Agenda Constructiilor
Sambata, 28 Decembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - KEYSFIN: Piata serviciilor de curierat are nevoie de investitii mari in logistica
KEYSFIN: Piata serviciilor de curierat are nevoie de investitii mari in logistica
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 18 Feb 2019 14:13
Dezvoltarea shopping-ului online a adus o adevarata gura de oxigen in piata serviciilor de posta si curierat. Vazuta de multi experti drept un domeniu in declin, pe fondul dezvoltarii tehnologiei (posta electronica, serviciile de suport online etc.), posta continua sa ramana, si in 2019, un serviciu esential pentru economie.
Curieratul se afla in prim-plan cu volume in crestere de la an la an, transportul de pachete de produse fiind unul dintre domeniile in care exista in continuare un potential semnificativ, dovada faptul ca multe dintre firme reusesc cu greu sa faca fata cererii de servicii venita in special din sectorul operatorilor digitali (magazine online, servicii de HORECA online etc.).
Potrivit datelor KeysFin, numarul firmelor de posta si curierat a avansat cu aproape 270% fata de 2007, la peste 1500 de companii in 2017. In prezent, sectorul se afla intr-un plin proces de maturizare, optimizarea costurilor fiind in prim-plan. Pe acest fond, numarul companiilor de profil a scazut cu 5% fata de 2016.
"Pe fondul investitiilor in logistica si in optimizarea activitatii, firmele mari si-au extins cotele de piata, adaugand in portofoliu clienti mari, in timp ce micii jucatori, cu o forta logistica redusa, au inceput sa piarda teren. Procesul de consolidare a pietei este in derulare, existand in continuare peste 150 companii (10%) care nu au angajati si care au raportat o cifra de afaceri egala cu zero si capitaluri proprii negative in 2017. Probabil, in acest an vom asista la o scadere a numarului de firme, pe fondul inchiderii multora dintre ele, a achizitiilor si fuziunilor in lant”, estimeaza analistii.
Investitiile, in prim-plan
Accentul pus pe investitii in gestiune si transport in ultimii 2-3 ani s-a repercutat in scaderea profitabilitatii cu 12,7% in 2017 fata de 2016, la 186,5 milioane de lei.
"Sub presiunea cresterii cererii de servicii si pe fondul degradarii parcului auto - mare parte achizitionat in perioada boom-ului economic din 2007-2008, firmele mari au investit semnificativ, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Masurile s-au dovedit eficiente, dovada ca profitabilitatea sectorului a trecut de pragul de 200 milioane de lei in 2018’’, arata analiza KeysFin.
Si in privinta productivitatii muncii, sectorul a marcat un avans semnificativ, de 13,5% in 2017, la peste 100 000 de lei per angajat. Rezultatul este relevant mai ales in conditiile in care costul mediu per angajat a crescut cu 12% fata de 2016 la peste 35 000 de lei per angajat, iar numarul de angajati a scazut cu 5% fata de 2016 si cu 11% fata de 2007, la peste 37 000 de angajati in 2017.
"Interesant este si faptul ca operatorii privati se afla in prim-plan cand vine vorba de optimizarea productivitatii muncii, spre deosebire de Posta Romana care are in continuare nevoie de o restructurare semnificativa. Liderii din aceasta perspectiva sunt TNT (detinut de TNT Express Worldwide BV), si DHL (Deutsche Post International BV), companii cu capital 100% olandez, cu un nivel mediu de peste 600.000 de lei per angajat in 2017, in timp ce Posta Romana este pe ultimul loc cu doar 48.000 de lei per angajat’’, mai arata analiza.
Posta Romana, liderul pietei
In ciuda problemelor logistice si de personal cu care se confrunta, Posta Romana continua sa fie principalul jucator din piata de posta si curierat din Romania. Compania, detinuta de statul roman prin Ministerul Comunicatiilor - 93,5% si de Fondul Proprietatea - 6,5%) a inregistrat in 2017 o cifra de afaceri de 1,1 miliarde de lei (29,5% din total).
Pe locul al doilea s-a situat Fan Courier Express SRL, companie cu capital privat 100% romanesc, cu afaceri de 586 de milioane de lei, adica 15% din total.
Podiumul este completat de Urgent Cargus S.A. (372 de milioane de lei, 10% din total), DHL International Romania SRL (256 de milioane de lei - 6,7%) si TNT Romania SRL (253 milioane lei - 6,6%). De mentionat este si Delivery Solutions SRL, (locul 10 dupa cifra de afaceri) al carui actionar majoritar este Dante International SRL (companie controlata de investitori olandezi si care gestioneaza la nivel local brandul eMAG). Pe ansamblu, cele mai mari 10 companii au generat aproape 80% din cifra de afaceri totala.
La nivel regional, Capitala atrage cel mai mare volum de servicii de posta si curierat, cu afaceri de 2,6 miliarde de lei, urmata de judetele Ilfov (604 milioane de lei), Sibiu (193 milioane de lei), Cluj (68 milioane de lei) si Prahova (36 milioane de lei). Impreuna primele 5 judete au generat aproape 91% din cifra de afaceri totala in 2017.
Romania, la coada clasamentului international
La nivel international, in serviciile de posta si curierat activeaza peste 5,3 milioane de angajati, in peste 192 de tari si 677.000 de oficii postale, potrivit datelor UPU (Universal Postal Union).
Vazuta drept un indicator al situatiei economico-sociale, dezvoltarea aceste industrii situeaza Romania pe locul 57 in lume din 192 de tari.
Conform indicelui calculat de UPU pentru fiecare dintre cele peste 170 de tari, Romania a acumulat 48 de puncte si se situeaza sub media de 55 de puncte la nivel international. Spre comparatie, Austria se afla pe locul 10, Slovenia pe 11, Estonia (13), Slovacia (16), Cehia (21), Ungaria (30) si Bulgaria (39).
Elvetia, Olanda, Japonia, Germania si Franta sunt lideri acestui clasament, dar este de notat pozitia Poloniei (locul 6 in 2018).
Indicele analizeaza siguranta (viteza si predictibilitatea serviciilor, ca masura a eficientei operationale), capacitatea de acoperire (retele partenere si volumele livrate, ca masura a gradului de deschidere, de internationalizare), relevanta (cererea pentru servicii, indicator raportat la cele mai bune performante, ca masura a competitivitatii) si rezistenta sistemului (diversificarea surselor de venit si inovatia, ca masura a capacitatii de a face fata socurilor externe domeniului).
Potrivit UPU, viitorul in acest sector se va concretiza in digitalizarea si diversificarea serviciilor sustinute de investitiile semnificative in logistica.
Nota: Analiza KeysFin are la baza datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finantelor (la sfarsitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN aferente grupei 53: activitati postale si de curier. Toate cifrele sunt exprimate in lei iar datele au fost extrase in ianuarie 2019. Estimarile au la baza rata medie anuala, calculata pe o perioada de cel putin 5 ani.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGTotalEnergieshiltiABONARE REVISTEALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
CONCEPT STRUCTURE
konsent
strabag nivel 1
SSAB
MAKITA
CDS
SIGM
Acvatot 2019
GEWISS
quadratum
BogArt
DRS
ERBASU CONSTRUCT
theda mar
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
Ubitech
noark
AED
leviatan
concelex
EURO BUILD
VEGO
Arduro

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<