Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - ARB: Sistemul bancar ofera sprijin pentru limitarea efectelor pandemiei Covid-19
ARB: Sistemul bancar ofera sprijin pentru limitarea efectelor pandemiei Covid-19
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 16 Mar 2020 15:16
Asociatia Romana a Bancilor (ARB) si Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR), organizatii care reprezinta toate institutiile bancare active pe piata romaneasca, acorda sprijin clientilor si autoritatilor privind limitarea efectelor negative asupra bunastarii economice individuale, a economiei Romaniei si a sanatatii si sigurantei publice in contextul aparitiei pandemiei cauzate de noul coronavirus.
In acest context, institutiile bancare cauta solutiile tehnice individuale si legale pentru a veni in intampinarea nevoilor clientilor viabili, de la caz la caz, privind plata ratelor aferente creditelor aflate in derulare. Pentru a putea implementa o astfel de masura in sprijinul clientilor care se confrunta cu probleme de lichiditate generate de efectele pandemiei de COVID-19 este necesar ca, in urma analizei facuta cu reglementatorii si auditorii, astfel de masuri acordate de banci in conditii exceptionale sa nu conduca la deteriorarea profilului de risc pentru clientii si expunerile respective, potrivit reglementarilor europene si nationale in ceea priveste riscul de credit.
Sistemul bancar a inaintat deja intr-o maniera proactiva, atat catre Guvernul Romaniei cat si catre Banca Nationala a Romaniei, un set de masuri menite a-i permite sa fie cat mai bine pregatit in a raspunde solicitarilor clientilor si a contracara efectele nocive generate de pandemie. Comunitatea bancara face toti pasii necesari pentru a evita orice perturbari majore in economie si pentru a asigura finantarea economiei si accesul persoanelor juridice si fizice la serviciile esentiale. Sectorul bancar trateaza cu toata responsabilitatea provocarile de ordin economic si cele de sanatate publica ce pot fi generate de pandemie.
In contextul manifestarii pandemiei de COVID-19 in Romania, la nivelul intregului sistem bancar au fost adoptate planuri de masuri specifice. Preocuparea imediata a institutiilor de credit a vizat adoptarea de masuri pentru protejarea sanatatii clientilor si a personalului bancilor, dar si din perspectiva asigurarii continuitatii operationale a activitatii bancilor pentru situatii agravante. Bancile din Romania au intocmit Planuri de Continuitate ale Afacerilor (BCP) pentru situatii critice, fiind pregatite sa onoreze solicitarile clientilor privind functionarea cardurilor si decontarea platilor, asigurarea de lichiditate in mod corespunzator, desfasurarea activitatii in unitatile bancare, etc.
Ca masura suplimentara de asigurare a sanatatii, bancile recomanda populatiei efectuarea platilor fara numerar, prin mijloace moderne de plata puse la dispozitie de bancile din Romania, precum cardurile sau platile online. Bancile isi vor informa in mod constant clientii asupra necesitatii de a evita ori de cate ori va fi posibil contactul fizic direct in sucursale si agentii. In acest sens, bancile vor lua masuri prin care sa poata deservi clientii persoane fizice prin intermediul mediului online, pentru un numar cat mai mare de produse si servicii. In acest context, consideram ca se impune adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ prin care semnatura electronica avansata sa poata indeplini cat mai multe dintre functiunile semnaturii electronice calificate, ceea ce ar putea constitui un ajutor real pentru consumatori.
Sistemul bancar romanesc este pregatit sa faca fata provocarilor ce pot aparea, fiind in dialog cu Guvernul, Banca Nationala a Romaniei si alte institutii publice. Vom continua sa monitorizam indeaproape situatia si sa propunem masuri suplimentare pentru a sprijini consumatorii, companiile si economia locala, cu mentiunea ca facilitatile ce ar putea fi acordate de banci clientilor care intampina dificultati financiare temporare, de la caz la caz in functie de situatia individuala, sa nu conduca la cresterea cerintelor de capital si a expunerilor neperformante. In acest sens, institutiile de credit vor acorda o atentie deosebita privind posibilitatea agentilor economici de a-si pastra angajatii si capacitatea de retribuire a acestora.
Pe langa masurile individuale de sprijin pe care le adopta bancile de la caz la caz, consideram ca va fi esential suportul reglementarii nationale si europene pentru anumite derogari menite sa permita bancilor sa acorde un sprijin mai amplu clientilor persoane fizice si juridice care pot intampina dificultati in aceasta perioada. Astfel, comunitatea bancara din Romania s-a raliat demersului inaintat de Federatia Bancara Europeana catre autoritatile europene prin care propune un set de masuri cuprinzatoare pentru rafinarea cadrului prudential astfel incat sa permita sprijinirea mai ampla a clientilor. Toti clientii din statele Uniunii Europene trebuie sa beneficieze de un tratament similar in conditiile pandemiei COVID-19. In prezent, colaboram cu Federatia Bancara Europeana si cu omologii din cadrul federatiilor si asociatiilor bancare la nivelul statelor europene, pentru a lua masuri adecvate si directionate, functie de necesitati.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTEhiltiTotalEnergiesRAWLPLUGSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
SSAB
BogArt
GEWISS
quadratum
CDS
CONCEPT STRUCTURE
ERBASU CONSTRUCT
Acvatot 2019
VEGO
Arduro
ELECTROGRUP
EDIT-Structural
Ubitech
AED
leviatan
strabag nivel 1
DRS
SIGM
konsent
rigips
theda mar
MAKITA
noark
EURO BUILD
concelex

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<