Ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti din 26 februarie 2021 include 5 proiecte de hotarari care prevad suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale ale Sectoarelor 2, 3, 4, 5 si 6 initiate de Primarul General al Municipiului Bucuresti.

In esenta, proiectele propun suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale pentru o perioada de 24 de luni, urmand ca, in aceasta perioada, sa fie aplicate prevederile documentatiilor de urbanism anterioare, atat situatiilor juridice viitoare, cat si situatiilor juridice aflate in curs.

Fata de ineditul proiectelor de hotarari, apreciem utila formularea unor reflectii preliminare asupra posibilelor implicatii si efecte juridice ale suspendarii Planurilor Urbanistice Zonale.

Un prim aspect asupra caruia merita reflectat este cel legat de insusi dreptul autoritatii administrative de a suspenda respectivele Planuri Urbanistice Zonale.

Atributiile largi ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti privind administrarea domeniului public si privat al municipiului nu sunt suficiente pentru a asigura legalitatea unor astfel de masuri.

Planurile Urbanistice Zonale sunt acte administrative intrate in circuitul civil, care au produs efecte juridice (e.g. emiterea de certificate de urbanism, de avize sau de autorizatii de constructii s.a.). Or, regula generala instituita de legea contenciosului administrativ este aceea a interdictiei revocarii actelor administrative ce au intrat in circuitul civil si au produs efecte juridice.

Din moment ce autoritatea nu poate revoca actul administrativ, s-ar putea considera ca nu il poate nici suspenda.

Proiectele de hotarari fac referire la dispozitiile legale privind tehnica legislativa, care reglementeaza ipoteza suspendarii unui act normativ.

Desi interesanta, solutia propusa ramane discutabila din mai multe motive: (i) pentru ca normele de tehnica legislativa se aplica actelor normative, (ii) pentru ca, desi exista precedente de calificare a Planurilor Urbanistice Zonale ca acte normative, totusi, aceasta solutie nu este nici pe de parte unanima, (iii) pentru ca interdictia revocarii actului administrativ intrat in circuitul civil este aplicabila atat actelor cu caracter individual, cat si actelor cu caracter normativ si (iv) pentru ca norma legala de tehnica legislativa indicata in proiectele de hotarari impune incidenta unui „caz special” pentru suspendarea efectelor actului normativ, deschizand calea interpretarilor.

Al doilea aspect vizeaza documentatiile de urbanism aplicabile pe perioada suspendarii. Proiectele de hotarari propun respectarea prevederilor documentatiilor de urbanism anterioare Planurilor Urbanistice Zonale care urmeaza a fi suspendate.

Acceptand teza Planului Urbanistic Zonal ca act normativ, propunerea respectiva devine una indoielnica din punct de vedere legal. Planurile Urbanistice Zonale a caror suspendare se propune au „abrogat” documentatiile de urbanism anterioare. Potrivit normelor de tehnica legislativa, abrogarea este un eveniment ireversibil. Actul normativ abrogat nu este/nu poate fi repus in vigoare prin abrogarea actului abrogator (cu o singura exceptie inaplicabila in cazul nostru – aceea a normelor abrogatoare cuprinse in ordonante de urgenta). Cu atat mai putin se poate accepta teza repunerii in vigoare a documentatiilor de urbanism anterioare in temeiul unei hotarari de suspendare a Planurilor Urbanistice Zonale.

Chiar daca, prin absurd, s-ar accepta repunerea in vigoare a documentatiilor de urbanism anterioare, efectul propunerii este incert. Determinarea „documentatiei de urbanism anterioare” ar presupune stabilirea situatiei fiecarei parcele de teren la momentul adoptarii Planurilor Urbanistice Zonale suspendate. Or, un asemenea demers, de altfel dificil, ar putea conduce la situatii extrem de variate care, cel mai probabil, nu mai corespund evolutiei sociale, economice, culturale si tehnice a zonelor urbane in cauza. In plus, exista posibilitatea ca, in cazul anumitor parcele de teren, cu privire la care nu au fost emise anterior Planuri Urbanistice Zonale, sa fie aplicabil chiar Planul Urbanistic General, care nu a mai fost actualizat din anul 2000.

In fine, al treilea aspect ce poate fi avut in vedere este cel al consecintelor juridice pe care suspendarea le poate atrage pentru persoanele care au demarat investitii in temeiul respectivelor Planuri Urbanistice Zonale.

Persoanele care s-au angrenat in proiecte de dezvoltare imobiliara in baza documentatiilor de urbanism in vigoare si care se afla, in prezent, in diferite faze ale procedurii de autorizare a constructiilor ar putea ridica pretentia de a fi despagubiti de autoritatea administrativa, ca persoane vatamate in drepturile sau in asteptarile lor legitime.

Dreptul de a construi este un atribut al dreptului de proprietate, afectarea acestuia fiind de natura a afecta insasi substanta dreptului de proprietate. Persoanele vatamate ar putea invoca faptul ca protectia drepturilor lor subiective si a asteptarilor lor legitime sunt garantate prin legi cu forta juridica superioara hotararilor Consiliului General al Municipiului Bucuresti ori prin conventii sau tratate internationale (e.g. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene). Puterea discretionara a autoritatii administrative nu poate aduce atingere insusi continutului unor drepturi fundamentale ori unor asteptari legitime protejate de principiul stabilitatii raporturilor juridice.

Multitudinea de intrebari de natura juridica nascute in jurul proiectelor de hotarari care prevad suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale ale Sectoarelor 2, 3, 4, 5 si 6 dovedeste ca acestea sunt apte sa devina reale provocari atat ale practicii economice, cat si ale practicii judiciare, intr-un domeniu in care aceasta din urma nu s-a cristalizat inca.

Toate aceste considerente conduc la ideea ca, in prezent, orizontul implicatiilor si efectelor suspendarii Planurilor Urbanistice Zonale ramane deschis, urmand ca acesta sa fie definit prin modalitatea in care factorii implicati vor actiona in viitor.