Agenda Constructiilor
Duminica, 25 August 2024
 
Home - Stiri - Info-Santiere - FINANTARE de 110 milioane euro, constructie centrale solare fotovoltaice de 300 MW
FINANTARE de 110 milioane euro, constructie centrale solare fotovoltaice de 300 MW
Info-Santiere Publicat de AG&F 22 Aug 2024 10:21
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat miercuri ca impreuna cu Raiffeisen Bank International ofera o finantare de 110 milioane de euro pentru construirea si exploatarea a doua centrale solare fotovoltaice in sud-estul Romaniei, cu o capacitate totala instalata de aproximativ 300 MW, informeaza un comunicat de presa al institutiei financiare internationale.
Proiectele Iepuresti si Ghimpati marcheaza cresterea increderii in piata energiei regenerabile din Romania, ca urmare a modificarii reglementarilor cheie pentru a sprijini programul ambitios de energie verde al tarii. Proiectul se asteapta sa genereze anual 386 GW/h de energie electrica regenerabila, evitand aproximativ 160.000 de tone pe an de emisii de dioxid de carbon. Energia electrica produsa va fi vanduta pe piata locala.
Beneficiarii proiectelor Iepuresti si Ghimpati sunt RTG Solar Energy si Solis Imperium, ambele fiind societati cu raspundere limitata inregistrate in Romania si detinute majoritar de OY Nofar Energy, o companie israeliana de energie regenerabila listata la Bursa de Valori din Tel Aviv.
Un imprumut de 55 de milioane de euro la BERD, la care se adauga 55 de milioane de la Raiffeisen Bank International, va fi acordat in doua transe: una de 25 de milioane si alta de 30 de milioane. Prima transa va fi partial acoperita de o garantie pentru riscul de prima pierdere, oferita de Uniunea Europeana prin programul InvestEU.
"Suntem incantati sa sprijinim investitiile Nofar Energy in energie regenerabila in Romania, cu sprijinul garantiei InvestEU. Aceste centrale solare vor creste capacitatea de energie regenerabila a Romaniei, sustinand ambitia tarii de a adauga o noua capacitate regenerabila de 11,9 GW pana in 2030", a declarat Grzegorz Zielinski, seful Departamentului de Energie pentru Europa al BERD.
"Aceasta realizare nu este doar o etapa importanta, ci reprezinta pasul firesc in calatoria continua a Nofar catre crestere si excelenta. Finalizarea cu succes a acestor proiecte va juca un rol crucial in sustinerea obiectivului ambitios al Romaniei de decarbonizare, contribuind la un viitor mai verde pentru regiune", a spus la randul sau Favi Stelian, director general la Nofar Energy Romania.
BERD este un sustinator esential al tranzitiei verzi a Romaniei, care nu doar ca va imbunatati mediul, dar va si intari securitatea energetica a Romaniei in contextul razboiului din Ucraina provocat de Rusia. Ambitia tot mai mare a Romaniei in acest domeniu este fundamentata pe angajamentele UE stabilite prin initiativele Fit for 55 si REPowerEU, care vizeaza cresterea productiei de energie regenerabila si reducerea emisiilor nocive. In 2023, Romania s-a angajat sa creasca ponderea energiei regenerabile in consumul total de energie de la 24,3% in 2019 la un procent mai ambitios de 36,2% pana in 2030, prin adaugarea a 11,9 GW de capacitate regenerabila noua.
BERD, un lider in finantarea climatica, a investit pana in prezent 11 miliarde de euro in 524 de proiecte din Romania.
 
