Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - DELOITTE: Cadrul fiscal ramane incert in pofida stabilitatii aparente din 2019
DELOITTE: Cadrul fiscal ramane incert in pofida stabilitatii aparente din 2019
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 31 Oct 2019 15:08
Stabilitatea fiscala la care pare ca asistam de la inceputul acestui an poate fi relativa, avand in vedere faptul ca legiuitorul amana adoptarea schimbarilor solicitate de mediul de afaceri pentru a corecta masuri luate fara studii de impact si fara consultare cu partile implicate, sunt de parere expertii Deloitte Romania in servicii fiscale si juridice, in urma unei analize a anului 2019. Cu toate aceste restante si cu modificarile care se anunta in anii urmatori, in special din necesitatea de aliniere la reglementarile europene, predictibilitatea mediului fiscal romanesc ramane incerta, adauga ei.
Observatii Dan Badin, Partener coordonator Servicii Fiscale si Juridice, Deloitte Romania, asupra contextului fiscal din 2019:
- Anul 2019 a fost, pana acum cel putin, mai temperat din punctul de vedere al numarului schimbarilor din domeniul fiscal decat anii anteriori, cand am asistat si la sute de modificari in decursul a 12 luni. Discutiile s-au purtat in jurul OUG 114/2018, act normativ adoptat peste noapte, fara consultari prealabile si care, din aceasta cauza, a necesitat numeroase retusuri. Anumite aspecte au fost in oarecare masura corectate, respectiv prevederea referitoare la taxa pe activele bancare si cea cu privire la cerintele de capital pentru administratorii fondurilor private de pensii Pilonul II.
- In schimb, in telecomunicatii si energie, prevederile OUG 114/2018 raman in vigoare, desi au existat in Parlament numeroase propuneri de modificare, nefinalizate insa.
- Ramane de vazut in ce masura autoritatile vor da curs solicitarilor mediului de afaceri in viitorul apropiat, in contextul unor constrangeri bugetare in crestere, dar si al schimbarilor politice.
Observatii Raluca Bontas, Partener Global Employer Services, Deloitte Romania, asupra impactului OUG 114/2018 in constructii:
- Masurile cu impact in domeniul constructiilor, cuprinse in OUG 114/2018, sunt, in esenta, benefice, dar modul in care s-a comunicat cu privire la aplicarea facilitatilor a fost deficitar. In acest caz, au fost aduse clarificari, dar acum devine esential ca mecanismul sa se mentina pe termen lung pentru a produce efectele scontate. Ar trebui ca Guvernul sa ia in calcul identificarea unor domenii prioritare la nivel national, in sprijinul carora Ministerul Finantelor sa poata veni cu o fiscalitate specifica.
- Concret, in domeniu constructiilor, OUG 114 a fost modificata prin OUG 43/2019, prin care s-a extins aria codurilor CAEN pentru care se pot acorda facilitatile introduse si care clarifica modul de calcul pentru cifra de afaceri, astfel incat sa creasca numarul companiilor care pot beneficia de facilitati. Desi cu intarziere, a fost publicata recent si Declaratia 112, privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, adaptata la modificarile legislatiei fiscale referitoare la sfera constructiilor. Avand in vedere ca formularul a aparut cu intarziere, autoritatile au anuntat ca angajatorii nu vor fi sanctionati.
Observatii Alexandra Smedoiu, Partener Impozitare Directa, Deloitte Romania, asupra restructurarii obligatiilor fiscale restante:
- Conform OG 6/2019, contribuabilii cu restante la bugetele de stat pot opta pentru restructurarea acestora, in baza unei notificari, urmata de un dosar de restructurare. Beneficiarii pot obtine anularea a pana la 50% din obligatiile fiscale principale si anularea obligatiilor accesorii. Avand in vedere ca termenul de depunere a notificarilor este maine (31 octombrie 2019), nu exista inca o statistica privind numarul de potentiali beneficiari ai acestor prevederi, insa, chiar daca numarul de beneficiari nu va fi unul mare, este de asteptat ca volumul obligatiilor de restructurat sa fie unul semnificativ.
- Pe de o parte, aceasta restructurare priveaza bugetul de stat de sume de recuperat in viitor, iar pe de alta parte creeaza un mediu neconcurential pentru contribuabilii corecti, care nu primesc bonificatii pentru plata la timp a impozitelor. Nu in ultimul rand, astfel de programe derulate in trecut intr-o forma sau alta de alte state membre ale Uniunii Europene a trebuit sa treaca de testul ajutorului de stat, incompatibil cu piata unica.
Observatii Vlad Boeriu, Partener Impozitare Indirecta, Deloitte Romania, asupra noilor conditii pentru scutirea de TVA in cazul livrarilor intracomunitare:
- Incepand cu data de 1 ianuarie 2020, ca urmare a aplicarii Directivei europene privind „remediile rapide”, intra in vigoare noile reguli privind scutirea de TVA in cazul livrarilor intracomunitare, cu scopul de a uniformiza reglementarile in acest domeniu la nivelul UE.
