Agenda Constructiilor
Sambata, 28 Decembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - MAEur: Cresterea ratei absorbtiei fondurilor - o prioritate maxima in 2012
MAEur: Cresterea ratei absorbtiei fondurilor - o prioritate maxima in 2012
Actualitatea interna Publicat de Simona Ene 21 Mar 2012 09:56
Leonard Orban (51 de ani)
Functia/Institutia: ministru, Ministerul Afacerilor Europene;
Experienta profesionala: 11 ani in domeniul afacerilor europene si internationale.
 
Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) se ocupa atat de gestionarea instrumentelor structurale si de coordonarea afacerilor europene, cat si de managementul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European si al Mecanismului Financiar Norvegian. Rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune preconizata a fi atinsa la finalul anului 2012 va fi de cel putin 20%, din totalul celor 19,6 miliarde euro alocate Romaniei de Uniunea Europeana pentru intervalul 2007-2013.
 
Care sunt principalele directii de actiune ale MAEur in 2012?
In domeniul fondurilor structurale si de coeziune, prioritatea maxima este cresterea considerabila a ratei de absorbtie. De la 1 ianuarie 2012, am introdus un termen maxim de 45 zile pentru procesarea cererilor de rambursare. Anul acesta ne vom concentra  pe simplificarea procedurilor de verificare a cererilor de rambursare pentru cheltuielile efectuate de beneficiari si totodata, suntem preocupati de sporirea transparentei in implementarea programelor operationale. Vrem ca in 2012 sa stabilim reguli mai clare privind acordarea si recuperarea prefinantarilor, precum si retragerea finantarii proiectelor. Un alt obiectiv major consta in realocarea unor fonduri intre diferitele programe operationale, pentru a asigura o mai buna utilizare a acestora, spre exemplu pentru reabilitarea termica a blocurilor de locuinte si pentru finalizarea lucrarilor de infrastructura ce tin de Coridorul IV Paneuropean. De asemenea, vom continua procesul de pregatire pentru politica de coeziune in intervalul 2014 - 2020. Viitorul buget al Uniunii Europene reprezinta o oportunitate majora - probabil ultima - pentru noile state membre de a reduce decalajul lor de dezvoltare fata de statele membre mai vechi, iar obiectivul nostru va fi sa obtinem o alocare cat mai apropiata ca nivel de sumele care ne-au fost alocate in actuala perioada de programare. In privinta afacerilor europene, vom depune eforturi pentru aderarea completa a Romaniei la spatiul Schengen pana la sfarsitul anului in curs si vom sprijini demersurile in acest sens ale Ministerului Administratiei si Internelor si ale Ministerului Afacerilor Europene. Tot la capitolul prioritati, includem Mecanismul de Cooperare si Verificare pentru justitie, care si-a aratat eficienta pentru tara noastra, dar la a carui finalizare ar trebui sa ne gandim dupa raportul Comisiei Europene din vara anului 2012.
 
Cate proiecte au fost semnate pe toate cele 7 axe prioritare? Pana la data de 9 martie 2012, pe toate cele sapte programe operationale au fost depuse 32.087 de proiecte, in valoare de 57,1 miliarde de euro. Un numar de 10.219 de proiecte au fost aprobate, iar dintre acestea au fost semnate 8.132 de proiecte. Valoarea celor aprobate reprezinta 77% din totalul fondurilor structurale si de coeziune alocate Romaniei pentru intervalul 2007-2013, iar proiectele semnate acopera 68% din aceasta anvelopa. Cele mai multe contracte finantate (1.902) provin din Regiunea Bucuresti-Ilfov, cu o valoare eligibila de aproape 22 de miliarde de lei. Urmeaza Regiunea Nord-st (cu 1.048 contracte de finantare) si Regiunea Centru, cu 1.008 contracte.
 
Aveti in vedere initierea unor noi proiecte? Accentul trebuie pus pe implementarea proiectelor deja semnate, in vederea cresterii ratei de absorbtie in perioada imediat urmatoare, mai ales la proiectele mari de  infrastructura, care pot genera cereri de rambursare cu o valoare mare. Se va acorda atentie si proiectelor de genul laserului de la Magurele (Extreme Light Infrastructure - ELI), aflate intr-o faza avansata de pregatire, care vor fi aprobate in viitorul apropiat si vor contribui semnificativ la majorarea ratei de absorbtie prin 2014 sau 2015.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
SISECAMhiltiABONARE REVISTERAWLPLUGTotalEnergiesALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
DRS
AED
theda mar
noark
ERBASU CONSTRUCT
konsent
rigips
BogArt
Arduro
ELECTROGRUP
leviatan
Ubitech
strabag nivel 1
concelex
EDIT-Structural
SSAB
CDS
SIGM
Acvatot 2019
GEWISS
CONCEPT STRUCTURE
EURO BUILD
VEGO
MAKITA
quadratum

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<