GUVERN: S-a infiintat Departamentul de Monitorizare a Investitiilor in Infrastructura |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 03 Iul 2019 20:52 |
In sedinta Guvernului din data de 3 iulie 2019, Executivul a aprobat o hotarare (aflata la punctul 23 pe ordinea de zi suplimentara) privind infiintarea, organizarea si functionarea departamentului pentru dezvoltare, promovare si monitorizare proiecte de investitii in infrastructura. Aceasta masura a fost, de altfel, anuntata la inceputul intrunirii de premierul Viorica Dancila, care s-a referit si la alte preocupari ale Cabinetului pe care il conduce, tot in domeniul investitiilor.
„Asa cum ne-am angajat, acordam in acest an o atentie deosebita investitiilor. In primele cinci luni din 2019, platile pentru proiectele de investitii au fost cu 30% mai mari fata de aceeasi perioada a anului 2018, ridicandu-se la valoarea de 9,6 miliarde lei. Vorbim despre investitii atat din fonduri guvernamentale, cat si din fonduri europene. Chiar astazi (n.r. – 3 iulie 2019) au intrat in conturile Romaniei inca 24 de milioane de euro, bani destinati dezvoltarii satului romanesc si sprijinirii fermierilor. Astfel, valoarea totala a fondurilor europene pe care Romania le-a primit in 2019 pentru agricultura si dezvoltare rurala se ridica la peste 2,2 miliarde euro. Vom continua sa asiguram finantare pentru investitii, dar, in acelasi timp, ne implicam pentru ca aceste proiecte de dezvoltare sa fie realizate la timp si sa aiba beneficii economice si sociale. In acest sens, infiintam un departament pentru dezvoltarea, promovarea si monitorizarea proiectelor de investitii in infrastructura, in subordinea prim-ministrului, care sa urmareasca fiecare proiect de anvergura. Acest departament va furniza rapoarte saptamanale privind stadiul lucrarilor si bineinteles respectarea termenelor. Romania are nevoie de proiecte de dezvoltare, iar cine nu respecta termenele asumate, pleaca acasa fara exceptie”, a explicat Viorica Dancila.
Doua scheme de ajutor de stat – accesate mai usor de mediul de afaceri
In continuare, premierul a mai subliniat ca, „pentru incurajarea investitiilor private, Ministerul Finantelor Publice a pus in consultare publica noi masuri pentru simplificarea si imbunatatirea procedurilor, astfel incat mediul de afaceri sa poata accesa mai usor doua scheme de ajutor de stat pentru proiecte cu impact major in economie si pentru cele destinate dezvoltarii regionale. Aceste noi masuri raspund nevoilor din economia reala si incurajeaza competitivitatea, precum si crearea de noi locuri de munca bine platite pentru angajati cu inalta calificare. Tot in scopul incurajarii investitiilor si pentru a crea premisele implementarii cu succes a tehnologiei 5G, in sedinta din data de 3 iulie 2019 adoptam un act normativ, prin care facem unele clarificari legislative, in conformitate cu practicile europene. Acest act normativ este rezultatul consultarilor cu industria de profil si asigura conditii avantajoase atat pentru economie, cat si pentru investitori. In consecinta, Guvernul Romaniei dovedeste inca o data flexibilitate si actioneaza pentru a sprijini mediul de afaceri. Am avut discutii in acest sens cu reprezentantii investitorilor, respectiv Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, vom continua aceste consultari pentru ca atat Guvernul, cat si mediul de afaceri au preocupari comune privind dezvoltarea economica”, a concluzionat premierul. Pentru informatii suplimentare, www.gov.ro
|