al anului curent, evolutie determinata de dinamica din sectorul de servicii, indeosebi la nivelul economiilor dezvoltate.
"Cu toate acestea, climatul din sfera industriei prelucratoare se mentine dificil, in contextul provocarilor din perspectiva fragmentarii fluxurilor economice mondiale, productivitatii muncii si cresterii costurilor nominale de finantare, cu impact pentru dinamica investitiilor. De altfel, raportul FMI evidentiaza deteriorarea climatului investitional si productiei industriale in perioada recenta in tarile dezvoltate, cu consecinte pentru economiile emergente si in dezvoltare.
Pe de alta parte, expertii entitatii financiare internationale evidentiaza persistenta inflatiei la un nivel ridicat (indeosebi pe segmentul core), cu toate ca in ultimele luni se noteaza o tendinta de decelerare pentru ritmul anual al preturilor de consum, evolutie determinata de ajustarile preturilor la energie si alimente, normalizarea lanturilor de productie – aprovizionare si ciclul de majorare pentru ratele de dobanda de politica monetara", comenteaza economistii Bancii Transilvania.
Totodata, conform analizei FMI spirala salarii – inflatie inca nu s-a concretizat in tarile dezvoltate, asteptarile cu privire la evolutia preturilor de consum pe termen mediu fiind ancorate in convergenta cu nivelurile tinta ale bancilor centrale.
Conform prognozelor actualizate ale FMI, citate de BT, economia mondiala ar putea creste cu un ritm mediu anual de 3% in 2023 (revizuit in sus cu 0,2 puncte procentuale) si 2024, in decelerare de la 3,5% in 2022. Cu alte cuvinte, economia mondiala va continua sa evolueze in trimestrele urmatoare cu un ritm inferior celui potential (3,8%).
In acest scenariu dinamica anuala a PIB-ului tarilor dezvoltate s-ar putea tempera de la 2,7% in 2022, la 1,5% in 2023, respectiv 1,4% in 2024, evolutie determinata, in principal, de provocarile cu care se confrunta industria prelucratoare.
Pentru grupul tarilor emergente si in dezvoltare previziunile FMI indica crestere cu rate anuale de 4% in 2023 (ritm similar cu cel din 2022) si 4,1% in 2024. Pentru volumul comertului international expertii institutiei previzioneaza majorare cu dinamici anuale de 2% in 2023 (in decelerare de la 5,2% in 2022) si 3,7% in 2024.
In ceea ce priveste preturile de consum noile prognoze indica crestere cu rate anuale in decelerare de la 7,3% in 2022 la 4,7% in 2023, respectiv 2,8% in 2024 in tarile dezvoltate. La nivelul economiilor emergente si in dezvoltare FMI previzioneaza cresterea preturilor cu dinamici anuale in temperare de la 9,8% in 2022, la 8,3% in 2023 si 6,8% in 2024.
Printre factorii de risc la adresa evolutiei economiei mondiale in perioada urmatoare FMI mentioneaza: persistenta inflatiei la un nivel ridicat, fragmentarea geoeconomica, posibilitatea unor ajustari pe pietele financiare internationale.
|