ANAF: Numarul de contribuabili mari s-a modificat de 16 ori in ultimii 20 de ani |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 11 Oct 2023 10:57 |
In perioada 2003-2022, numarul de contribuabili administrati de catre DGAMC a fost modificat de 16 ori, de exemplu, la infiintare existau 446 de contribuabili incadrati in aceasta categorie iar, in prezent, numarul acestora depaseste 3200 de contribuabili. Criteriile de selectie care au stat la baza intocmirii listelor marilor contribuabili au fost obiective si au avut in vedere evolutiile economice si bugetare din perioadele de referinta.
Inca din anul 2001 Fondul Monetar International a recomandat Romaniei organizarea unei structuri de administrare a contribuabililor mari. Propunerea a pornit de la analiza evolutiei economice interne, influentata major de schimbarile structurale la nivel mondial si de tendintele de globalizare ale afacerilor - ca modalitati tot mai sofisticate de evaziune si frauda fiscala cu care se confrunta administratia fiscala.
F.M.I. a recomandat mai multor tari, in special celor in care a desfasurat misiuni in perioada respectiva (1999-2001), ca la infiintarea unei structuri de mari contribuabili in cadrul administratiilor fiscale sa se foloseasca mai multe criterii care sa reflecte cat mai bine potentialul de plata al contribuabililor si anume: veniturile anuale din vanzari sau cifra de afaceri, valoarea activelor, nivelul importurilor sau/si al exporturilor sau tipul de activitate economica. Dintre acestea insa cifra de afaceri/veniturile anuale din vanzari a fost recomandat ca si criteriu de baza.
La acea data, numeroase administratii fiscale mature implementasera deja aceasta masura de clasificare a contribuabililor pornind de la ideea maximizarii eforturilor necesare sustinerii categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal (spre exemplu: Franta, Marea Britanie, Spania, Suedia).
La intocmirea celei mai recente liste a marilor contribuabili, conform OPANAF 1721/2021, modificat prin OPANAF 83/2022, criteriile de selectie care au stat la baza sunt:
1. Criteriul de baza - valoric agregat rezultatul agregarii a 3 indicatori, selectati din punct de vedere economic si bugetar in urmatoarele proportii: cifra de afaceri - 50% (raportata in situatiile financiare incheiate la data de 31 decembrie 2020 sau decontul de TVA aferent anului 2020)
- volumul obligatiilor fiscale datorate - 30% (declarate de catre contribuabili, conform declaratiilor depuse catre contribuabili in cursul anului 2020)
- volumul cheltuielilor cu personalul - 20% (raportate in situatiile financiare incheiate la data de 31 decembrie 2020 sau cele raportate prin declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si a evidentei nominale a persoanelor asigurate - D112 aferente anului 2020)
2. Criteriul specific de activitate desfasurat (BNR, societati bancare, societati de asigurari, societati de investitii financiare, Societatea Romana de Televiziune, Societatea Romana de Radiodifuziune)
Totodata, lista contribuabililor mari este supusa modificarii continue si ca urmare a fuziunilor, divizarilor, infiintarilor sau desfiintarilor de grup fiscal unic.
Lista actuala a marilor contribuabili se regaseste pe portalul ANAF/Structura ANAF - Directia generala de administrare a marilor contribuabili/Structura DGAMC/ Prezentare/Lista mari contribuabili (la acest link), iar in anexa comunicatului este prezentata ”Evolutia numarului de contribuabili mari, de la infiintarea DGAMC si pana azi” in care se observa ca reincadrarea marilor contribuabili se realizeaza anual.
|