In iunie 2012, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 3.927 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu 9,1% fata de luna mai a acestui an si cu 5,6% raportat la perioada similara din 2011, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). "Datele aferente intervalului 1–30 iunie 2012 arata faptul ca s-au acordat 3.927 de autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 1.291 pentru mediul urban si 2.636 pentru cel rural, ceea ce inseamna un regres de 9,1% comparativ cu luna mai a.c. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 67,1% dintre permisele respective sunt pentru zona rurala. Cele mai accentuate deprecieri fata de cele 31 de zile anterioare – evidentiate din analiza distributiei in profil regional – s-au inregistrat in patru regiuni de dezvoltare, astfel: Vest (-133 de autorizatii), Sud-Est (-90 de permise), Sud-Vest Oltenia (-55 autorizatii) si Nord-Est (-47 de permise). Totodata, in celelalte regiuni de dezvoltare au fost semnalate diminuari de amploare mai redusa", subliniaza specialistii INS. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze anuale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din iunie 2012 arata ca, fata de aceeasi luna a anului precedent, s-a remarcat o scadere importanta pe plan national (-234 de autorizatii pentru mediul rezidential), reflectata mai pronuntat in patru regiuni de dezvoltare, respectiv Sud-Vest Oltenia (-87 de permise), Sud-Est (-70 autorizatii), Vest (-56 de permise) si Sud-Muntenia (-55 de autorizatii). Totusi, in regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (+48 de permise) si Centru (+12 autorizatii) s-au raportat majorari aflate in neconcordanta cu tendinta generala, constatata pe plan national. In ceea ce priveste strict edificarea de unitati locative unifamiliale (reflectate drept locuinte), in luna iunie 2012 s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 5.482 imobile, numarul acestora fiind mai mare cu 2,77% comparativ cu iunie 2011 (cand s-au consemnat documente avizate pentru 5.334 de unitati). Totusi, se constata o continuare a trendului de scadere a suprafetei utile a acestora, de vreme ce aria insumata a resedintelor a reprezentat 747.292 mp, iar in iunie 2011, la un numar mai redus de unitati locative, s-au raportat 739.121 mp, reflectand tendintele actuale ale pietei. "In intervalul ianuarie-iunie 2012 s-au eliberat 18.217 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale, in scadere cu 3,8% fata de perioada corespunzatoare din 2011. Principalele diminuari s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Nord-Est (-271 de autorizatii), Nord-Vest (-185 documente), Sud-Muntenia (-155 autorizatii) si Sud-Est (-123 de permise). Singura crestere a avut loc, la fel ca in raportarile precedente, in regiunea de dezvoltare Vest (+168 de autorizatii), ceea ce inseamna ca ritmul ascendent anual de emitere a permiselor in zona respectiva continua sa fie sustinut, chiar daca se constata o usoara atenuare a tendintei ascendente", concluzioneaza expertii INS. Observand diagrama ce prezinta numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru locuinte in perioada iunie 2011 - iunie 2012, se observa, totusi, ca dinamica lunara a acordarii permiselor respective s-a modificat, de vreme ce in mai a.c. s-a consemnat un record din acest punct de vedere (5.648 de autorizatii), depasindu-se numarul celor eliberate in lunile iunie si august ale anului trecut (5.334 de documente, respectiv 5.088 de permise). Totodata, ramane valabil faptul ca in ianuarie 2012 s-au emis numai 2.495 de autorizatii, ceea ce reprezinta minimul intregului interval analizat. Situatia raportata de autoritatile locale catre INS reflecta si in continuare faptul ca, dupa traversarea primului semestru al acestui an, piata de constructii rezidentiale continua sa fie marcata de problema insurmontabila a lipsei fondurilor pentru investitii, cu toate ca decalajul de numai 3,8% ar putea fi recuperat pana la finele lunii decembrie, astfel incat sa fie posibila o stagnare. Cu toate acestea, factori exogeni – ce tin de natura tensiunilor politico-sociale din ultima perioada, de reticenta dezvoltatorilor imobiliari (care de la inceputul crizei si pana in prezent au consemnat scaderi semnificative ale cifrelor de afaceri, de lipsa unor masuri concrete de relansare a economiei nationale etc. – accentueaza perspectivele negative in ceea ce priveste numarul de contracte si comenzi pentru edificarea noilor locuinte. Pentru informatii suplimentare,
www.insse.ro