Galeria de Arta Consmopolis: Un concept inovator pentru piata imobiliara |
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 11 Apr 2025 12:32 |
![]() Galeria aduce un concept inovator pentru piata imobiliara si pentru comunitatea artistica: un spatiu multifunctional care ofera expozitii de arta, un birou de vanzari de locuinte, un centru educational si un loc pentru evenimente culturale si ateliere comunitare.
Situata in Cosmopolis Plaza, noua galerie este prima de acest fel dintr-un ansamblu rezidential din tara si a fost inaugurata in cadrul unui eveniment special la care au participat artistii expozanti ai primului vernisaj din Cosmopolis, reprezentantii Opus Land Development si ai Mark Twain International School.
"Ne-am dorit sa oferim comunitatii Cosmopolis mai mult decat locuinte. Galeria de Arta este un proiect de suflet, care aduce arta mai aproape de oameni, direct in locul unde traiesc si isi construiesc vietile”, a declarat Ahmet Buyukhanli, fondatorul Opus Land Development.
Noul spatiu este gandit sa transforme si modul in care viitorii locatari isi aleg locuintele, punand accent pe inspiratie, confort si obiecte care pot infrumuseta orice locuinta.
"Este un nou mod de a experimenta procesul de achizitie a unei locuinte. Ne-am dorit ca biroul de vanzari de locuinte integrat in aceasta galerie de arta sa fie de fapt o experienta care sa ofere viitorului rezident o viziune mai larga despre ce inseamna un camin si cum poate el fi infrumusetat cu obiecte de arta. Comunitatea Cosmopolis este una dinamica si creativa, iar Galeria de Arta va fi o permanenta sursa de inspiratie pentru oricine ne trece pragul”, a adaugat Gabriel Voicu, director de vanzari si marketing Cosmopolis.
Galeria va gazdui expozitii temporare, cu vanzare, tocmai pentru a oferi vizitatorilor si locuitorilor din Cosmopolis acces direct la lucrari de sculptura, pictura, fotografie, ceramica si alte obiecte de arta care pot fi si achizitionate. Prin acest demers, Cosmopolis sprijina arta contemporana si isi propune sa creeze legaturi intre artisti si comunitate.
![]() "Ne bucuram sa aducem arta in mijlocul unei comunitati reale. Este o oportunitate pentru artisti sa expuna intr-un cartier rezidential de marimea unui oras, iar pentru vizitatorii Cosmopolis Plaza o oportunitatea de a se bucura de arta in timp ce sunt la cumparaturi sau se documenteaza pentru achizitia unei locuinte”, a declarat Filippo Musneci, fondator Galleria 146.
Galeria de arta Cosmopolis isi propune sa fie si un loc pentru evenimente culturale si artistice; un spatiu in care se vor organiza atat ateliere comunitare, cat si cursuri educationale.
"Este esential ca educatia si cultura sa isi dea mana si sa se regaseasca in viata de zi cu zi a copiilor si familiilor. Un astfel de spatiu devine o ancora pentru dezvoltarea armonioasa a comunitatii si o sursa constanta de inspiratie pentru toti. In cadrul Galeriei va functiona si biroul de admitere al Scolii Internationale Mark Twain, ceea ce arata cum componenta educationala se adauga artei, intr-un spatiu dedicat experientelor creative si invatarii”, a declarat Anca Vlasceanu Macovei, fondator Mark Twain International School.
Vernisajul inaugural al Galeriei de Arta Cosmopolis include sculpturi si fotografii care vor putea fi admirate si achizitionate de vizitatori pana la inceputul verii, cand exponatele ar urma sa fie schimbate cu alte obiecte de arta.
"Este prima expozitie de sculptura intr-un complex rezidential din Romania si categoric este un moment definitoriu pentru arta. Acest pas este piatra de temelie pentru modul in care lucrarile artistilor romani ar trebui sa fie expuse, appreciate si integrate in noile dezvoltari imobiliare”, a declarat sculptorul expozant Ana Rus.
"Accesul la arta in astfel de spatii ofera artistilor o sansa rara de a interactiona cu un public divers si de a face arta parte din viata comunitatilor in dezvoltare rapida. Este o initiativa care ramane in istoria colaborarilor dintre arta, educatie si comunitate”, a adaugat Dragos Sora, fotograf si expozant.
Deschiderea Galeriei de Arta este o initiativa care face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare al Cosmopolis si care transforma ansamblul rezidential intr-un model de comunitate integrata, in care locuirea, cultura si educatia transforma in bine vietile rezidentilor.
***
Cosmoplis este cel mai amplu proiect rezidential din Romania construit dupa 1989. Cu cei peste 15.000 de locuitori, comunitatea cartierului Cosmopolis este comparabila cu populatia oraselor Rasnov sau Vatra Dornei si cuprinde un numar de rezidenti mai mare decat al oraselor Otopeni, Sinaia sau Gura Humorului. Planurile de extindere ale Cosmopolis continua si in anii urmatori. Pana in 2035, dezvoltatorul estimeaza un total de peste 12.000 de locuinte si o comunitate de peste 35.000 de persoane.
Investitiile in Cosmopolis au ajuns pana acum la peste 455 de milioane de euro. Cartierul beneficiaza de peste 60 de piscine exterioare, bazin de inot acoperit de dimensiuni semi-olimpice (in cadrul WorldClass), 4 parcuri, 4 locuri de joaca, centru medical (Affidea Cosmopolis) si cel mai mare retail park din Nordul Capitalei (Cosmopolis Plaza) care gazduieste peste 70 comercianti, branduri nationale si internationale.
De asemenea, printre facilitatile din Cosmopolis se numara: plaja privata pe malul lacului natural din apropiere, terenuri de sport, servicii de paza si supraveghere cartier 24/24h - atat prin intermediul echipelor de paza, cat si al camerelor fixe de supraveghere, transport pe ruta Pipera si retur, birou pentru impozite si taxe locale.
|