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy, investitor de calibru in energie regenerabila, prin entitatile sale romanesti Solis Imperium si RTG Solar Energy, la semnarea unui contract de imprumut la termen si a unui acord de facilitate de TVA, avand in total o valoare de 122 milioane euro, cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Raiffeisen International, in calitate de creditori.
Fondurile vor fi folosite, printre altele, pentru finantarea dezvoltarii, constructiei si operarii a doua parcuri fotovoltaice in judetul Giurgiu, cu o capacitate totala de 315 MW (169 MW la Iepuresti si 146 MW la Ghimpati).
Asistenta face parte dintr-o colaborare extinsa dintre Clifford Chance si Nofar Energy, in legatura cu o serie de proiecte de energie regenerabila in Romania cu o putere instalata totala de 643 MW, pe aspecte precum corporate M&A, contracte EPC (Engineering, Procurement & Construction) si O&M (operare si management) sau aspecte de reglementare. 
Nadia Badea, Coordonatorul Practicii de Energy de la Bucuresti, spune: „Tranzactia continua traditia practicii noastre multidisciplinare de top in domeniul energiei si consolideaza relatia solida pe care o avem cu Nofar Energy, un investitor de calibru ale carui planuri ambitioase il plaseaza in fruntea tranzitiei catre energia verde din Romania”.
Echipa principala de avocati Clifford Chance care a asistat in tranzactie a fost alcatuita din Partneri Nadia Badea si Madalina Rachieru-Postolache, Oana Ionascu (Senior Associate) si Adelina Seserman (Associate).  
Echipa in-house Nofar Energy a fost coordonata de Favi Stelian (CEO Nofar Energy Romania), Andreea Gilicel (Financial Manager), Roxana Gherghe (CFO), Ayana Wechsler (VP Global Operations) si Alex Greenberg (Senior Legal Counsel).
Partener Madalina Rachieru-Postolache spune: „Colaborarea cu echipele Nofar, BERD si Raiffeisen a fost o experienta plina de satisfactii si ne bucuram ca am avut ocazia sa contribuim cu know-how-ul nostru juridic extins si cu perspectiva globala la semnarea cu succes a acestei finantari semnificative si complexe".
Favi Stelian, CEO Nofar Energy Romania, spune: „A fost minunat sa lucram inca o data alaturi de avocatii Clifford Chance, care dispun de cunostinte aprofundate si ne dau incredere ca pot finaliza cu succes astfel de tranzactii intense si complexe. Ne bucuram sa-i avem in echipa noastra".
Andreea Gilicel, Director Financiar Nofar Energy Romania, adauga: „Apreciem colaborarea cu avocatii Clifford Chance pe acest proiect semnificativ. Colaborare noastra a avut un rol cheie pentru atingerea unei noi borne in parcursul nostru de crestere”.
Clientii Clifford Chance Badea beneficiaza de intreaga experienta si de know-how-ul birourilor Clifford Chance din tarile care au experienta avansata in dezvoltarea proiectelor de energie regenerabila. Echipa locala asista dezvoltatori, fonduri de infrastructura, companii de utilitati si banci pe parcursul intregului ciclu de dezvoltare a unui proiect de energie regenerabila - achizitia sau vanzarea proiectelor, semnarea de contracte EPC si O&M, acorduri PPA (Power Purchase Agreement), contracte de finantare sau dezvoltare, aspecte de reglementare inclusiv modificari de proiecte sau litigii.
 
