INS: Scadere bruta cu 2,6% a volumului lucrarilor de constructii, in primele 9 luni |
Actualitatea interna Publicat de AG&F 20 Nov 2024 14:28 |
In luna septembrie 2024, volumul lucrarilor de constructii a crescut, fata de luna august 2024, ca serie bruta, cu 6,1%, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 2,8%, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS). Raportat la luna septembrie 2023, in septembrie 2024 indicatorul care reflecta activitatea din constructii a crescut cu 2,4% brut si cu 3%, ajustat. In ansamblu, in primele 9 luni ale anului in curs, volumul lucrarilor de constructii se mentine pe o traiectorie descrescatoare, marcata de o scadere bruta de 2,6% si una ajustata de 2% in raport cu perioada corespunzatoare din 2023.
In luna septembrie 2024, fata de luna anterioara, volumul lucrarilor de constructii a crescut, ca serie bruta, cu 6,1%, evolutie evidentiata la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+12,8%) si la cele de constructii noi (+7%). Lucrarile de reparatii capitale au scazut cu 9,8%. Pe obiecte de constructii, au avut loc cresteri la lucrarile de constructii ingineresti si la cladirile rezidentiale, cu 12,1%, respectiv cu 4,4%. Cladirile nerezidentiale au scazut cu 6,3%.
Volumul lucrarilor de constructii a crescut, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 2,8%, evolutie inregistrata la lucrarile de constructii noi (+3,3%) si la cele de intretinere si reparatii curente (+2,6%). Lucrarile de reparatii capitale au scazut cu 13,2%.
Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la constructiile ingineresti (+6,4%). Cladirile nerezidentiale si cladirile rezidentiale au scazut cu 14,1%, respectiv cu 0,7%.
Investitiile in infrastructura sprijina activitatea de constructii
In luna septembrie 2024, raportat la septembrie 2023, volumul lucrarilor de constructii, ca serie bruta, a a crescut, pe total, cu 2,4%. Pe elemente de structura, cresteri s-au inregistrat la lucrarile de reparatii capitale (+10,8%) si la lucrarile de constructii noi (+6,2%). Lucrarile de intretinere si reparatii curente au scazut cu 10,6%. Pe obiecte de constructii s-a inregistrat o crestere la lucrarile de constructii ingineresti cu 20,3%. Cladirile rezidentiale si cele nerezidentiale au scazut cu 22,5%, respectiv cu 14,6%.
Ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, volumul lucrarilor de constructii a crescut, pe total, cu 3%. Pe elemente de structura, evolutii au avut loc la lucrarile de reparatii capitale (+12,5%) si la cele de constructii noi (+6,8%). Lucrarile de reparatii curente au scazut cu 10,5%.
Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la lucrarile de constructii ingineresti cu 15,2%. Cladirile rezidentiale si cele nerezidentiale au scazut cu 21,8%, respectiv cu 13,1%.
In ceea ce priveste activitatea din intervalul ianuarie - septembrie 2024, volumul lucrarilor de constructii, ca serie bruta, a scazut, pe total, cu 2,6%, generata de declinul de la lucrarile de intretinere si reparatii curente (-8,2%) si la lucrarile de constructii noi (-2%). Lucrarile de reparatii capitale au crescut cu 6,7%.
Pe obiecte de constructii, s-au inregistrat scaderi la cladirile rezidentiale (-23,7%) si la cele nerezidentiale (-4,4%). Constructiile ingineresti au crescut cu 8,3%.
Volumul lucrarilor de constructii a scazut, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 2%. Lucrarile de intretinere si reparatii curente si cele de constructii noi au scazut cu 5,1%, respectiv cu 2,5%. Lucrarile de reparatii capitale au crescut cu 7,5%. Pe obiecte de constructii, scaderi s-au inregistrat la cladirile rezidentiale (-23,1%) si nerezidentiale (-2,4%), in tim ce constructiile ingineresti au crescut cu 8,3%
***
Indicii de volum in constructii se determina prin deflatarea datelor valorice cu indicii de cost in constructii pe elemente de structura si pe obiecte de constructii. Indicii de volum in constructii sunt calculati pe total ramura constructii (sectiunea F CAEN Rev. 2), pe elemente de structura (lucrari de constructii noi, reparatii capitale si lucrari de intretinere si reparatii curente) si pe obiecte de constructii (cladiri rezidentiale, cladiri nerezidentiale si constructii ingineresti).
Indicii lucrarilor de constructii pe total se calculeaza ca medie aritmetica ponderata a indicilor pe elemente de structura sau a indicilor pe obiecte de constructii.
Pe langa indicii de volum in constructii (serie bruta), se calculeaza lunar si indici ajustati cu numarul de zile lucratoare si de sezonalitate prin metoda regresiva, folosindu-se pachetul de programe JDEMETRA+ (metoda TRAMO/SEATS).
|