EUROSTAT: Noua scadere ampla pe piata de constructii din Romania |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 20 Iul 2017 14:48 |
Biroul european de statistica Eurostat a dat publicitatii un nou comunicat, cu date rectificate sau nou-anuntate, prin intermediul caruia confirma faptul ca, in mai 2017, piata de constructii din Romania a inregistrat din nou scaderi masive, pe baze secventiale si anuale de raportare, dar in urma unei reconfirmari a datelor din ianuarie-martie a.c., trendul a redevenit ascendent (indicand faptul ca, in primul trimestru a.c., a avut loc o apreciere clara, prin metoda secventiala si anuala de calcul), existand astfel posibilitatea de a contracara declinul relativ abrupt din ultimul semestru al anului trecut, care a marcat reinceperea recesiunii statistice in acest domeniu de activitate. Astfel, inclusiv in continuare, desi improbabila, iesirea din recesiune statistica va fi posibila in momentul in care cresterea respectiva ramane ca atare, iar datele din trimestrul al doilea a.c. vor fi, la randul lor, pozitive. Totusi, dupa ce intervalul aprilie-mai din 2017 a insemnat o perioada de regres secvential si anual al volumului lucrarilor de constructii din tara noastra, se pare ca pentru trimestrul al doilea va fi raportata o diminuare, ceea ce va insemna continuarea recesiunii statistice.
In acelasi timp, informatiile certificate de Eurostat arata ca, la nivelul UE-28, s-a inregistrat, in luna mai 2017, un progres anual de +2,5% al indicatorului analizat, iar in zona euro (UE-19) volumul lucrarilor de constructii s-a majorat, la randul sau (+2,6%), astfel incat estimarile initiale, ce indicau o apreciere pe toata linia, inclusiv ca urmare a atenuarii efectului dat de factorul sezonier, s-au concretizat. Consultand noile date statistice, se observa insa, in acelasi timp, ca deprecierea secventiala din cea de-a cincea luna a anului in curs (-1,1% in UE-28 si -0,7% in zona euro) poate fi explicata mai ales prin motive ce tin de o conjunctura investitionala relativ nefavorabila la nivel continental (la fel de vizibila si in UE-19), ce a influentat negativ cu precadere sectorul ingineriei civile, deoarece in UE-28 s-a raportat un regres de -1,1% al acestui ultim indicator (la fel ca in UE-19, unde s-a remarcat o scadere de -0,9%), in timp ce piata constructiilor de cladiri a consemnat, la randul sau, situatii dificile (-1,1% in UE-28 si -0,6% in UE-19).
Biroul Eurostat mai avertizeaza ca, in randul statelor membre, in luna mai 2017, potrivit primelor estimari, volumul lucrarilor de constructii, calculat pe baze secventiale, a crescut in sase tari si s-a prabusit pentru alti zece membri ai UE. „Romania s-a situat pe o pozitie mediana a topului referitor la cele mai semnificative diminuari din punct de vedere al dinamicii lucrarilor de constructii in ritm secvential (-1,3%), fiind depasita la acest capitol de Slovenia (-10,6%), Suedia (-7,1%), Slovacia (-4,9%), Polonia (-3,2%) etc. In schimb, pe pietele de constructii din Ungaria (+7,6%), Bulgaria (+3,6%) si Italia (+2,7%) au fost raportate aprecieri, ceea ce ar putea indica o imbunatatire a situatiei in zonele respective ale continentului”, se precizeaza in comunicatul Eurostat. La acest capitol, dupa o reajustare sau confirmare a datelor trimestriale anterioare (ce au fost la un moment dat confidentiale), se pot observa pietele de constructii care au intrat (sau raman) in recesiune tehnica (statistica). Acestea sunt reprezentate de: Grecia si Spania (nou-intrate in recesiune), Italia, Portugalia si Romania, ceea ce denota ca tara noastra se afla si in continuare printre putinele state membre UE care se confrunta cu aceasta situatie nedorita. Pentru baza comparativa anuala, volumul lucrarilor de constructii din mai a.c. a scazut in trei state membre si a sporit in alte 13 tari din cadrul UE. Astfel, tendintele au fost negative doar in Romania (-16,7%), Spania (-5,6%) si Slovacia (-2,1%), respectiv pozitive in Ungaria (+35,3%) si Bulgaria (+11,9%), iar din datele evidentiate de Eurostat rezulta ca, la nivelul tarii noastre, s-a raportat o scadere ampla, care o plaseaza pe primul loc din UE, din acest punct de vedere.