 
Portofoliul recent de tranzactii M&A si finantari in domeniul energiei include, printre altele:
1. Asistenta acordata Erste Group Bank AG si BCR cu privire la finantarea de 214 milioane euro pentru dezvoltarea unui proiect eolian onshore de 99,2 MW achizitionat de Nala Renewables de la OX2. Acordul include un contract pe termen lung de cumparare a energiei electrice cu o corporatie multinationala; 
2. Asistenta acordata PPC Group in legatura cu acordul de 700 milioane euro cu Evryo Group, detinut de Macquarie Asset Management, pentru preluarea portofoliului de energie regenerabila din Romania, respectiv 629 MW in exploatare si aproximativ 145 MW active in dezvoltare;
3. Asistenta acordata Nala Renewables Limited, o platforma globala de investitii in energie electrica si energie regenerabila si producator independent de energie electrica, referitor la tranzactia privind preluarea de la Monsson Group a unui parc fotovoltaic gata de construire in Caras-Severin, cu o putere instalata de aproape 64 MW; 
4. Asistenta acordata Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si OTP Bank in legatura cu acordul de finantare in valoare de 93 milioane euro pentru construirea si operarea Parcului Eolian Urleasca (Braila) de catre Urleasca Wind Farm SRL, compania de proiect detinuta in mod egal de BIG Shopping Centers ltd si MEGA OR ltd.;
5. Asistenta acordata companiei grecesti Motor Oil Renewable Energy Single Member S.A. (MORE), in tranzactia privind achizitia a 86 MW care marcheaza intrarea pe piata de energie regenerabila din Romania. MORE alaturi de Premier Energy Group, prin Alive Renewable Holding Limited, au achizitionat doua proiecte fotovoltaice noi, in judetul Buzau;
6. Asistenta acordata companiei israeliene Nofar Energy Romania, lider in domeniul energiei regenerabile, la semnarea contractelor EPC, O&M si de furnizare a echipamentelor necesare productiei de energie solara pentru proiecte de energie regenerabila dezvoltate in Romania cu o capacitate totala de 643 MW;
7. Asistenta acordata Premier Energy, unul dintre cei mai mari jucatori din domeniul energiei regenerabile din Romania si Republica Moldova, in legatura cu oferta publica initiala si listarea la Bursa de Valori Bucuresti, tranzactie evaluata la aproape 700 milioane lei;
8. Asistenta acordata aranjorilor Citi, Erste, HSBC, JP Morgan si Société Générale in legatura cu oferta inaugurala de obligatiuni verzi a Romaniei, cu scadenta in 2036, care a atras 2 miliarde euro. Avocatii Clifford Chance au fost implicati si in procesul de elaborare a Cadrului Obligatiunilor Verzi al Romaniei de catre Ministerul Finantelor, cu asistenta tehnica din partea Bancii Mondiale si consultanta externa primita de la bancile de investitii Citibank si HSBC;
9. Asistenta acordata aranjorilor JP Morgan SE, Citigroup Global Markets Europe AG, ING Bank N.V (care a fost si consultant unic pentru sustenabilitate) si BT Capital Partners, in calitate de co-manager, in prima emisiune ESG lansata de Banca Transilvania, care a atras 500 milioane euro;
10. Asistenta acordata grupului austriac Enery Power Holding in legatura cu achizitia si finantarea parcului fotovoltaic din comuna Sarmasag, judetul Salaj, cu o capacitate proiectata de 50 MW, de la furnizorul independent de energie electrica Restart Energy One;
11. Asistenta acordata Actis, fondul global de investitii in infrastructura sustenabila, cu privire la achizitia unei participatii majoritare in doua proiecte de energie regenerabila din Romania, cu o capacitate instalata estimata de aproximativ 1.000 MW, de la compania britanica de investitii Low Carbon;
12. Asistenta acordata Rezolv Energy, platforma regionala de energie regenerabila a fondului Actis, la preluarea parcului fotovoltaic cu o putere instalata de 1.044 MW din judetul Arad de la Monsson Group;
13. Asistenta acordata Enel Green Power Romania la achizitia a doua ferme solare cu o putere instalata totala de 90 MW de la grupul grec Mytilineos;
14. Asistenta acordata sindicatului bancar format din Banca Comerciala Romana S.A. si Erste Group Bank AG in legatura cu finantarea acordata pentru preluarea portofoliului de energie regenerabila din Romania al companiei canadiene Jade Power Trust de catre grupul austriac Enery Power Holding;
15. Asistenta acordata unui investitor israelian in domeniul energiei, pe aspecte de due diligence in legatura cu dezvoltarea unui proiect de energie solara in Romania de peste 65 MW;
16. Asistenta acordata unui dezvoltator la vanzarea unui proiect de energie eoliana cu o capacitate instalata de 150 MW.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTEhiltiSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
IUNIE/IULIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 183 (Iunie/Iulie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
leviatan
SSAB
SIGM
siniat
concelex
Ubitech
ELECTROGRUP
ness project
viarom
Acvatot 2019
quadratum
strabag nivel 1
EDIT-Structural
noark
ERBASU CONSTRUCT
Arduro
BogArt
CONCEPT STRUCTURE
MAKITA
theda mar
rigips
konsent
CDS

Parteneri

HABITAT
top 500
AHK 2022
FPSC_2019
top 500
top 500
ROGBC 2016
econet
ef-de-n
AICPS_30

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander