CONCORDIA s-a abtinut la aviz in Consiliul Economic si Social (CES) pentru buget |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 01 Mar 2021 11:07 |
Confederatia Patronala Concordia, in calitate de partener de dialog social, considera ca doar prin consultarea tuturor partilor implicate se poate construi o economie cu adevarat europeana. Desi intelegem situatia cu totul speciala generata de pandemie si contextul incertitudinilor legate de aceasta, speram si credem ca e necesar ca pe viitor proiectul de Buget sa fie discutat mai amplu cu partenerii sociali. Noi am parcurs proiectul de buget propus de Guvern si am inventariat aspectele bune si pe cele mai putin bune, in urma unei analize macroeconomice.
Punctele forte ale bugetului
- Alocarea semnificativa de 5.5% din PIB pentru investitii in anul 2021 este importanta, nu doar prin dimensiunea ei, dar si pentru ca arata o schimbare de optica dupa ce multi ani la rand executiile bugetelor de investitii au fost nesatisfacatoare;
- Impreuna cu sumele care vor veni via PNRR, investitiile semnificative ar trebui sa duca economia inapoi spre o crestere economica considerabila in anii urmatori, chiar si dupa ce se va fi recuperat decalajul produs de pandemie;
- A crescut alocarea pentru cofinantari din fonduri UE la 2.9% cu un punct procentual peste nivelul anului trecut. Acesta este fara doar si poate un semn bun;
- Modul de constructie al bugetului arata ca exista vointa politica pentru reducerea deficitului bugetar;
- Apreciem faptul ca s-a alocat jumatate de miliard de lei pentru bursele elevilor, o dublare a sumelor alocate in anul anterior, un pas spre inlaturarea inechitatilor existente si pentru a seta un cuantum minim pentru bursele scolare;
- Alocarea mare pe zona de transporturi - 10% mai mult decat anul trecut, cand a fost oricum la un nivel ridicat- ne face optimisti sa credem ca in curand romanii vor putea vor putea utiliza curand proiectele de infrastructura atat de mult asteptate;
- Dublarea alocarilor pentru sustinerea IMM-urilor cat si a sumelor alocate pentru schemele de ajutor de stat este salutara si va contribui la revenirea economiei post-pandemie.
Punctele slabe sau care necesita atentie sporita
- Cheltuielile de natura salariala si cu asistenta sociala ajunse la aproape 95% din veniturile fiscale sunt lipsite de sustenabilitate chiar si pe termen scurt;
- Desi valorile nominale alocate sunt mai mari decat anul trecut, invatamantul si sanatatea raman subfinantate, avand in vedere avand in vedere necesarul imens de investitii;
- Desi deficitul ”cash” este prognozat la 7.16% din PIB, pe metodologia ESA utilizata de Comisia Europeana acesta ajunge la peste -8%. Ajustarea in jos a deficitul trebuie facuta cu destul de multa grija atat timp cat economia este inca fragila; trebuie sa fim constienti ca Romania ramane cu un deficit bugetar care pune probleme semnificative;
- Ajustarea deficitului bugetar in urmatorii ani pana sub nivelul de -3% doar prin taierea cheltuielilor pare un obiectiv nerealist avand in vedere ca oricum Romania colecteaza un nivel de venituri din PIB mult mai redus fata de media tarilor europene. Este necesara cresterea gradului de colectare din PIB si inchiderea acelor portite care permit anumitor categorii de contribuabili sa plateasca impozite sau contributii sociale altele decat cele stabilite in spiritul legii;
- In functie de evolutia pandemiei, alocarea de 1.4 miliarde de lei pentru bugetul de somaj (fata de 3 miliarde de lei anul trecut) este posibil sa fie insuficienta;
- Apreciem scaderea bugetului pentru controversatul PNDL, dar in continuare sunt bugetate peste 4 miliarde de lei fara o reforma reala a sistemului de alocare sau de evaluare a investitiilor;
Concordia s-a abtinut la avizul oferit de Consiliul Economic si Social (CES) pentru proiectul de buget pentru anul 2021, in conditiile in care nu putem spune ca avem acces la toate datele si expertiza necesare pentru a discuta in detaliu toate elementele bugetului de stat.
Consideram insa indreptatita solicitarea societatii civile, a sindicatelor sau a patronatelor care doresc sa intre in discutii detaliate pe anumite capitole bugetare. Este o practica curenta a tuturor guvernelor precedente de a nu lasa spatiu de dezbatere in CES pe tema bugetului, iar din acest punct de vedere actualul Guvern nu a facut nimic in plus sau in minus. Credem astfel ca e necesar ca incepand cu anul 2022 sa existe si acest spatiu mai larg de consultari cu societatea civila si partenerii sociali, la fel cum suntem de acord - si am mai spus-o - ca si partenerii sociali la randul lor si CES-ul mai au pasi importanti de facut pentru reformare si modernizare.
|