Majorari de +2,7% si +0,6%, certificate pentru primul trimestru
Conform specialistilor Eurostat, in comunicatul elaborat pentru luna mai 2017, ca de fiecare data, o serie de date referitoare la piata romaneasca de constructii au fost rectificate (pentru ambele moduri de raportare), iar in cazul celor trimestriale, acestea au fost confirmate. In consecinta, dupa progresul secvential de +3,2% din al doilea trimestru al lui 2016, urmatoarele trei luni au adus o diminuare de -4,5%, pentru ca in octombrie-decembrie 2016 trendul sa ramana descendent (-6,6%), dupa care, in primul trimestru al anului in curs, contrar unor asteptari initiale, a avut loc o crestere (+2,7%), ceea ce inseamna ca sectorul de profil din tara noastra ramane momentan oficial in starea de recesiune statistica, dar are sanse de redresare doar daca, foarte improbabil in prezent, datele din trimestrul al doilea a.c. vor reflecta tot o majorare secventiala. Totusi, chiar si in acest caz, recuperarea fata de 2016 ar putea avea loc cel mai devreme din al patrulea trimestru anului in curs (daca nu cumva este cam tarziu pentru o asemenea presupunere), aspect ce este confirmat, deocamdata, de realitatea potrivit careia, ca serie secventiala lunara (recalculata), indicele de volum al lucrarilor de constructii din Romania arata astfel: -4,3% in luna decembrie a anului trecut, +5,6% in ianuarie 2017, +1,7% in februarie, +2,8% in martie, -6,6% in aprilie si -1,3% in mai a.c., evolutia indicelui indicand o tendinta oarecum diferita a pietei, in comparatie cu alti ani din intervalul recesiunii, daca se are in vedere impactul factorului sezonier.
Pentru baza de raportare anuala, in cazul tarii noastre, din nefericire, deprecierile indicatorului de volum al lucrarilor de constructii au continuat, totusi, sa se evidentieze aproximativ pe toata linia, cu doua exceptii notabile, deoarece al doilea trimestru din 2016 a adus un progres de +6,9% (comparativ cu aprilie-iunie 2015), pentru ca ulterior seria datelor sa indice -2,3%, -15,4% si +0,6% (reprezentand o crestere vizibila si satisfacatoare doar pentru cel de-al doilea trimestru din 2016, comparativ cu aprilie-iunie 2015, intrucat, ulterior, se remarca o inversare a ritmului ascendent si transformarea acestuia in scadere clara pe baze anuale, chiar foarte puternica pentru ultimul trimestru din 2016). Totodata, in perioada decembrie 2016 - mai 2017, pentru fiecare luna (comparata cu acelasi interval din anul anterior) s-a consemnat un regres situat la -26,7% in decembrie 2016, urmat de scaderea evaluata la -0,8% din ianuarie 2017, de diminuarea cu -3% din februarie, de cresterea cu +4,4% din martie, de contractia cu -18,1% din aprilie si de regresul cu -16,7% din luna mai a anului in curs (fata de aceeasi luna din 2016).
