NESS Proiect Europe avanseaza cu lucrarile la noul penitenciar din Berceni, Prahova |
Info-Santiere Publicat de AG&F 23 Aug 2024 11:32 |
![]() Valoarea investitiei in noul penitenciar, care va avea 1.000 de locuri de detentie, este de 850 de milioane de lei (circa 170 de milioane de euro).
Termenul de finalizare a proiectului este prevazut in anul 2028.
![]() "Colaborarea cu autoritatile locale din comuna Berceni este foarte buna. Doamna primar Cosmina Pandele a fost alaturi de noi pe santier si ne-a asigurat de tot sprijinul. In prezent, se fac demersuri pentru realizarea bransamentelor la apa, la reteaua de canalizare si la reteaua electrica. Anul 2024 este anul repornirii investitiilor in sistemul penitenciar odata cu demararea lucrarilor la acest nou penitenciar cu 1.000 de locuri si la cel de la Unguriu (jud Buzau) inceput tot anul acesta si care va avea 900 de locuri cu regim deschis si semideschis", a transmis Alina Gorghiu, ministra Justitiei, in urma unei vizite pe santier organizate pe 22 august.
Penitenciarul va avea 1.000 de locuri de detentie la standardul de 4 mp. Sunt prevazute 11 pavilioane de detentie interioare dintre care 9 pentru detinutii cu regim inchis (cate 100 de locuri fiecare) si doua pentru detinutii cu regim maxima siguranta (cate 50 de locuri fiecare).
![]() Lucrarile de proiectare a penitenciarului au fost asigurate de asocierea Electroproiect (lider), Popp & Asociatii si Westfourth Architecture, avand ca subcontractanti societatile Metroul SA, Miral Instal Company si Altimate. Echipa de proiectare va asigura si asistenta tehnica pe intreaga perioada de constructie.
"Investitie strategica pentru sistemul penitenciar din Romania, lucrarile la Penitenciarul de maxima siguranta Berceni, Prahova, au inceput in luna martie 2024. Cu un front de lucru deschis ce se intinde pe o suprafata de 220.000 mp, santierul Berceni este doar unul dintre cele 21 de santiere active pe care Ness Proiect Europe le gestioneaza in acest moment", a precizat Mihai Vaida, CEO al Ness Proiect Europe. Compania construieste, de asemenea, si noul penitenciar de la Unguriu (judetul Buzau), investitie de 65 milioane de euro.
|