Agenda Constructiilor
Sambata, 12 Aprilie 2025
BUCIN MOB
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - SmarTax, aplicatie pentru automatizarea raportarilor privind impozitul pe profit
SmarTax, aplicatie pentru automatizarea raportarilor privind impozitul pe profit
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Elena Icleanu 19 Aug 2020 12:14
Deloitte Romania lanseaza aplicatia SmarTax, o solutie digitala cu ajutorul careia companiile isi pot calcula impozitul pe profit si completa declaratiile fiscale trimestriale si anuale, pe baza documentelor contabile disponibile pe orice dispozitiv fix sau mobil conectat la internet, digitalizandu-si astfel procesele de conformare cu cerintele de raportare privind impozitul pe profit. Aplicatia incorporeaza intreaga legislatie fiscala in vigoare referitoare la impozitul pe profit si va fi actualizata permanent in functie de schimbarile care apar in aceasta sfera.
Solutia se adreseaza tuturor companiilor romanesti, indiferent de dimensiune si de domeniul in care activeaza, cu exceptia celor din industria financiara (ale caror particularitati urmeaza sa fie implementate intr-o versiune ulterioara), si asigura un nivel ridicat de automatizare si control, reducand considerabil erorile umane si timpul alocat de catre profesionistii din taxe si contabilitate acestui demers.
"In Romania, procesul de conformare fiscala este extrem de complex, din cauza legislatiei in permanenta schimbare si a dificultatilor care apar deseori in aplicarea reglementarilor. Echipa noastra a creat SmarTax pornind de la nevoile companiilor de a-si imbunatati capacitatea de a lua decizii rapid, in functie de noutatile legislative aparute in domeniul fiscal, si de a compara tratamentul fiscal trimestrial sau anual cu cele aplicate anterior, pentru a avea un control mai bun in gestionarea rezultatelor fiscale si a documentatiei suport pentru tranzactiile sensibile. Aplicatia se poate dovedi cu atat mai utila in contextul creat de pandemia de Covid-19, in care este incurajata munca la distanta. Lansarea SmarTax completeaza portofoliul Deloitte de solutii inovatoare create cu ajutorul tehnologiei, domeniu in care suntem recunoscuti la nivel global", a declarat Dan Badin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte Romania.  
Principalele avantaje ale noii solutii constau in faptul ca reduce timpul alocat efectuarii calculelor, prin automatizarea proceselor repetitive, replicarea tratamentelor fiscale de la un trimestru sau de la un an la altul pentru tranzactiile noi identificate, imbunatateste operatiunea de arhivare a documentatiei suport a tranzactiilor si creste gradul de control pentru intregul proces de raportare a impozitului pe profit de-a lungul anilor.
Astfel, aplicatia, functionala pe baza unei simple conexiuni la internet, arhiveaza informatiile necesare pentru pregatirea declaratiilor de impozit pe profit, stabileste tratamentul fiscal aplicabil, pe baza tipului de tranzactie sau pe baza tratamentului fiscal aplicat anterior, si automatizeaza calculele privind deductibilitatea limitata in cazurile  specific prevazute de legislatia fiscala, cum ar fi rezerva legala, cheltuieli cu dobanzile, sponsorizari etc. In final, printr-un singur click, aplicatia genereaza automat declaratia de impozit pe profit pentru semnare si depunere la autoritatea fiscala.
Portofoliul de solutii digitale dezvoltate de Deloitte Romania mai cuprinde, printre altele, aplicatia PartnerSCAN, care permite companiilor sa-si evalueze partenerii de afaceri din punctul de vedere al riscului fiscal, D.Tax, o aplicatie inovatoare dedicata raportarii de TVA, Total Rewards, un instrument automat care permite companiilor sa isi modeleze politicile de resurse umane, un calculator estimativ de costuri salariale dedicat angajatorilor care sunt afectati de restrictiile impuse pe fondul pandemiei de Covid-19.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTEALLBIMRAWLPLUGTotalEnergiesSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 189 (Martie-Aprilie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
VEGO
ELECTROGRUP
Ubitech
EURO BUILD
AED
strabag nivel 1
theda mar
leviatan
CONCEPT STRUCTURE
concelex
SIGM
MCA
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
Acvatot 2019
SSAB
CDS
noark
GEWISS
BogArt
EDIT-Structural
MAKITA
Arduro
KADRA
Eco Garden Construct

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
inoconstruct

pereti cortinaTamplarie Aluminiu.ro Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<