- Pana la data de 31 decembrie 2019, Romania trebuie sa transpuna in Codul Fiscal prevederile Directivei UE si sa modifice ordinele ministrului Finantelor referitoare la operatiunile al caror regim de TVA va fi diferit de la data de 1 ianuarie 2020.
- Noile reguli vor creste importanta declaratiei recapitulative (D390) si pot schimba tipul si modul de gestiune a documentelor care justifica transportul bunurilor intre statele membre.
Observatii Cristi Secrieru, Partener Reff & Asociatii, societatea de avocati membra a retelei Deloitte Legal, asupra premiselor inspectiei fiscale:
- Analiza de risc, devenita o componenta esentiala in ceea ce inseamna activitatea de administrare si inspectie fiscala, prezinta numeroase aspecte care ar trebui imbunatatite. Practica ultimului an a reflectat faptul ca nu exista inca o determinare clara, concreta, a factorilor care influenteaza nivelul de risc (criteriile de risc). Totodata, remarcam absenta unei reglementari exprese cu privire la recurenta/frecventa analizei de risc, lipsa recunoasterii unui rol activ in favoarea contribuabilului analizat si a oricaror remedii legale pentru contestarea de catre acesta din urma a clasificarii sale intr-o anumita categorie de risc fiscal.
- Procedura de determinare a gradului de risc, in sine, ramane astfel lipsita de transparenta, in pofida importantei crescute pe care aceasta o are in cadrul activitatii de administrare fiscala.
- Sunt totusi de remarcat eforturile autoritatii de unificare si standardizare a procedurilor de analiza derulate la nivelul celor trei organe componente ale sale (i.e. organul de administrare, cel de inspectie si cel de investigare antifrauda). Din pacate, acestea par sa nu se fi concretizat in ultima perioada decat intr-un nou val de controale (inopinate) derulate cu scopul declarat de identificare si catalogare a unor riscuri fiscale specifice.
Observatii generale asupra provocarilor anului 2020:
- Pe plan intern, preocuparile viitoare sunt legate in principal de constrangerile bugetare, dar si de alinierea legislatiei nationale la cea europeana, precum si de reforma administratiei fiscale. Este de urmarit si parcursul parlamentar al proiectelor de acte normative cu impact fiscal initiate in vara acestui an.
- La nivel european, in zona de TVA, dincolo de schimbarile deja anuntate, mai pot interveni modificari si in contextul Brexit-ului.
Preocuparile legate de uniformizarea legislatiei la nivel european ar putea aduce schimbari in ceea ce priveste baza comuna de impozitare (CCTB), in prima faza, si baza comuna consolidata de impozitare (CCCTB). In cazul in care se pastreaza la nivelul UE regula conform careia legislatia fiscala necesita unanimitate, este greu de crezut ca procesul de adoptare va fi finalizat in termenele propuse.
- Noutatile in materie de combatere a fraudei si evaziunii fiscale la nivelul UE aduse de DAC 6, cea mai recenta directiva privind cooperarea administrativa in domeniul fiscal, necesita, de asemenea, o preocupare sporita pentru a intelege mai bine obligatiile de raportare si consecintele acestora, cat si pentru a descifra ambiguitatile ce deriva din formularea textului de directiva. Speram ca, prin legea de adoptare a DAC 6, sa fie clarificate cat mai multe dintre aceste ambiguitati.
- Dubla impozitare reprezinta in continuare o problema majora in cadrul Pietei Unice, care creeaza bariere pentru mediul de afaceri, incercarile de a o elimina conducand de multe ori la cazuri de dubla neimpozitare.
- Aceste probleme extrem de spinoase pentru contribuabili si uneori chiar pentru statele membre de rezidenta ale acestora sunt abordate, in prezent, de o noua reglementare, Directiva privind mecanismele de solutionare a litigiilor fiscale in Uniunea Europeana. Directiva abordeaza problemele care apar atunci cand doua sau mai multe tari isi revendica dreptul de a impozita aceleasi venituri sau profituri si face parte din planul de actiune emis de Comisia Europeana in iulie 2015 privind impozitarea echitabila si eficienta a intreprinderilor din UE. In acelasi timp, aceasta reprezinta o solutie ce ar elimina dubla impozitare pe teritoriul UE pana la implementarea planului de revizuire a modului de impozitare a societatilor in cadrul pietei unice, publicat de Comisia Europeana la 25 octombrie 2016 (baza fiscala consolidata comuna a societatilor - CCCTB).
 
RAWLPLUGSISECAMTotalEnergieshiltiALLBIMABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
BogArt
DRS
ELECTROGRUP
CONCEPT STRUCTURE
konsent
Ubitech
strabag nivel 1
SIGM
rigips
ERBASU CONSTRUCT
Arduro
MAKITA
EDIT-Structural
CDS
VEGO
theda mar
concelex
Acvatot 2019
leviatan
GEWISS
EURO BUILD
SSAB
AED
noark
quadratum

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<