INS: Crestere a numarului de locuinte finalizate in Nord-Vest si in Centru |
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 10 Mar 2015 14:34 |
![]() Modificari structurale semnificative privind finantarea
Din cele 42.589 de locuinte, cele mai multe au fost construite in zona Bucuresti-Ilfov (8.331 de unitati), urmand regiunile de dezvoltare Nord-Vest (7.057 unitati), Nord-Est (6.816 de unitati) si Sud-Muntenia (cu 4.948 de locuinte). Alte zone in care numarul de imobile rezidentiale finalizate a fost relativ optim sunt constituite de Sud-Est (4.913), Centru (4.431) si Vest (3.576), cele mai putine locuinte fiind construite in Sud-Vest Oltenia (2.522). „Comparativ cu 2013, la nivelul lui 2014 distributia in profil regional, stabilita pe plan national, subliniaza o tendinta de scadere cvasigeneralizata a numarului locuintelor terminate, cele mai semnificative deprecieri avand loc in urmatoarele regiuni de dezvoltare, astfel: Sud-Est (-1.275 de unitati), Nord-Est (-945 de locuinte), Sud-Muntenia (-630 de unitati), Sud-Vest Oltenia (-306 locuinte), Vest (-62 unitati) si Bucuresti-Ilfov (-6 locuinte). In schimb, in anumite regiuni de dezvoltare s-au inregistrat cresteri, zonele respective fiind constituite de Nord-Vest (+1.589 de locuinte) si Centru (+637 de unitati)", se mai precizeaza in comunicatul INS. In perioada de raportare, constituita de ianuarie-decembrie 2014, s-a observat o modificare semnificativa in ceea ce priveste modul de finantare a imobilelor rezidentiale, pe fondul unei sporiri a cotei locuintelor dezvoltate din fonduri private. Astfel, se poate observa ca, de fapt, acestea si-au majorat ponderea, de la 95,3% la 97,8%. Ca urmare a acestei realitati, efortul investitional al dezvoltatorilor privati (institutionali sau persoane fizice) ramane si in continuare preponderent, intrucat cota ce revine investitiilor statului a regresat de la 4,7% in 2013 la numai 2,2% anul trecut. Din punct de vedere structural, pe regiuni de dezvoltare, in trimestrul al patrulea din 2014 (cand s-au dat in folosinta 14.034 de locuinte, cu 2.960 mai putine fata de octombrie-decembrie 2013), ponderea a fost detinuta de unitatile locative finalizate in Bucuresti-Ilfov (cu 19,1% din total), urmate de cele din: Nord-Est (14,9%), Nord-Vest (14,7%), Sud-Est (13,9%), Centru (13%), Sud-Muntenia (11,4%), Vest (7,6%) si Sud-Vest Oltenia (5,4%). In acest caz, pe medii de rezidenta, in trimestrul al patrulea din 2014, fata de cele trei luni similare din 2013, numarul locuintelor construite in mediul rural a crescut cu 51,9%. Repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate, in lunile octombrie-decembrie ale anului trecut, releva faptul ca numarul unitatilor locative realizate din fondurile private a scazut cu -1.539 de locuinte, iar in cazul celor finantate din fondurile publice s-a constatat o diminuare cu -1.421 de unitati. Tot in trimestrul al patrulea din 2014, distributia in profil regional subliniaza o scadere a numarului locuintelor terminate, in total, cu -2.960 de unitati, regresul fiind reflectat in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti – Ilfov (-2210 locuinte), Sud-Est (-924 de unitati), Nord-Est (-426 locuinte), Sud-Muntenia (-202 unitati) si Sud-Vest Oltenia (-129 de locuinte). Totusi, oficialii institutului de statistica mai arata faptul ca anumite cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare: Centru (+653 de unitati), Nord-Vest (+261 locuinte) si Vest (+17 unitati). Pentru informatii suplimentare, www.insse.ro
|