Tesseract a proiectat 350.000 mp de spitale noi, investitii de 750 milioane euro |
Arhitectura & Proiectare Publicat de AG&F 12 Feb 2025 12:10 |
![]() Noile proiecte de spitale reprezinta un pas semnificativ inainte in modernizarea sistemului de sanatate din Romania, iar investitiile totale in dezvoltarea proiectelor semnate de Tesseract in 2024 depasesc valoarea de 750 milioane de euro (inclusiv bugetele de constructie).
"Un nou capitol al constructiei de spitale a inceput in a doua parte a anului trecut, odata cu lansarea Programului National de Investitii in Infrastructura Unitatilor Spitalicesti (PNIIUS), care prevede finantarea unor proiecte esentiale pentru imbunatatirea infrastructurii medicale din tara, printre care speram ca se vor enumera si proiectele noastre mari precum Spitalul Judetean Sibiu si Spitalul Judetean Focsani.
Prin acest program, se urmareste nu doar modernizarea unitatilor spitalicesti existente, ci si construirea de noi spitale care sa raspunda nevoilor comunitatilor locale. Investitiile in sanatate sunt esentiale pentru asigurarea unui sistem medical eficient si accesibil, iar aceste proiecte vor contribui la cresterea calitatii serviciilor medicale oferite pacientilor”, spune Arh. Raluca Soaita, fondator Tesseract Architecture
In 2024, din totalul proiectelor medicale realizate de Tesseract Architecture, 85% reprezinta spitale publice si 15% proiecte de spitale, clinici si alte cladiri de uz medical pentru sistemul privat de sanatate. Proiectele au avut o distributie geografica variata, fiind localizate atat in Bucuresti, cat si in alte mari orase, precum Focsani, Brasov, Timisoara, Arad, Odorheiu Secuiesc, Tg. Mures, Sibiu, Craiova sau in regiuni in curs de dezvoltare precum judetul Galati, Teleorman, Iasi, Constanta, etc.
Printre proiectele de spitale recent demarate sau finalizate de Tesseract Architecture se numara extinderea cu un corp de cladire pentru specialitati critice in cadrul Spitalului Municipal Tecuci sau constructia cladirii noi ce adaposteste Institutul Inimii din Targu Mures.
Noile tendinte in proiectarea spitalelor se concentreaza pe crearea unor medii care sa raspunda nevoilor reale ale pacientilor, beneficiarii finali ai acestor institutii, dar si pe bunastarea personalului medical, care joaca un rol esential in procesul de ingrijire. In acest context, integrarea elementelor naturale, emotionale si ideea familiaritatii devine cruciala pentru a promova nu doar recuperarea pacientilor, ci si starea de bine a celor care ii ingrijesc.
![]() Randare-Spital Municipal-Tecuci
La Spitalul Judetean din Focsani, echipa de arhitecti Tesseract au plasat natura in centrul designului, adoptand conceptul de biofilie. Aceasta abordare permite pacientilor sa ramana conectati cu mediul natural si cu exteriorul, contribuind astfel la un confort psihologic sporit. Spatiile sunt concepute pentru a inspira liniste si a crea o legatura subtila, dar constanta, cu elementele naturale integrate in fatadele cladirilor, oferind pacientilor o stare de bine pe parcursul tratamentului.
In cadrul noului Spital Municipal de la Tecuci, familiaritatea a fost un aspect central al designului. Aplicand principii de neuroarhitectura, echipa de arhiecti a reusit sa introduca in spatiile medicale elemente familiare pacientilor, de la paleta de culori pana la integrarea naturii. Aceasta permite pacientilor sa asocieze mediul spitalicesc cu linistea si siguranta, contribuind la reducerea anxietatii si a disconfortului emotional. De asemenea, un mediu familiar si reconfortant sprijina personalul medical, facilitandu-le munca si imbunatatindu-le starea de bine.
Un proiect similar este centrul chirurgical cardiovascular al Institutului de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant de la Targu Mures, se aplica in continuare aceste principii. Abordarea integrata, bazata pe neuroarhitectura si biofilie, demonstreaza ca arhitectura poate aduce beneficii semnificative atat pacientilor, cat si personalului medical. Astfel, spatiile nu sunt doar functionale, ci devin si un suport emotional si psihologic pentru toti cei care le utilizeaza, contribuind la crearea unui mediu de lucru sanatos si stimulativ.
![]() Un exemplu remarcabil al noilor tendinte in proiectarea spitalelor este campusul medical de la Marie Curie, un proiect ambitios care include mai multe etape de extindere si interventie asupra cladirilor existente. Acest proiect nu doar ca vizeaza modernizarea infrastructurii, ci si implementarea unor solutii inovatoare de eficientizare energetica, cu scopul de a obtine acreditari internationale. In cadrul acestui campus, eficientizarea a fost abordata dintr-o perspectiva complexa, integrand atat solutii tehnice avansate, cat si optimizarea proceselor de lucru. “Ne concentram pe utilizarea tehnologiilor de varf pentru a reduce consumul de energie si a minimiza impactul asupra mediului, asigurand in acelasi timp un mediu de lucru eficient, confortabil si sanatos pentru personalul medical si pacienti”, subliniaza Arh. Raluca Soaita.
Un aspect esential al acestui proiect este implicarea activa a personalului spitalului in procesul de design. Prin colaborarea stransa cu echipele medicale, ne asiguram ca solutiile propuse raspund nevoilor reale ale utilizatorilor, contribuind astfel la crearea unui mediu optim pentru ingrijire. Aceasta abordare participativa nu doar ca imbunatateste eficienta proceselor de lucru, dar si sporeste satisfactia personalului, mai subliniaza arhitectii.
Tesseract Architecture are in prezent in lucru un numar de peste 40 de proiecte medicale, comerciale si rezidentiale si este singurul studio specializat pe segmentul medical din Romania. Arhitectii Tesseract au semnat pana in prezent aproape 1.5 milioane de mp de proiecte medicale, iar intre marile spitale proiectate de studioul de arhitectura se numara Spitalul pentru copii construit de Asociatia Daruieste Viata la "Marie Curie”, Spitalele Judetene Sibiu, Buzau, Tulcea, Institutul Inimii de la Targul Mures, primele spitale modulare din Romania destinate ingrijirii pacientilor cu Covid-19, precum si numeroase proiecte de clinici si spitale private, in diferite localitati din tara. Echipa Tesseract este formata dintr-un numar de peste 200 de arhitecti si colaboratori cu specializari complementare, precum specialisti in rezistenta, instalatii medicale, epidemiologi, experti in echipamente medicale, psihologi, sociologi, s.a.
|