Asa cum ne-am obisnuit in materie de fiscalitate, sa nu treaca niciun an fara modificari, se pare ca si in materie contabila, cel putin in Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS), in fiecare an apar noi reguli sau interpretari. De aceasta data, este vorba de o interpretare privind costurile unei companii cu impozitele si taxele, din situatiile financiare, in cazurile in care legislatia nu este clara. Mai exact, despre impozitul pe profit si cum trebuie inregistrat in contabilitate astfel incat orice riscuri potentiale sa fie reflectate ca atare.

Interpretarea 23 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internationale de raportare financiara, intitulata Incertitudine legata de tratamentele fiscale (IFRIC 23), aduce clarificari asupra modului in care trebuie reflectat impozitul pe profit in contabilitate atunci cand exista o incertitudine in privinta tratamentului fiscal aplicabil. Iar de incertitudini nu ducem lipsa in legislatia din Romania!

IFRIC 23 se aplica direct entitatilor care pregatesc situatii financiare statutare conform IFRS, respectiv institutiile financiare si societatile listate la bursa de valori. Totodata, interpretarea se aplica, indirect, si societatilor care fac parte din grupuri multinationale si care pregatesc situatii financiare conform IFRS in scop de raportare.

Precizarile prevazute de IFRIC 23 se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2019, astfel ca incheierea anului financiar 2019 trebuie sa tina cont de aceasta interpretare.

Tratamentul fiscal incert, consecinta legislatiei neclare

Dar ce inseamna un tratament fiscal incert? Un tratament fiscal poate fi considerat „incert” atunci cand un contribuabil il aplica fara sa fie sigur ca autoritatea fiscala competenta il va accepta in temeiul legislatiei in vigoare. De exemplu, decizia de deducere a unei cheltuieli la calculul profitului impozabil poate fi, in anumite conditii, un tratament fiscal incert, daca pentru acordarea deductibilitatii legislatia prevede conditii neclare sau subiective, astfel incat exista riscul ca autoritatea fiscala sa refuze sa acorde deducerea.

Ce trebuie sa faca societatea in cauza? In primul rand, trebuie sa determine daca exista probabilitatea ca autoritatea fiscala sa accepte sau nu un tratament fiscal incert pe care intentioneaza sa il aplice in declaratia de impozit pe profit.

Mai departe, efectul incertitudinii trebuie reflectat in situatiile financiare, in doua variante. In prima varianta, se inregistreaza riscul fiscal direct pe cheltuiala cu impozitele ca 100% din suma (se ia in calcul scenariul in care autoritatea fiscala refuza acordarea deducerii) si, in cazul in care riscul se produce, exista banii necesari pentru plata sumei percepute suplimentar. Daca riscul nu se produce, banii pot fi utilizati in alte scopuri. In a doua varianta, compania pondereaza riscul in functie de probabilitati si scenarii. De exemplu, daca, in cazul unui control, contribuabilul are 50% sanse sa nu datoreze sume suplimentare si 50% sa datoreze 100 de lei suplimentar, va pondera cele doua scenarii si va inregistra in contabilitate o cheltuiala de 50 de lei. Astfel, daca in urma controlului se stabileste suma suplimentara de 100 de lei, va contabiliza doar diferenta de 50 de lei.

In ambele cazuri, insa, compania va suporta eventualele penalitati si dobanzi de intarziere, calculate la intregul prejudiciu, avand in vedere ca sumele inregistrate in contul riscului fiscal nu sunt platite efectiv.

Un alt exemplu poate fi un tratament fiscal de venit neimpozabil asociat utilizarii unor rezerve din reevaluare, pentru care exista neclaritati cu privire la natura acestora, sau o politica de preturi de transfer care conduce la o profitabilitate mai mica decat piata. In aceste situatii, societatea evalueaza care este probabilitatea ca venitul respectiv sa fie considerat impozabil de autoritatea fiscala si stabileste suma asociata acestui tratament, care va fi apoi inregistrata ca o cheltuiala cu impozitul pe profit, desi ea nu este certa.

Asadar, avand in vedere IFRIC 23, societatile trebuie sa fie mult mai atente la tratamentul fiscal aplicat tranzactiilor, mai ales in situatiile in care legea nu este clara sau nu specifica in mod expres. Orice pozitie fiscala incerta se traduce intr-un cost operational direct in situatiile financiare.