La nivelul Uniunii Europene, volumul lucrarilor de constructii a cunoscut o depreciere in trimestrul al doilea din 2016, fata de precedentele trei luni (-0,4%), respectiv o majorare in intervalul iulie-septembrie al anului trecut (+1%), dupa care s-a inregistrat inca un trimestru de progres (+0,4% in octombrie-decembrie 2016) si un altul de crestere (+1,1% in ianuarie-martie a.c. - date recalculate), ceea ce inseamna ca piata specifica nu s-a aflat in recesiune tehnica (statistica). O situatie usor diferita se consemneaza in zona euro (UE-19), cu toate ca s-au remarcat fluctuatii relativ similare celor din UE-28. In acest caz, dupa scaderea (-0,7%) din lunile aprilie-iunie ale anului trecut, a urmat un trimestru in care s-a confirmat o apreciere (+1,6%), iar in octombrie-decembrie 2016 a avut loc o stabilizare (0%), continuata cu o crestere usoara in ianuarie-martie 2017 (+0,6%), ceea ce confirma, cel putin pentru moment, disparitia unor probleme structurale specifice sectorului de constructii din aceasta parte a Europei, dar si faptul ca nivelul finantarii proiectelor lasa de dorit. In acelasi timp, pe bazele secventiale de calcul din fiecare luna a perioadei decembrie 2016 - mai 2017, trendul european ramane relativ stabil, daca se iau in considerare seriile recalculate de +0,7% in luna decembrie 2016, -1,9% in ianuarie 2017, +3,7% in februarie, -0,3% in martie, +0,2% in aprilie si -1,1% in luna mai a acestui an (la nivelul UE-28), precum si de +0,1%, -2,8%, +5,5%, -0,9%, +0,3% si -0,7% (in cazul UE-19).
Pentru seriile anuale recalculate din decembrie 2016 - mai 2017, biroul comunitar de statistica indica majorari (cu o exceptie) de +2,2%, -2,7%, +4,3%, +4,5%, +3% si +2,5% in cazul UE-28 si dinamici de +3,4%, -5,7%, +5,3%, +4,1%, +3,3% si +2,6% pentru UE-19. De asemenea, situatia trimestriala pe baze anuale, in perioada cuprinsa intre trimestrul al doilea din anul trecut si ianuarie-martie 2017, reflecta indicatori recalculati de +0,5%, +2,5%, +1,7% si +2,4% in UE-28 si de +0,3%, +3,6%, +2,3% si +1,8% in UE-19.
Ca de obicei, in momentul anuntarii rezultatelor din mai 2017, Eurostat a raportat din nou indicii productiei in constructii in raport cu momentul de referinta 2010 (luat in considerare drept un nivel procentual de 100%), ca serie ajustata sezonier si in functie de numarul zilelor lucratoare. Pentru Romania, daca in mai 2016 s-a realizat o cota de 109% din pragul corespunzator celei de-a cincea luni a lui 2010, in mai 2017 indicatorul respectiv a ajuns la 94,7%, ceea ce arata, totusi, ca piata se situeaza, inca, sub nivelul specific unui an de recesiune relativ intensa (reflectand, astfel, o scadere lunara de -5,3% fata de momentul referential). Situatia respectiva este confirmata si de alte informatii, de aceasta data trimestriale, care indica faptul ca in ianuarie-martie 2017 firmele din tara noastra au raportat un volum al lucrarilor de constructii situat la 100,3% in raport cu trimestrul intai din 2010, iar in perioada similara a lui 2016 indicatorul respectiv a fost de 106,1%, ceea ce denota disparitia comenzilor importante si o situatie diferita in comparatie cu intervalul 2014-2015. De asemenea, seria actualizata a datelor pentru trimestrele al doilea, al treilea si al patrulea din 2015, respectiv pentru primul, al doilea, al treilea si al patrulea trimestru al anului trecut si, evident, pentru trimestrul intai din 2017 confirma din nou ponderi de 102,1%, 103,9%, 110,5%, apoi de 106,1%, 109,5%, 104,6% si 97,7%, respectiv de 100,3% fata de perioadele similare din 2010. Pentru informatii suplimentare, click aici, iar pentru a vizualiza indicii trimestriali (partial provizorii, dar actualizati) privind dinamica volumului lucrarilor de constructii din Romania, click aici!
|